Mă(lin) Bot, nu există extremism democratic!

Începând cu anii 2000, un „proiect de arhitectură criminal pentru presa scrisă din România a dus la înlocuirea tinerilor jurnaliști democrați care au intrat în presă la începutul anilor 90 cu niște personaje care, în timp, s-au dovedit din ce în ce mai nocive. Decapitarea conducerilor principalelor cotidiene și anihilarea în bloc a jurnaliștilor cu conștiință și curaj autentic au dus la prăbușirea tirajelor și falimentarea unor instituții de presă. Unele vechi de peste 100 de ani.

Când am fost concediați de la România liberă știam deja că falimentul va fi total și reputatul brand de stindard al luptei pentru democrație va fi terfelit de echipa de mercenari de opinie adusă în locul nostru de familia Adamescu. Subordonarea față de Băsescu, Udrea și Sistemul acestora era deja evidentă. Și așa, acest ziar a ajuns de la un profit brut de ordinul milioanelor de euro, atunci când era realizat de echipa originală, la finanțarea cu bani furați, conform DNA.

Însă nu ne-am putut închipui la ce vor ajunge aceste personaje care au apărut imediat să ia locul profesioniștilor de la Adevărul, România liberă și Evenimentul zilei. Cam de aceeași vârstă și factură, ele ar putea fi denumite, generic, „Generația Marincea-Bot, după cel mai bine căpătuit exponent al lotului și cel mai agresiv. Dar nu sunt o invenție românească. Odată cu ascensiunea neomarxismului în America și în Europa de Vest, au ieșit din găoace și au început să atace.

Fostul (din fericire!) președinte Obama, tătucul neomarxiștilor americani, s-a folosit de principul „America, principalul exportator de democrație ca să-i înmulțească în toate țările în care a avut interes. La noi, cocoloșiți și ocrotiți de Ambasada Americană, au prins un avânt care acum nu mai poate fi oprit nici de aceasta. Am avut extremism comunist, extremism naționalist, iar acum ne amenință extremismul neomarxist. Ei spun că sunt adevărații democrați, dar, ce să vezi, nu există extremism democratic!

Neomarximul se folosește de radicalismul (normal) specific tinerilor, pentru a distruge statele naționale în folosul globalizării. Sunt atacate limba, tradițiile, istoria și religia acelor popoare. Scopul este transformarea lor în populații cretinizate, ușor de stăpânit. Se caută peste tot corupție sau măcar ceva de înfierat și se inflamează tinerii în scopul radicalizării lor împotriva propriilor familii și a propriei moșteniri culturale. Nu cred că în afară de corupți iubește cineva corupția, dar s-a mers prea departe.

Pentru că noi nu avem cu adevărat lideri extremiști, locul liber trebuie umplut. Diverse personaje de circ încearcă să umple locul lăsat liber de C.V. Tudor. Spun circ, pentru că acesta este principalul mijloc prin care extremiștii se fac plăcuți. Nu voi uita niciodată faptul că, la alegerile din 2000, Vadim Tudor a fost consistent votat de elevii majori și studenți, pentru că li se părea „coolcircul făcut de acest individ. Acum, alte generații de tineri sunt pregătite să urmeze alți circari.

Suntem într-o situație foarte delicată. Inconștiența lui Dragnea este pe cale să ducă România într-o criză fără precedent în istorie. Pentru prima dată, sindicatele, patronatele, societatea civilă și întreaga populație pe a cărei muncă cinstită se sprijină bugetul țării au ajuns la limita suportabilității. Minciunile pesediștilor nu mai păcălesc pe nimeni. Vom avea mari convulsii sociale. Cei care vor să profite din plin și să iasă întăriți sunt extremiștii neomarxismului.

Din păcate, noi, cei responsabili, suntem din ce în ce mai puțini. Oamenii se radicalizează din cauza vieții tot mai grele și sunt atrași ireversibil de o extremă sau alta. Mă aștept să fiu crunt atacată de extremiștii de toate culorile. Însă nu mă vor afecta deloc. Idolul lor Vadim Tudor e mort și nimeni nu-l va putea egala vreodată în vocația de a arunca cu lături în oamenii adevărați.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Simona Popescu 220 Articole
Author

29 de Comentarii

  1. Aveti dreptate, stimata doamna ! Si eu am de mult timp impresia, transformata din ce in ce mai mult in convingere, ca mari si nestiuti (?) papusari se straduiesc sa umple nisele asa-zis „politice” cu tot felul de hahalere manevrabile si care, din orice unghi ai privi, sa fie capabile sa acopere intregul spectru politic, de la extrema dreapta la cea stinga. Asa ca orice autentic reprezentant al unei doctrine va gasi, cam ca in jocurile de copii, „locul ocupat” ! Exempul cu CV Tudor este doar unul, doar n-o sa ma convinga nimeni ca liberalii sint autentici liberali sau ca PSD-ul reprezinta stinga romaneasca ! (si, apropo de ceea ce afirmati despre numitul personaj, nu pot uita declaratia facuta unui jurnalist, pe la inceputul anilor ’90, de catre un pustan care, intrebat de reporter de ce ii place CV Tudor, a raspuns dezinvolt si convins : „Pentru ca e diliu !” …). Si sa stiti ca nu sintem singurii, cel putin in Europa cred ca avem cazul evident din Franta, unde lui Macron i s-a facut „culoar” pentru a cistiga prezidentialele, exact ca la o cursa de galop trucata in care unul dintre cai se impiedica, altul se dovedeste o mîrțoagă, un al treilea cade pe ultima suta de metri …

    • Deci, se poate intampla si la case mai mari?! Dar nu ma mira: Franta a fost o scena de exersat revolutii inca inainte de fatidicul an, 1789 al mincinosului slogan masonic: „Liberte, Egalite, Fraternite”. Mai trebuie spus ca regele Frantei, Louis al XVI -lea, se imprumuta (la aceiasi bancheri care au finantat toate razboaiele) sa cumpere arme pentru anti-colonistii americani (condusi de masoni precum Benjamin Franklin) care luptau impotriva Regelui Angliei – eterna rivala a Frantei.Dupa aceea, Frantei lui Louis al XVI-lea i s-a aranjat de o criza economica de catre aceeasi bancheri masoni care erau regizorii din umbra ai Revolutiei sangeroase care a dus la decapitarea regelui si a sotiei lui Marie-Antoinette. Dupa inlaturarea monarhiei si bisericii catolice, Franta si-a pierdut identitatea si traditia. Nici astazi nu si-a revenit dupa 228 de ani.

  2. Cine controleaza debitul are puterea… citez: ” Scopul este transformarea lor în populații cretinizate, ușor de stăpânit.” Romania a fost cretinizata si este stapinita extrem de usor si se vede in strada unde se tipa sloganuri de 2 lei, cretine si fara sens pentru o ipotetica si iluzorie dreptate. Faza tare e ca aia care te cretinizeaza si te transfomra in sclavi sint cei care te scot in strada si-ti vind, pe bani grei, iluzii: libertate, justitie, speranta etc. Astia din strada nu inteleg ca sint masa de manevra stapinita de iluzii. Vor trai satisfactia iluziei ca au fost in strada si au tipat. Sint atitia nepregatiti pentru viata in tara asta incit ma mir ca tara insasi mai exista.

  3. Imi pare rau, dar curentul asta al celor care ies astazi in strada nu e neomarxism. Discursul asta… sa vindecam tara de ciuma rosie; impotriva asistatilor social, a pensionarilor, a celor slabi in general, n-are deloc legatura cu marxismul, ci e un discurs fascist de-a dreptul.

    • Pt.Imi pare rau,dar nu e neomarxism. Da aveti dreptate, este fascism primitiv indus de securistii sotului doamnei Carmen ca el vrea ” guvernul meu ” de haite tehnocrate in frunte cu o calamitate politica, Dacian Julien Ciolos in locul Puterii PSD-ALDE, democratic aleasa in anul 2016 in alegeri parlamentare la termen ! Sanatate maxima !

    • Ti-e dor de sloganurile comuniste? CE AR FI SA MERGI DEFINITIV IN SERBIA LA BEOGRAD? Ce zici? ACOLO RUSII SUNT ADULATI DE 7 MILIOANE DE RATACITI!!!

  4. nu ca nu mi s-ar parea hazlie ideia sa-i vad pe „boti” infasurati cu cate un steag curcubeu pe care sa scrie „make love…” ei strigand ca apucatii impotriva oricui , dar ,chiar si pentru ei, asocierea cu neomarxismul e oarecum fortata (asa ai putea spune ca si doctrina UE este neomarxista ,pe langa (sau alaturi de) neoliberalism)…repet: ar fi o situatie cel putin comica!…daca articolul s-ar fi ridicat pur si simplu impotriva „extremismului” jurnalistic (fara etichete si asocieri doctrinare) ar fi fost foarte bun!

  5. Gresesti stimata doamna , convulsiile actuale sunt provocate , iar cea mai mare nemulumire a papusarilor este ca PSD-ul a castigat alegerile cu toate scremerile Sistemului (KKK). Ce vreti mai mult decat ca , la nici o saptamana de la investirea guv , au si scos oamenii in strada pt daramarea lui .ca absolut la tot ce face guv , sunt contra . Poate reusiti sa ne explicati , logic , de ce la scaderea salariilor cu 25% , marirea TVA-ului cu 5% pe vremea Basaului , n-a cracnit nimeni ; n-a avut binomul nici un rol ? Vai de cei saraci cu duhul !

  6. Problema este ca in Romania nu este democratie, chiar jurnalistii au bascalit-o numind-o la unison cu Iliescu, pesedistii si alti politruci „democratie originala” sau „capitalism salbatic”. Prin urmare nu ne putem plange de extremism in dictatura raului in care traim, din contra e chiar indicat. Atacurile la adresa lui Malin Bot vin din invidie, cel mai mare pacat al romanilor,pacat care ii tine dezbinati si umiliti de politrucii potenti ai zilei. Materialele lui Malin Bot au zeci de mii de vizualizari, mai multe decat face un ziar intr-o saptamana. Daca majoritatea jurnalistilor din Romania ar fi ca Malin Bot, capabili sa identifice raul si sa il numeasca cu voce tare, societatea romaneasca nu ar mai fi bolnava. Malin Bot are un mesaj si mii de urmaritori, dumneavostra restul jurnalistilor in afara de critici, frustrari de superioritate si victimizari ce aveti pentru cetateni?!

    • Mortal! „Atacurile la adresa lui Malin Bot vin din invidie”, ha, ha, ha!!! „Malin Bot are un mesaj”, ha, ha, ha!!! Cred ca si-a scris singur odele astea gretoase…

  7. @Simona Popescu : am sa ma adresez direct, c-o suma de observatii, prima, ca nici vorba de „neo-marxism”. Neo-marxisti au fost oameni de mare tinuta intelectuala si unii din ei (Walter Benjamin) victime ale nazismului. Nici vorba, în România, de „neo-marxism” (adica de scoala de la Frankfurt, Theodor Adorno si echipa). Obama nu-i neo-marxist, a-l califica în felul asta e-o gogomanie. Numai ca numitul Bot Malin si clica lui „rezist” trebuie pusi la punct, neutralizati, fiindca forma (extremista) fara fond (sau c-unul nazist). Aharhisti, spargatori de profesie, caizi de profesie, din placerea perversa de-a distruge. Nazism pur-sânge, cu alte cuvinte. Din vina unora care s-au jucat cu focul xenofob (de la Viorel Catarama-Isarescu Mugur-Petre Roman-Nastase Adrian-Ponta…, la Coposu-Hossu-Longin-Constantinescu si Basescu-Johannis-Kövesi) în distrugerea economiei românesti si a rezervelor de materii prime ale tarii, plus a patrimoniului ei (i)material, de la arhitectura la arta si, în context, la traditionalele ei aliante politice (europene). Din momentul (Constantinescu Emil) în care în tara (aproape de faliment, dupa ce, în decembrie ’89, nu mai avea datorii) au intrat interesele „ideologice” (pe fondul unei crase inculturi, al analfabertismului functional) au intrat interesele „geo-strategice” americane, România era sacrificata. De parca „Româno-Americana” interbelica nici n-ar fi existat si tara n-ar fi trebuit sa-i repare, dupa WW2, oalele sparte. Si, pe fondul distrugerilor de dupa ’89, resurectia neo-nazismului (reprezentant, Bot Malin) de acuma.

  8. Ce e ala „neomarxism”. Ca sa existe acum asa ceva trebuia sa fi existat mai inainte „marxism”. Ori asa ceva nu a existat decat in doctrina si teorie. In Rusia Sovietica si fostul „lagar comunist” a fost un bolsevism internationalist criminal impus de Trotky, Lenin si Stalin. Fara ei nu ar fi existat nimic. Dupa moartea lor a mai existat nationalism-comunism. Atat. K.Marx ar fi repudiat asa ceva. A existat insa „fascism”, „nazism”, „bolsevism”, miscari anarhice minoritare, extremiste si criminale care prin abuz , faradelegi, nelegiuiri si suferinte umane uriase au infrant vointa poporului si au distrus institutii legitim alese in mod democratic. Este exact ce se incearca aproape ciclic in Romania de la Revolutia Romana incoace de nu se aseaza piatra pe piatra in aceasta tara. Dar nu sub forma de „neo” ci direct prin mijloacele vechi folosite de fostii criminali. Cine e de vina ?! Cauza tuturor nenorocirilor a fost acea „presa” fascisto-nazisto-bolsevica intolerabila si ticaloasa incepand cu „Baricada” si „gainile care fatau puii vii”. Ei au fost papusarii care au inveninat si otravit sufletele ageamiilor si credulilor care au distrus nu numai Romania dar si felul de a face presa democratica si critica in interes national si popular. Acum e tarziu Simona, tara se va narui, cu tot cu cele trei-patru remorci de rachete Patriot platite yankeilor cu miliarde de euro. Iar de acest lucru au si vor avea grija alde Bot si toate editat – atentie si la ce se intampla pe Soseaua Fundeni, etc. care stau in spatele lor sa-i asmuta ca pe haitele de caini turbati asupra „coruptilor” pentru ai devora. „Corupti” care, de bine de rau, inca mai mentin fibra si substanta noastra ca Stat si Popor.

    • Dle Alcibiade Braila, cu toate ca unele concluzii din comentariile dvs nu le impartasesc, nu pot ramane spectator la
      atacurile unui semidoct care se autointituleaza Caraiman si apare precum cometele, cu o periodicitate astronomica.
      Notiunile pe care le folositi, „national-comunism”( Romania, China, Cuba, Coreea de Nord), „bolsevism-fascism-nazism”
      surprind atat ideologic,cat si practic realitatile istorice interconexate de cand a aparut teoria marxista. Marxismul
      dle, si aici ne separam abrupt, a fost o doctrina MILITANTA nu numai pe hartie si de aceea, „lupii tineri” din sec XX
      constientizand pericolul autodemascarii ca doctrina a ASASINARII OMULUI DE CATRE OM,au incercat transferul disputelor
      in plan teoretic, inscenand atacuri fara substanta. Unii au fost numiti neo-marxisti, altii austro-marxisti, in fine,
      jugo-marxisti( pentru a da o baza „teoretica”, dizidentei diversioniste a lui Tito), chinezo-marxisti(maoismul) si nu
      in ultimul rand romano-marxismul ceausist. Este adevarat ca in aceste piese de teatru absurd erau si accente sincere
      de „independenta” doctrinara fata de Moscova…

    • Domnule Charlie, am apreciat si apreciez mult punctele de vedere ce le exprimati pe forum, deorece ele „tradeaza” o expertiza de fin profesionist onest si obiectiv. Cit priveste ideea de marxism si neomarxism eu am avut in vedere faptul ca filozofia marxista in intregul ei a fost o constructie ideatica care nu s-a asezat pe nimic concret, asa cum a teoretizat, Marx, adica pe un program de guvernare asumat politic intr-o tara ajunsa in ultima faza de dezvoltare economica a capitalismului. Sper ca nu e cazul sa detaliez cu exemplul Rusiei Bolsevice, Germaniei sau Ungariei Sovietice unde numai marxism nu a fost…?! Va salut cu respect.

  9. @Alcibiade.Braila : de ce folosesti cuvinte mari, de tipul „bolsevism internationalist criminal”, „national-comunism”, „presa fascisto-nazisto-bolsevica” si-altele, când stii ca n-ai dreptate si c-amesteci rau, dar foarte rau, borcanele? De ce nu pui lucrurile-n contextele epocii ? Ti-ar place sa-ti fie atacata armat, de catre alte state, tara, fiindca-n ea s-a-ntâmplat o revolutie sociala (vezi Franta de la 1789, Rusia de la 1917)? ti-ar place ? Plus ca „bolsevismul” (fii atent si la nume!) numai „minoritar” n-a fost în Rusia, si, deci, în lume (fiindca Rusia-i o tara mare-n teritoriu, si-o mare putere economico-militara). Plus ca, fara Revolutia din Octombrie si fara Stalin („puterea sovietelor si electrificarea”, industrializarea), tara ar fi ramas sub-dezvoltata, n-ar fi ajuns marea putere de-acuma. „Revolutia” româna n-are a face nici cu Franta, nici cu Rusia, pentru c-a fost o lovitura de stat sustinuta de armata si serviciile secrete, c-o particare infima a populatiei, nu o „revolutie”. Plus ca „orientarile” politico-economice si „strategice” ale României dupa ’89 n-au avut si n-au adeziunea populara. Pe Johannis mai nimeni nu-l iubeste. Pe Catarama, la fel, pe Constantinescu, ce sa mai vorbim, pe Nastase-Ponta, asemenea … „Presa nazisto-fascista” (= distructiva, anarhista) n-are a face cu presa „comunista” (pozitiva, „puterea sovietica si electrificarea, succesele-n munca, stahanovismul, etc. Toate astea-s clisee pozitive, nu-s de tipul „ungur împutit, român împutit, razboi, bombardamente, ruine, distrugere”, etc. Mai ales ca-n România, comunismul a trebuit sa reconstruiasca tara în ruine si-n faliment dupa WW2). Fii logic, adica rezonabil.

    • Ovidiu Caraiman, am avut in vedere abuzurile entitatilor politice, fasciste, bolsevice si naziste care erau cvasi minoritare la inceput si la presa aservita lor care le-au permis si incurajat sa comita atrocitatile umane si mondiale de atunci si de mai tarziu. Mai apoi eu nu m-am referit la presa de tip comunist ci la manifestarile publice minoritare si presa aservita lor ce sustin faradelegile, nelegiuirile, crimele, procurorilor, militienilor DNA, unii judecatori si SRI-sti, cum odinioara proceda detasamentele de asalt si presa de tip fascist, bolsevic si nazist pentru a ajunge la putere folosindu-se de alde Bot si toate canaliile de dupa Revolutie ?!

    • Pt. Ovidiu Caraiman: de ce folosesti concepte pe care nu le intelegi si critici altele care-ti sunt straine vrand sa
      fii prolific si sfarsind prin a fi…prolix. Bolsevismul a fost si a ramas minoritar in Rusia si in lume. Abia dupa
      ce sosietatile vechi au fost distruse si elitele asasinate impreuna cu milioane de oameni, a fost posibila clonarea
      oamenilor noi printre care te Numeri. Incerci sa deplasezi discutia in teoretic pentru a devia de la fondul problemei
      care este de natura practica, in timp ce teoretizau bolsevicii puneau la cale rebeliuni si razboaie mondiale. Ceea ce
      s-a intamplat la lovitura de stat din 1989 copiaza evenimentele din 1917(Rusia), 1918(intreaga Europa), 1953(RDG),
      1956(Ungaria), 1968(Ceho-Slovacia),insurgenti straini si tradatori bastinasi manipuland masele.Scoala de la Frankfurt
      a intrunit ilegali bolsevici cu staif care au recrutat mii de agenti ideologici pentru miscarea marxista, pe care o
      critica pentru derutarea contraspionajului.”Profesorii” de „inalta tinuta bolsevica”s-au imprastiat in lume, mai ales
      in SUA unde au fost luati sub pulpana directa a miliardarilor rosii, anterior fiind sponsorizati de la distanta !!!

  10. Dna Simona Popescu, de aceasta data va felicit pentru extraordinara analiza conexata „trend-ului” Internationalist
    neo-Marxist!!! Despre Obama, si nu numai, am sustinut repetat cine a fost si cum a fost catapultat in fruntea SUA,de
    catre un miliardar rosu, al carui nume imi scapa pe moment. Problema jurnalismului POST-LOVITURA DE STAT KGB-ista e
    deosebit de complexa si necesita luarea in calcul a mai multor „variabile” decat „constante”. Tinand cont de modul de
    trecere brutal, securist, la capitalismul de cumetrie, de modul de creare a partidelor, sindicatelor, org. civice etc, suntem obligati sa admitem ca Securitatea nu putea lasa presa pe orice maini, cum a facut si cu televiziunile
    captive. In concluzie multi tineri ai noii generatii jurnalistice proveneau din vechea pepiniera fiind infiltrati in
    regim de urgenta. Si pentru ca tot a fost vorba de Romania libera, directorul ei postdecembrist era eliberat special in prima zi a loviturii de stat cu toate ca fusese arestat pentru legaturi cu „Izvestia” si joaca de-a Gutenberg( a
    „subtilizat” litere de tipar!). Poate nu ati constientizat, Dna Popescu, dar era perioada „disidentilor”Dinescu cel
    impleticit in vorbire, pretiosul infatuat Plesu, membra grupului de la Cluj Doinitza Cornea si lista lor e lunga!?!
    Disidenti de catifea ai Securitatii ceausiste si disidenti de plumb, precum literele de tipar, ai Securitatii kgb-iste. Asa ca va asigur,ati fost tot timpul inconjurata de deplin conspirati,iar falimentarile au aparut ca rezultat
    al confruntarilor „sangeroase” dintre aceste DOUA ARIPI ALE SECURITATII…

  11. Acest individ bot este un editat special pregatit pt orice forma de exaltare populista, anarhista chiar…
    Este doar unul dintre cei destui „tfl-isti” stipendati la greu de sponsorii „societatii civile” avand ca unic scop provocarea de incidente pe care mediatic sa le exploateze in interesul altora fara de patrie …
    La 100 de ani de la Marea Unire cu „ajutorul” acestor neispravite cozi de topor Romania e mai dezbinata ca oricand…nici macar de 1 Decembrie nu scapam de proteste… ce blasfemie…

  12. Acest Caraiman e un iresponsabil care ridica ode bolsevicilor citand din clasici. Una din mizeriile emise se refera la
    „presa pozitiva” sovietica, care in afara de faptul ca era mincinoasa prezentand date false, ascundea crimele reale aflate in spatele „marilor realizari”. Europa si Rusia se aflau intr-un proces extraordinar de dezvoltare, cu unele
    discrepante care s-ar fi estompat, daca trupa de asasini bolsevici nu ar fi pus la ale primul razboi mondial, tocmai
    pentru a STOPA acest proces care elimina orice speranta ca „proletariatul” sa adere la doctrina.Un alt pericol pentru
    internationalisti il prezenta nationalismul (sanatos) care se nascuse in sec XIX contribuind la crearea statelor din
    Europa. De aceea bolsevicii au intretinut subversiv flacara nationalista, ba chiar au transformat-o conspirativ in valvataie, pentru a innabusi in sange acest ideal frumos care le bloca revolutia mondiala!!! Cu proletariatul le-a
    fost usor, razboiul mondial pus la cale de ilegalii lor din servicii si institutii de forta decimandu-l in lupte, drept pedeapsa ca nu s-a lasat furat de cantecele marxiste de sirene…

  13. Nu contati pe un comportament normal la Dragnea ! Individul a fost in stare sa-si mobilizeze intreg partidul pentru a darama un guvern impus tot de el cu trei luni mai devreme ! Ca sa scape de puscarie si sa se ocupe linistit de Pitzi ar fi in stare sa bage Romania in CSI ! Nu-i vorba ca are si cu cine…. Cota de incredere a PSD ramane in jur de 40 % orice-ar face. Daca ar scade la 30 % PSD=istii l-ar elimina din instinct de conservare. Alta solutie ar fi o greva generala de una bucata zi lucratoare !!! Atat. Dar cu sindicate controlate pana-n maduva oaselor, care mimeaza doar lupta sindicala ca niste curele de transmisie ce sunt, nu-i speranta. Asa ca avem ce meritam: Pe Dragnea, Tudose, Olguta, Doamna Dan, Tov. Melescanu…. De ti se face greata !

    • Aiureli. Am inteles ca ai votat-o pe Alinuta. De, ghinion de nesansa, vorba sefului vostru al maricel (ca al MARE nu vorbeste decat prin comunicate ingrijorate…)

  14. Articolul doamnei Simona: un cumul de contradictii ! L-am citit de trei ori si nu am inteles ce vrea de fapt! Cred ca nici dansa nu stie…dar asta nu este neaparat rau. Incepe sa-si puna probleme doctrinare, a trecut de perioada jurnalistului simplutz. Este bine. Asteptam insa si rezultatele acestei clarificari doctrinare pentru ca in Romania nu poti fi si cu unii si cu altii sau invers, nici cu unii nici cu altii justificandu-te…eu sunt cu „oamenii”! La a treia citire tind sa cred ca de fapt articolul este anti PSD dar probabil ca nici dansa nu realizeaza.Depresie ?… In al doilea rand: Nu-i adevarat, „oamenii” nu o duc mai greu. Dimpotriva ! Masini ca la balamuc. Chiar la tara la una din doua porti, masina. Magazinele, supermarketurile gem de cumparatori…..

  15. nu stiu cum arata un neomarxist sau un extremist democrat. imi pot doar imagina. probabil din multe puncte de vedere ar semana intre ei. imi imaginez ca un marxist sau un extremist democrat ar putea fi un intelectual generos, idealist cu preocupari umaniste, atribute pe care le consider de-a dreptul jignitoare la adresa susnumitului. altfel spus, cred ca si marx s-ar invarti in mormant daca cineva i-ar confunda urmasii cu creatura proaspat coborata din copac.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.