Liderul separatiştilor recunoaşte contactul regulat cu serviciile secrete ruse

Aleksandr Borodai, „premierul” republicii autoproclamate Doneţk, recunoaşte că este în contact regulat cu membrii serviciilor ruse de securitate şi că forţele sale primesc sprijin de la poporul rus, nu de la stat.

Într-un interviu acordat BBC News, Borodai spune că a venit în regiunea Doneţk în calitate de voluntar, el fiind „un locuitor al oraşului Moscova”.

„Eu sunt o parte ajutorul oferit de poporul rus regiunii Donbas. Eu sunt rus. Sunt cetățean al Rusiei, locuiesc în Moscova. Am venit aici ca voluntar” (Aleksandr Borodai)

„De fapt, eu sunt o parte ajutorul oferit de poporul rus regiunii Donbas. Eu sunt rus. Sunt cetățean al Rusiei, locuiesc în Moscova. Am venit aici ca voluntar. Pur și simplu așa s-a întâmplat ca, în loc să stau în tranşee cu o puşcă sau o mitralieră în mână, să fiu acum pe scaunul de prim-ministru. Asta-i soarta”, a declarat el.

Ministrul Apărării separatiştilor, el însuşi agent secret rus

Din „cabinetul Borodai” mai face parte cel puţin un rus din Moscova. Este vorba de colonelul Strelkov, care este ministrul apărării al aşa-zisei Republici Populare Doneţk.

„E un fost … agent de servicii de securitate. Îl cunosc bine. A fost prietenul meu bun chiar și atunci când era membru activ al serviciilor de securitate. Ne ştim de cel puţin 20 de ani”, spune Borodai, care neagă că el însuşi ar fi membru al serviciilor secrete ruse.

Borodai recunoaşte că are contacte cu serviciile secrete din Rusia

Borodai a negat că ar fi membru al vreunei agenţii de spionaj ruse, dar a recunoscut că are contacte cu alţi membri ai serviciilor secrete din Rusia, „aşa cum trebuie să aibă oricine are de-a face cu elita societăţii”.

„Desigur, am multe cunoștințe în serviciile de securitate. Sunt un profesionist al ştiinţelor politice şi ştiu mulți politicieni, mulți oameni de afaceri și, desigur, ştiu şi oameni care lucrează pentru serviciile de securitate”.

Rebelii proruşi din estul Ucrainei au fost acuzaţi de doborârea cursei MH17 a companiei Malaysia Airlines, la 17 iulie, care a provocat moartea celor 298 de persoane aflate la bord.

Rebelii au fost acuzaţi şi de blocarea accesului observatorilor Organizaţiei de Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la locul catastrofei, precum şi că nu au protejat şi depozitat în mod adecvat cadavrele victimelor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Radu Vintila 70 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.