McCain: ”Acesta va fi sfârșitul lui Vladimir Putin și al imperiului său”

Senatorul american John McCain și-a exprimat temerea că Rusia ar putea anexa Transnistria așa cum a făcut în cazul Crimeii, dacă SUA nu vor opune rezistență.

„Dacă Vladimir Putin va intra în Republica Moldova şi nu i se întâmplă nimic. Dacă va prelua Transnistria, cu cei 1.400 de militari ruși, el va fi încurajat să intervină şi în țările baltice. Dacă vor reuși să o facă fără să întâmpine rezistență, o vor face”. Declarația a fost făcută de senatorul american, John McCain, la emisiunea „Charlie Rose” de la postul PBS.

Potrivit lui John McCain, autoritățile de la Chișinău sunt foarte îngrijorate, deoarece Republica Moldova nu face parte din NATO și are o regiune, Transnistria, cu 1400 de soldați ruși aflați pe teritoriul țării de mai mulți ani. În aceste condiții, problema cea mare este ce va face Putin în continuare.
Președintele rus ar putea introduce forțele militare în Odesa, teritoriu important din punct de vedere strategic, pentru a prelua ulterior Transnistria, este de părere senatorul american.

În cadrul aceleiași emisiuni, John McCain a remarcat că justificarea anexarii Crimeii este ”înfricoșător de asemănătoare” cu justificarea oferită de Adolf Hitler pentru Anschluss și s-a lansat într-o critică a politicii actualei administrații democrate față de Rusia lui Putin.

”Haideți să vă spun cât de în afară este această administrație”, a spus senatorul republican, făcând referire la decizia președintelui Obama de a nu oferi ajutor armatei ucrainene decât sub forma unui mic sprijin financiar și a unor conserve pentru militarii ucraineni, doar pentru a nu provoca Rusia.

McCain consideră că, pe lângă înarmarea Ucrainei, ar fi necesare sancțiuni dure împotriva Rusiei, dar și a celor care fac afaceri cu rușii. Senatorul arată că actualele sancțiuni impotriva a 11 oficiali ruși și a unei bănci din Rusia nu fac decât să încurajeze o nouă invadare a Ucrainei.

”Nu cred că administrația face ceva senzațional. Singurul lucru pe care Putin îl înțelege este pacea prin acțiuni de forță…Trebuie să înțeleagă că există însă și tot felul de repercusiuni. Noi suntem cea mai puternica națiune, iar Rusia este o benzinărie deghizată în țară”, a spus McCain. În opinia sa, având în vedere că hidrocarburile asigură 75% din veniturile din exporturi și jumătate din bugetul național al Federației Ruse, strategia energetică a SUA ar trebui ”să combată singurul avantaj al lui Putin , țara-benzinărie, și acesta va fi sfârșitul lui Vladimir Putin și al imperiului lui. Asta trebuie să facem și nu înseamnă al treilea război mondial”.

”Știm că europenii nu vor impune sancțiuni importante lui Putin, din cauza problemei energetice. Obama ar trebui să iasă și să spună că vom face noi asta. Și dacă faci afaceri cu aceste bănci din Rusia, atunci nu vei mai face afaceri cu noi. Cu alte cuvinte, un mesaj puternic pentru Vladimir Putin că nu vom sta să ne uităm la el cum reface imperiul rus”, a spus senatorul de Arizona.

”Până acum nu a fost niciun preț” de plătit pentru Putin pentru anexarea Crimeii, a spus McCain, arătând că președintele rus amenință acum și statele baltice, și Republica Moldova. Senatorul susține că NATO trebuie să organizeze mai multe exerciții militare în Europa de Est și că Ucraina ar trebui să primească arme antintanc și antiaeriene, dar si un imprumut important de la FMI și sprijin american pentru aderarea la UE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.