Lucrarea de doctorat a primarului Negoiță, un plagiat

Academia de Poliţie „Al. I. Cuza” a cerut Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor a lui Robert Negoiţă, după ce instituţia de învăţământ a constatat că lucrarea de doctorat este plagiată.

„Secretariatul CNATDCU a primit punctul de vedere al Academiei de Poliţie Al. I. Cuza, la solicitarea privind teza de doctorat a primarului Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă. În documentul trimis CNATDCU, academia constata că teza de doctorat a acestuia este plagiată şi propune retragerea titlului de doctor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, potrivit mediafax.ro.

Din 2012, primarul sectorului 3 este doctor în Ştiinţe Juridice. Acesta şi-a dat doctoratul la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, cu teza „Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social”.

Într-un mesaj pe Facebook, Robert Negoiță admite că a căzut pradă „modei” titlurilor academice şi că regretă acest lucru. Edilul susţine însă că nu îi pare rău că îi va fi retras titlul.

„Comisia de etică a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” a început procedura prin care, cel mai probabil, îmi va fi retras titlul de doctor. Nu am niciun regret că acest lucru se va întâmplă, cu atât mai mult cu cât îmi dau seama că, în parcursul meu din administraţia publică, cele mai importante au fost cunoştinţele dobândite practic.

Singurul lucru pe care îl regret este acela de a mă fi lăsat tentat, în trecut, de această „modă” a titlurilor academice. Este un episod pe care mi-l asum şi din care am învăţat o lecţie importantă: singurele realizări notabile sunt cele construite pe o baza sănătoasă! Mi-am asumat acest principiu în calitate de primar dar, din păcate, nu l-am avut în vedere din perspectiva academică. Tocmai de aceea, mă voi supune deciziei Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), dacă acesta va decide să îmi retragă titlul de doctor”, a scris Negoiţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.