O fabuloasă expoziţie Veronese la Verona

Succesiunea evenimentelor care au celebrat în 2014 geniul lui Veronese (1528-1588) este notabilă: după Londra, a fost rândul oraşului natal al artistului de a găzdui o expoziţie consacrată atât picturii, cât şi graficii sale. O ocazie rară de a admira peste 100 de opere ale maestrului şi ale colaboratorilor sau urmaşilor săi, printre care numeroase studii pregătitoare pentru marea lucrare Cina la Levi, restaurată recent într-o operaţie care a durat 14 luni.

Născut la Verona, Paolo Caliari este unul dintre fiii îndrăgiţi ai oraşului la a cărui strălucire a contribuit, alegându-şi, la începutul carierei, numele Veronese.

Oferind o panoramă exhaustivă a producţiei lui Veronese şi a atelierului său, expoziţia de la Verona te face să uiţi că artistul a produs numai puţine opere în oraşul lui natal.

Cina la Levi

Antonio Badile, maestrul lui Veronese, făcea parte dintr-o dinastie de pictori foarte apreciaţi la Verona. Născut în 1518, ca şi Tintoretto, el a fost mai puţin inovator, cedând uşor repetării motivelor şi compoziţiilor. A fost un portretist apreciat, deşi se cunosc numai puţine opere de acest fel.

Veronese a învăţat desigur de la el arta de a observa şi de a declina modelele venite de la Veneţia. De altfel, Badile, la sfârşitul creaţiei sale, nu a ezitat să urmeze exemplul elevului său, recurgând la compoziţii sau la motive similare, aşa cum se poate vedea mai ales în Prezentarea la Templu de la Galeria Sabauda din Torino. Dintre operele acestui maestru poate fi admirată Învierea lui Lazăr din Biserica San Bernardino din Verona, contemporană cu Pala Bevilaqua, dar vizibil mai puţin îndrăzneaţă ca plasare în spaţiu.

Veronese a fost şi un decorator foarte apreciat. El a primit, de exemplu, comanda pentru frescele Palatului Canossa. În peisajele de acolo, atribuite uneori lui Battista del Moro, artistul inaugurează o formă nouă – peisajul cu ruine -, care i-a fost poate inspirat de Giovani Francesco Caroto, un pictor veronez despre care Vasari spune că ar fi fost al doilea maestru al lui Veronese.

Alegoria dragostei

Ruinele lipsesc din marele altar din biserica San Giorgio din Braida, care ilustrează martiriul Sfântului Gheorghe. Totuşi, arhitectura este prezentă şi are un rol deloc neglijabil, metamorfozând cruzimea martiriului şi conferindu-i o dimensiune teatrală şi dramatică în acelaşi timp. Pânza este un admirabil model de compoziţie. Dispunerea celor doi cavaleri, de o parte şi de cealaltă a scenei, îi conferă echilibru. La fel, repartiţia umbrelor şi a zonelor luminoase, care dialoghează de jos în sus, dă unitate compoziţiei realizate pe două registre suprapuse.

În această operă, ca şi în Miracolul Sfântului Barnabe, realizat câţiva ani mai târziu pentru un altar din aceeaşi biserică, cercetările artistului se concentrează asupra bogăţiei şi varietăţii paletei. Martiriul Sfântului Gheorghe este un adevărat spectacol. Artistul plasează, în primul plan, piesele armurii şi corpul sfântului îngenuncheat, cu torsul palid, în timp ce poartă cizme pictate în roşu viu. Puterea acestei culori inaugurează o succesiune de tonuri clare, care se repetă în registrul inferior în veşmântul verde al tânărului paj negru, în capa galbenă a personajului aflat în spatele lui, apoi în haina cavalerului din partea dreaptă. În registrul superior, pictura este o încântare de tonuri clare, de vibraţii de galben, verde, roz, albastru care culminează în norul aproape imaterial de îngeri şi heruvimi.

Adoratia păstorilor

Cu această operă, Veronese dovedeşte că a ştiut să interpreteze rapid noile precepte venite de la Conciliul din Trento în materie de iconografie hagiografică: sfântul este în primul plan, ca intermediar între oameni şi divinitate, şi se arată un exemplu de devoţiune pe măsură ce martiriul se precizează.

Pala Marogna, păstrată în biserica San Paolo in Campo Marzio, o Fecioară cu Pruncul, Sfinţii Ioan Botezătorul şi Anton de Padova, prezentaţi de doi donatori, datează din aceeaşi perioadă. Mai puţin inovatoare, ea formulează o schemă deja întrevăzută în Pala Giustiniani, cu 15 ani înainte.

Dar, încă o dată, această operă arată cât de atent era artistul la dezbaterile ce agitau mediul Contrareformei. Dispunerea clară şi totuşi dinamică a protagoniştilor operei permite o lectură directă şi clară. Trebuie adăugată paleta restrânsă şi sensibil mai întunecată decât de obicei, care conferă o atmosferă intimă scenei, cu atât mai mult cu cât ea este înconjurată de frescele vii ale Palatului Farinati.

Parcursul artistului poate fi completat cu descoperirea oraşului Verona, a ruinelor sale omniprezente, a împrejurimilor dominate de elegantele coline înfrumuseţate de vii. Aceste peisaje l-au inspirat pe Veronese, dar şi şcoala locală care a dezoltat, încă din primul sfert al secolului al XVI-lea, o formă de peisaj mai clasic decât cel din capitală.

Parcursul lui Veronese

Jupiter trăsnind viciile

Intrat în atelierul lui Antonio Badile la vârsta de 14 ani, Paolo Caliari s-a detaşat foarte repede de maniera şi de compoziţiile oarecum conservatoare ale maestrului său. În 1546, lucrează pentru familia Bevilaqua, la altarul capelei lor din biserica San Fermo Maggiore. Pânza (Pala Bevilaqua, cum este numită), păstrată la Muzeul Castelvecchio din Verona, se remarcă prin modularea strălucită a schemelor compoziţionale ale unei Sacre conversazione la Verona, cu motivul donatorilor. Lucrarea atestă stăpânirea regulilor perspectivei şi o voinţă clară de a structura povestea prin încadrarea fermă într-un cadru arhitectural.

Veronese a fost apoi solicitat de Giambattista Zelotti la Treville, lângă Castelfranco Veneto, pentru primul său şantier de decoraţie monumentală, frescele Vilei Soranza, un edificiu proiectat de arhitectul Michele Sanmicheli. Relaţiile strânse pe care artistul le-a întreţinut cu acest arhitect şi apoi cu fraţii Barbaro (Daniele, Patriarhul de Aquilea, autorul unei traduceri a Cărţilor lui Vitruviu) sau cu Andrea Palladio vor da naştere unei serii de opere mărturisind originalitatea lui Veronese.

Încoronarea Estherei

Expoziţia din Verona a consacrat o secţiune întreagă acestui aspect al creaţiei artistului. Desenele sale – Studii de figuri şi motive arhitectonice sau Studii de arhitectură –, dar şi marile decoraţii pictate de artist amintesc că preocupările în domeniul arhitecturii au avut o importanţă fundamentală în maniera lui. Istoricii de artă se întreabă dacă este cumva un fel de atavism moştenit de la tatăl său, „cioplitor în piatră”.

Indiferent de explicaţie, când răspunde, cu câţiva ani mai târziu, solicitării de a realiza altarul Capelei Giustiniani, în biserica San Francesco della Vigna din Sansovino, Veronese are deja o identitate artistică recunoscută. Astăzi, acest lucru pare o caracteristică rară şi importantă. Deşi face referiri explicite la invenţiile lui Tizian, în altarul Pesaro din biserica Frari, în portretele în armură sau în Bunavestire de la Santa Maria degli Ageli din Murano, Veronese se demarcă prin maniera elegantă şi expresivă, ca şi prin compoziţii echilibrate şi totuşi pline de elemente disparate.

Martiriul Sfântului Gheorghe

„Pictor prolific, a ştiut să se impună în contextul viu disputat al Serenissimei, alături de Tizian (1485-1576), de Tintoretto (1518-1594) şi de Jacopo Bassano (510-1592), fiind cel mai tânăr dintre ei. Ca şi ei, şi-a organizat un atelier bine structurat, care i-a permis să onoreze comenzi din ce în ce mai ambiţioase”, afirmă criticul Christophe Brouard, într-un articol din revista L’Ojet d’Art.

Toate aceste caracteristici i-au adus comenzi prestigioase după cea de la Giustiniani. Rezident permanent al Cetăţii din Lagună în 1555, a participat la şantierul San Sebastiano la decorare plafonului navei, cu Ciclul consacrat Estherei. Realizase deja plafonul sacristiei între 1553 şi 1554.

Au apărut apoi comenzile oficiale, la Biblioteca Marciana, unde a pictat trei tondo-uri ilustrând alegoriile artelor, la Palatul Dogilor, unde a lucrat în trei reprize între 1553 şi 158, ca şi la trapezele mânăstirilor San Giorgio Maggiore, Santa Maria dei Servi, San Giovannie Paolo sau Monte Berico, unde a pictat numeroase Banchete.

Pala Bevilaqua

Veronese avea numai 30 de ani când a pictat celebra Nuntă din Cana pentru trapeza mânăstirii benedictine San Giorgio. Opulenţa formală şi cromatică reflectă un fel de aroganţă burgheză, care a fost repede considerată o critică abia voalată a moravurilor societăţii veneţiene a timpului său. Dar nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi. Opţiunile stilistice şi iconografice ale artistului sunt tot atâtea demonstraţii fantastice ale unei bravuri tehnice şi de exegeză.

Desenul, fermentul unei opere abundente

Trei arcaşi, frescă din biserica San Sebastian

Spre deosebire de expoziţia londoneză, versiunea din Verona a propus o serie impresionantă de desene, aproape 40, împrumutate pentru această ocazie de cele mai mari instituţii muzeale, cum ar fi Cabinetele de artă grafică de la Luvru, din Berlin, din Florenţa şi altele.

Studiul desenului lui Veronese nu poate fi despărţit de dezbaterea teoretică purtată de Vasari şi Dolce în secolul al XVI-lea, potrivit căreia la Veneţia nu se desenează, sau oricum nu destul, deci nici bine. Această legendă, ce încarna opoziţia între disegno şi colorito, este contrazisă de producţia marilor maeştri ai noii generaţii, Veronese şi Tintoretto. Pentru cele două genii ale decoraţiei pictate de mari dimensiuni, desenul era fundamental, chiar şi în funcţionarea atelierelor lor.

Christ şi femeia adulteră

Desenele lui Veronese sunt la fel de uşor recognoscibile ca şi tablourile sale. Ele pot fi împărţite în două grupuri. De o parte, cele relativ terminate, adică modelele, desenele de colecţie şi, de cealaltă parte, foile de studiu. Acest ultim grup constituie o bază excepţională pentru studierea neliniştilor sale – ezitări sau digresiuni – în perioadele de cercetare. Printre desenele extraordinare să amintim Studiu de armură, realizat probabil între 1550 şi 1560 şi conceput, evident, ca o alternativă la gravura în clar-obscur care era la modă în secolul al XVI-lea. Acest desen, ca şi delicatul Odihnă în timpul fugii în Egipt, reflectă atracţia pentru tehnica laviului şi a cretei albe.

Studiile sunt şi o mărturie a activităţii zilnice din atelier, mai ales Studiile pentru Christ în Grădina Măslinilor, realizate pe un plic vechi, adresat „al fiorissimo pitor M. Paulo Verones”. Ele relevă intensa activitate a căutărilor formale ale artistului. Studiile pentru Paradis sau Studiile pentru Miracolul Sfântului Pantaleon poartă urmele observaţiei rapide, a calculelor în curs, ale reperelor iconografice.

Punerea în mormânt

După moartea lui Paolo Veronese, se ştie, datorită lui Carlo Ridolfi (1648), că numeroase asemenea studii erau încă prezente în atelierele moştenitorilor lui Paolo Veronese, ceea ce pare să indice că aceste opere de o vie imediateţe ale pictorului aveau o mare importanţă în funcţionarea atelierului. S-ar părea, de asemenea, că desenele lui Benedetto Caliari, fratele şi colaboratorul lui Paolo, ca şi cele ale fiilor săi Gabriele şi Carletto se bazau pe aceste desene.

Primul, care era adesea alături de fratele său, a reluat pe cont propriu lucrul în clar-obscur din Tânără, de la Luvru, în timp ce fiii lui primeau în mod curent sarcina de a efectua diferite copii de atelier ale invenţiilor maestrului.

Pala Giustiniani

Expoziţia de la Verona este rezutatul colaborării între universitarul Bernard Aikema şi conservatoarea de la Muzeul Castelvecchio din Verona, Paola Marii, două autorităţi în domeniul picturii veneţiene. Susţinută de instituţii regionale şi naţionale ce se ocupă de conservarea şi promovarea patrimoniului şi de municipalitatea din Verona, expoziţia se distinge prin dorinţa de a explora toate aspectele producţiei şi demersului artistic ale lui Veronese, unul dintre pictorii cei mai productivi din istoria artei, scoţând în evidenţă inventivitatea lui.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.