Nicolae Jordan alias Minciulescu există și i-a scris primului ministru Victor Ponta

Domnule Prim-Ministru,

Subsemnatul, Nicholas Jordan, domiciliat în Statele Unite ale Americii, 187 Pritchard Dr, Palm Coast, Florida 32164, SUA, vă scriu aceste rânduri pentru a vă aduce la cunoştinţă o problemă personală, dar care în ultimele luni a impactat negativ o zonă largă a discuției politice din România. Menţionez de la început că subiectul este legat de una din retrocedările efectuate sub semnătura preşedintelui Traian Băsescu, pe când acesta era primarul capitalei, şi, mai ales, de subiectul celor „66 de case” atât de intens mediatizate.

Numele Ponta a fost asociat totdeauna în mintea mea cu numele unor vecini dragi de bloc, oameni cu care am crescut și, cu care, presupun fără a fi total sigur, aveți legături directe de rudenie (iar dacă greșesc îmi cer cu anticipație scuze, deși asta, din păcate, nu schimbă nici pe departe fondul problemei).

Vă scriu pentru a găsi soluția unor nedreptăți care mi s-au făcut și care continuă să mi se facă, nedreptăți în care numele d-vstră este amestecat fără ca eu să vă pot înțelege bine rolul. Vă scriu pentru că am auzit că folosiți Facebook (eu nu prea), și am încercat să postez această scrisoare pe contul d-vstră de Facebook, dar nu am reușit. Mi-am dat seama că e prea lungă și m-am mărginit pe moment să adaug câteva rânduri lângă fotografia d-vstră de familie, unde îndemnați pe ceilalți candidați, să nu-și amestece viața celor apropriați cu campania electorală acum în toi. Un sentiment admirabil, care ar trebui răspândit și în afara vieții politice. Din păcate, mie nu mi se poate aplica. De luni și luni de zile, ziare și posturi de televiziune răspândesc despre mine cele mai stupide afirmații, de multe ori prefațate de un „așa se zice în cartier,” ori, și mai rău, furnizate de „Șefa Departamentului de Investigații” care informează telespectatorii că unele din cele 66 de clădiri sunt de fapt vile (exclusivenews.ro, care preia știrea pe 8 iulie, publică spre ilustrare fotografia unei vile brâncovenești – nici una nu există în zonă pe o rază de kilometri). Și cum s-a ajuns la acest număr magic, 66? Aceste 66 de case ar însemna 66 de adrese stradale, nu-i așa? A furnizat vreodată cineva aceste 66 de adrese? Au fost eliberate oare de la Primărie 66 de certificate?

M-am născut într-una din aceste mitice „șaizecișișase” de clădiri, pe Calea Șerban Vodă 81, sectorul 4, București, la etajul 1. Știu precis pentru că am văzut înscrierea mea ca nou-născut în cartea de imobil. Câteva etaje mai sus era apartamentul în care locuia familia Ponta (poate sau nu rudele d-vstră). Ninel și Mihai, cei doi copii din familie, de vârste apropriate cu mine, au fost printre tovarășii mei de joacă până la naționalizarea imobilului, când eu și familia mea am fost aruncați literalmente în stradă.

Nu mi-am mai revăzut vreodată vreunul dintre acești tovarăși ai copilăriei. O unică excepție a avut loc totuși, în toamna anului 1990. Atunci, ca specialist în grafică computerizată, am participat într-o clădire a aeroportului Otopeni la o întâlnire tehnică și de afaceri cu un grup din conducerea Tarom, unde l-am reîntâlnit pe Mihai și evident am discutat. El era, sunt destul de sigur, director la Tarom și am înțeles de la el că postul lui anterior fusese la reprezentanța Tarom de la Karachi, în Pakistan.

Toată această lungă introducere poate fi sau nu relevantă cu persoana d-vstră, dar a adus deja

la vedere primul martor cert care poate certifica cine sunt. Mă numesc Nicholas Jordan, dar numele meu la naștere a fost Nicolae Minciulescu. De luni de zile sunt atacat ca impostor, profitor de pe urma chiriașilor și nenumărate alte adjective insultătoare. Lăsând deoparte pe moment problema evacuărilor de chiriași, o problemă socială acută care ar trebui să aibă o mult mai mare preponderență în campania electorală, vreau să rezolv odată pentru totdeauna întrebările legate de impostură, căci fără asta discuția din presă și televiziune nu se va termina niciodată. Va deveni doar încă unul din dialogurile între surzi din viața politică românească.

Ca să fiu sincer, nici pentru viitor nu mă aștept la altceva decât la deja menționatele dialoguri între surzi, desigur nu cu d-vstră, dar cu mulți dintre cei ce vor citi rândurile mele și nu le voi putea modifica convingerile măcar un milimetru, chiar dacă aș sta și în cap atunci când o fac. De la d-vstră însă, mă aștept la un răspuns, dacă nu din altă rațiune, dar măcar din omenie, pentru că de prea multă vreme numele meu și persoana mea au fost împroșcate cu noroi.

Participarea d-vstră în această campanie de denigrare este pentru mine de neînțeles. Pe 26 August, pe site-ul guvernului Român, gov.ro, a fost postată transcrierea discuției între participanții la emisiunea Ediție Specială, printre care vă numărați și d-vstră. Pasajul la care mă refer este pe la mijlocul convorbirii, pe pagina 12 din cele 19 (http://gov.ro/ro/print?modul=stiri&link=primul-ministru-victor-ponta-a-fost-invitatul-emisiunii-editie-speciala-la-postul-de-televiziune-romania-tv)

Andreea Crețulescu: …domnul Băsescu a semnat pentru cele 66 de case şi, mă rog, moştenitorul era blond cu ochi albaştri, adevăratul este că era brunet cu ochii negri, mă rog?

Victor Ponta: Poate nu le-a venit rândul. Dacă acum l-au luat pe domnul Şova pentru ce a făcut acum șapte ani, probabil că vin din urmă, aşa, nu ştiu, sper şi eu.

Realizator: Staţi un pic, aici aş vrea să detaliez un pic, pentru că vorbiţi de nişte lucruri pe care le-au făcut, s-au făcut şi cu complicitatea unor judecători şi spunea doamna…

Victor Ponta: Nu, eu vorbesc de cazul de la Nadeş, nu…

Realizator: Eu mai am un amănunt privind cele 66 de case retrocedate domnului Nicholas Jordan, urmaşul domnului Minciulescu. Dincolo de faptul că ochii nu corespund, iertaţi-mă, şi nu vreau să fiu taxat drept rasist, este negru Nicholas Jordan, domnule Ponta. Un judecător a desenat un afroamerican sau cum le zice acum, politically correct, nu ştiu.

Victor Ponta: African american.

Realizator: African american, drept nepotul lui Iordache Minciulescu. Iertaţi-mă, dacă Iordache este mincinos, că era vreun negru, că pe vremea aceea nu era cu african american, atunci poate şi nepotul său putea să fie….

D-le Ponta, acum câteva ore v-ați adresat pe Facebook d-lui Băsescu. De fapt, eu nu vă cunosc nici pe unul, nici pe altul. Personal însă, eu vă cunosc și respect numele de familie, iar factorul de recunoaștere pozitivă a numelui este în toată lumea o motivație în alegerea candidatului preferat. Gîndiți-vă atunci pentru o secundă ce simt eu urmărind clipuri de televiziune în care persoane total străine de mine agită fotografii ale familiei mele de parcă mi-au luat în posesie până și bunul nume al părinților și bunicilor.

Deși ca mulți oameni în vârstă am o mare reținere în abordarea necunoscuților prin social media, m-am decis să fac și eu această încercare, mai ales pentru că se vor alătura din nou câteva nume, ca de pildă al meu, care cu siguranță nu au ce căuta în discuția politică.

În limba engleză există cuvântul „meme” care descrie subiecte repetate la saturație până produc reflexe pavloviene și devin de-a dreptul comice, deși din păcate în acest caz nimic nu este comic. Dar dacă puneți pe Google un astfel de „meme,” un grupaj format din Băsescu, Jordan, 66 de case, veți obține zeci de rezultate aproape identice. Adăugați și Ponta și rezultatele se multiplică. Pe lângă absurditatea (evidentă probabil numai mie) a situației, nimic din ceea ce se discută acolo despre mine nu este adevărat. Am furnizat de mult toate probele care contrazic ce se spune pe aceste site-uri, dar, repet, nu vreau să reîncep dialogul între surzi.

Pentru moment, rugămintea mea ar fi ca la nivel personal să contactați și rudele d-vstră din familia Ponta, poate se va găsi cineva să mă ajute să-mi recapăt identitatea, o condiție umană inalienabilă, dar care văd că îmi este refuzată de țara în care m-am născut. Evident nu țara îmi refuză identitatea, ci instituțiile acestei țări, instituții care, aici cred că suntem de accord cu toții, necesită schimbări fundamentale.

Poate că un dialog civilizat între două persoane cu poziții ideologice – îmi imaginez, fundamental opuse, dar cine mai știe în lumea de azi –, două persoane născute în aceeași țară pot găsi și câte un punct de vedere comun. Pentru că printre alte minciuni spuse despre mine sunt numit cu regularitate „cetățeanul străin.” Sunt prin naștere cetățean român, am plecat legal din țară cu pașaport de cetățean român stabilit în străinătate și mi-am reînnoit totdeauna la timp pașaportul. Sunt român.

Am fost la școală și la facultate în România. Am prins de-a lungul anilor două sau trei din comemorările deceniale. Pot să identific și să fiu identificat de zeci de persoane care mă cunosc de copil, oameni care sunt ingineri, profesori universitari, medici, procurori, proprietari de firmă și, acum mai ales, pensionari. Și, da, e adevărat, spre deosebire de mine, mulți folosesc cu regularitate contul lor de Facebook și mă voi strădui să îi găsesc. De fapt, de când am început să vă scriu, am și găsit deja unul în câteva secunde.

Mi se pare revoltător cum se discută identitatea mea de către oameni care nu au habar cine sunt eu. Aș vrea să văd undeva, la televizor sau în presă, persoana care îmi va demonstra pe viu și nu cu vorbe că eu nu sunt Nicolae Minciulescu. Dacă sunt African American sau evreu, elev bun sau student prost, un scriitor de duzină sau un analfabet, o canalie sau un filantrop, toate acestea nu sunt relevante în acest caz. Este vorba de sânge, nu de vreun merit, rasă ori credință.

Site-ul totb.ro, cei care au publicat unul din articolele pe care eu le consider eronate, mi-a acordat dreptul la replică, singura publicație care mi-a acordat acest dubios „drept” și astfel oricine poate vedea certificatul (românesc) de schimbare a numelui și actul de naștere (românesc). Am și actele de naștere ale băieților mei adulți, care au păstrat numele de Minciulescu și pe care văd că domnii de la televiziune îi ignoră cu încăpățânare. Cu ei ce se va întâmpla? Sunt și ei impostori? Ori îmi pregăteam impostura încă din anul 1975, când s-a născut primul din ei? Am depus deja atâtea acte autentice, cu numere de serie și date, credeți-mă că am obosit, iar alte acte de-ale mele există cu siguranță atât la serviciul de evidență a populației, cât și la serviciul de pașapoarte din Iorga. Nu vreau să-mi public toate actele personale. A sosit timpul să înceteze această litanie neîncetată de acuzații. Aveți puterea să o faceți, d-le Prim Ministru.

Iar eu? Ce aș putea să mai fac eu? Să târăsc în presă pe lângă numele meu, pe cel al colegilor de la liceele Șincai și Eminescu, ori de la Facultatea de Energetică, anul C Automatică, exact din anul când secția a fost înființată, 1963? Fostul prim ministru Petre Roman era la Hidro, anul paralel, dar nu cred să mă țină minte. Sunt alții însă, cu zecile, care mă țin minte. Puteți cere să fie găsite cataloagele de la liceu și registrele de grupă și întrebați-i pe cei menționați acolo. Vă garantez că destui mă vor recunoaște. Și, pe deasupra, am avut și am prieteni, nu numai colegi. Am avut și am rude. Credeți că rudele cel puțin n-ar fi protestat pînă acum măcar pentru capela Minciulescu de la cimitirul Bellu?

Nu-i blamez pe cei ce protestează în stradă. Cineva le-a furnizat informații, dar acel cineva a făcut o treabă penibilă, de mântuială, nici nu îmi pot imagina cine e, vreun fost activist probabil, pentru că Poliția Română și SRI-ul sunt organizații de un professionalism mult prea ridicat ca să nu fi stabilit de mult cine sunt. Iar dacă se dovedește că eu am dreptate, vreau să văd și eu atunci pe cel care are tăria să-și recunoască greșala.

În speranța că situația prezentată mai sus vă atrage atenția, aștept o reacție și eventuale soluții pentru a rezolva această problemă care are în vedere identitatea cetățeanului și dreptul la propria imagine.

Cu deosebită considerație,

Nicholas Jordan

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.