Ministru lituanian: 70 de piese de echipament militar rus au intrat în Ucraina

Ministrul de externe lituanian Linas Linkevicius a declarat vineri, la Bruxelles, că deține informații potrivit cărora 70 de piese de echipament militar rus au trecut granița în Ucraina joi noaptea, relatează Reuters, citată de Agerpres.

”Suntem foarte îngrijorați de evoluția situației din Ucraina, pe de o parte, vorbim atât de mult despre așa-numitul convoi umanitar, pe de altă parte, dar în același timp vedem că situația continuă să se agraveze și avem informații că în timpul nopții 70 de piese de echipament militar rus au trecut granița”, a spus Linkevicius la sosirea la Bruxelles, unde are loc o reuniune de urgență a Consiliului Afaceri Externe al UE, consacrată mai ales evenimentelor recente din nordul Irakului.

Publicațiile The Telegraph și The Guardian au relatat anterior că un convoi militar rus, având în componență vehicule blindate, camioane militare și alte vehicule logistice, ar fi intrat vineri pe teritoriul Ucrainei.

Potrivit The Telegraph, convoiul format din cel puțin 23 de vehicule a așteptat joi seară căderea întunericului pentru a folosi un drum unde gardul de sârmă ghimpată de la granița ruso-ucraineană era distrus și a intra pe teritoriul din estul Ucrainei controlat de rebelii proruși. Trecerea frontierei ar fi avut loc în apropierea localității ruse Donețk, situată la circa 200 de kilometri de orașul omonim ucrainean care este unul dintre fiefurile insurgenților separatiști proruși din estul Ucrainei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.