Liviu Harbuz, calul troian al PDL, priponit prin milioane de euro în contracte cu statul

În fieful lui Pinalti de la Piatra Neamţ, USL a ales să „lupte” pentru locul de parlamentar rămas liber după decesul lui Victor Surdu într-un mod care denotă fie un mare blat cu PDL, fie multă prostie. În ambele cazuri, consecinţa este doar una: puterea va obţine locul de parlamentar oricare ar fi rezultarul alegerilor.

PSD, PNL şi PC au lansat zilele trecute candidatura lui Liviu Harbuz, fost secretar de stat la Ministerul Agriculturii, un apropiat al lui Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta. „Opozantul” actualei puteri are însă o problemă: este extrem de bine legat de actuala putere şi de contractele pe bani publici, cu sprijinul şefilor din ministerul la a cărui conducere a fost în 2009. Ceea ce-l face fie gata vândut puterii, fie şantajabil încă din prima zi de parlamentar.

Potrivit unui document al Ministerului Agriculturii, firma controlată de Liviu Harbuz, WIN WIN BUSINESS – SRL, are în derulare nu mai puţin de 8 dintre cele 11 contracte pentru formarea profesională a fermierilor (măsura 111). Valoarea acestora se ridică la circa 10 milioane de euro plus TVA.

Dincolo de proporţia covârşitoare a contractelor, modalitatea de atribuire deconspiră şi ea strânsa relaţie dintre candidatul USL şi actuala putere. Un exemplu, unul dintre cele mai recente: la 13 aprilie 2011, MADR publică anunţul de atribuire a contractului pentru „pregătirea profesională a tinerilor fermieri din regiunile de dezvoltare Nord-Est şi Sud-Est”. Beneficiar, asocierea condusă de SC WIN WIN BUSINESS SRL. Contra unui milion de euro plus TVA (4.336.500 LEI + TVA ), WIN WIN & Co. trebuie să-i înveţe pe tinerii fermieri în doar zece zile managementul fermei, agricultură ecologică, contabilitatea fermei, standarde UE (mediu, sănătate, bunăstarea animalelor, igienă) şi principiile eco-condiţionalităţii, diversificarea activităţilor exploataţilor agricole.

Modalitatea de atribuire a contractului: nu licitaţie deschisă, ci selecţie de oferte. Cu alte cuvinte, în timp ce membrii opoziţiei sunt hăituţi de instituţiile statului, la Harbuz s-au oprit abuzurile portocalii şi s-a dat drumul la corectitudine.

Documentul ministerului citat mai sus arată că, în cazul tuturor celor 8 contracte, WIN WIN a primit undă verde şi la începerea sesiunilor de formare profesională, şi la primirea banilor de la Agenţia de Plăţi, acolo unde tartor este omul lui Florin Popescu, baronul portocaliu de Dâmboviţa. Pe Mihai Vădan nu doar presa îl acuză de corupţie şi de drămuirea politică a banilor publici, ci însuşi comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş. Iată însă că Harbuz nu are probleme cu Vădan, mai mult, surse din Ministerul Agriculturii spun că cei doi sunt ca mâinile care se spală un pe cealaltă, Vădan având şi el în mandatul lui Harbuz nevoie de unde verzi în derularea contractelor obţinute de firma sa de la Dâmboviţa. Ceea ce ar putea explica şi denumirea firmei lui Harbuz: „o afacere din care ambele părţi câştigă”.

Harbuz, iubita şi asociatul

Istoricul firmei WIN WIN arată cât de curate au fost intenţiile omului politic Harbuz în relaţiile cu statul.

În 2005, Liviu Harbuz înfiinţează firma AGRI RISC CONSULTING – SRL. Un an mai târziu se extrage din acte, plasând-o pe iubita sa, Oana Bărbulete. La scurt timp după ce Harbuz este numit secretar de stat, la 31.07.2009, şi iubita dispare din firmă, luându-i locul Miclăuş Ştefan-Adrian, nimeni altul decât asociatul lui Harbuz din SALVAVET COMIMPEX SERVICII VETERINARE SPECIALE, firma care administrează clinica de la Ilioara, singura afacere pe care candidatul USL încă şi-o asumă transparent.

La 7.05.2010, AGRI îşi completează obiectul de activitate şi cu învăţământ secundar tehnic sau profesional şi alte forme de învăţământ, pentru a putea obţine contractele de instruire profesională. Peste alte trei zile se recurge la mutarea finală: denumirea se schimbă în WIN WIN BUSINESS – SRL, astfel încât numele lui Harbuz să fie ascuns cât mai bine.

Pinalti n-a găsit candidat

Interesantă este şi opţiunea PDL pentru alegerile de la Neamţ. În mod suspect, marele Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, susţinut de Elena Udrea, nu a găsit în organizaţia sa niciun candidat care să dea bătălia. PDL a fost nevoit să-l importe de la UNPR pe Adrian Rădulescu, actualul secretar de stat din Ministerul Agriculturii. Acesta a dat startul deja la ilegalităţi de campanie, împrăştiind în colegiu cadouri şi materiale promoţionale cu numele său. Întrebarea este pentru cine va trage Pinalti? Pentru candidatul importat sau pentru vechea sa cunoştinţă de la Piatra Neamţ, Liviu Harbuz?

Ioana Maria Duma

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.