O Retrospectivă sub semnul Arcadiei la Orsay

Clasat multă vreme în marginea avangardelor, Pierre Bonnard (1867-1947) şi-a regăsit locul pe care îl merită în panteonul marilor pictori ai secolului al XX-lea.

Muzeul Orsay îi dedică o expoziţie ce va fi deschisă până în luna iulie, curatoriată de Guy Cogeval, preşedinte al Muzeului Orsay şi al Orangerie, şi de Isabelle Cahn, conservator şef la acelaşi muzeu.

Pierre Bonnard este fără îndoială unul dintre pictorii cei mai importanţi din prima jumătate a secolului al XX-lea şi unul dintre marii colorişti ai picturii occidentale. După ce a fost unul dintre pictorii cei mai importanţi ai Nabismului, extrem de japonizant, alături de Vuillard, Denis şi Sérusier, el evoluează rapid către o pictură foarte personală.

Terasă la Vernon

Caracterizată la început prin austeritatea culorii, care traduce atmosfera învăluitoare a scenelor intimiste, paleta lui se luminează începând din 1905. Creează treptat un univers încântător cu tinere femei splendide, cu peisaje inundate de soare, cu buchete şi fructe miraculos apărate de atingerea timpului.

Începând din 1930, printr-o cromatică din ce în ce mai strălucitoare, opera lui ajunge să exprime spaţiul prin simpla juxtapunere a tonurilor.

Atelier cu mimoză

Creator de afişe, decorator, litograf, Pierre Bonnard a influenţat mai multe generaţii de pictori. Aportul lui constă în elaborarea unui limbaj figurativ, refuzul perspectivei tradiţionale şi afirmarea caracterului bidimensional al spaţiului pictural.

Practicând arta sub multiple forme, Bonnard a adoptat o estetică în special decorativă, hrănită de observaţii din imediata lui apropiere, incisive şi pline de umor.

Coasta de Azur

De la tablourile de mici dimensiuni până la cele mari, de la portret la natură moartă, de la scena intimistă la subiectul pastoral, de la peisajul urban la decorul antic, opera lui Bonnard relevă un artist instinctiv şi sensibil.

Paleta vie şi luminoasă îl recomandă drept unul dintre actorii artei moderne şi un reprezentant eminent al curentului arcadian.

Fereastra

Până relativ recent, opera lui Bonnard a fost desconsiderată de o bună parte a criticii moderne care o considera o figurare anecdotică, puţin importantă prin comparaţie cu marile curente ale avangardei contemporane lui, de la Matisse la arta abstractă. Ultimele mari expoziţii pariziene, cea din 1984 la Centrul Pompidou şi cea de la Muzeul oraşului Paris din 2006, fără a mai aminti altele organizate în alte părţi ale lumii, l-au plasat pe Bonnard la nivelul pe care îl merită, printre cei mari.

Grădina

La revizuirea părerii a contribuit un element nou: descoperirea, în anii ’80, a peste 200 de clişee fotografice realizate de artist care au provocat abordarea lucrărilor lui din alte unghiuri de vedere şi captarea unor noi rezonanţe ale acestora. Subtitlul expoziţiei din 2006, Opera de artă, o oprire în timp, relua o formulă scrisă chiar de artist, care reflecta noua viziune asupra unei opere ce se dovedea parţial condiţionată, oricum stimulată de practica fotografică. Dincolo de aspectul strict tehnic, clişeele putând servi la fixarea unui model, a unei poziţii a corpului, ce urmau să fie reluate pe pânză, aceste fotografii apropiate de tablouri prin subiectele lor aruncă o altă lumină asupra picturii. Fotografia şi pictura par să urmărească aceeaşi oprire a clipei. Instantaneul fotografic prinde momentul din zbor, îl fixează într-un flash de lumină care cristalizează evanescenţa fiinţelor şi lucrurilor, face din ele fantome „avant l’heure”. Şi tocmai aceste fantome sunt regăsite în pictura lui Bonnard, care opreşte timpul nu într-un fulger, ci, dimpotrivă, prin proceduri picturale care instaurează lentoarea, încetinirea, prelungirea duratei. Din fotografie, din aceste instantanee realizate cu aparatul Pocket Kodak din 1896, figurile au păstrat latura interzisă, pietrificată, spectrală, ca şi deformările, efectele flou, plutirea spaţială care le conferă stranietate în cadrul imaginilor centrate pe scene foarte simple ale vieţii domestice, cum ar fi dejunul, masa pregătită, odihna, toaleta, baia, grădina…

Flori pe covor roşu

Bonnard nu lucra asupra motivului după model, ci în atelier, recompunând scenele din amintire, ajutându-se de crochiuri sau de clişee fotografice. Imaginile picturale sunt rezultatul atât al amintirii, cât şi al observaţiei.

Timpul regăsit, în preajma lui Proust

La Mediterranee, triptic, aflat la Muzeul Ermitaj

Mai curând decât să fixeze o realitate în prezent, pictura lui Bonnard se sprijină pe reverberaţiile trecutului în momentul pictării, vizibile în procedurile lente, în revenirile neîncetate asupra culorii. Şi aceste scene ale vieţii cotidiene, cel mai anodine, mai trecătoare, se încarcă în mod miraculos cu atemporalitate. Un exemplu, între mult altele, ilustrează această căutare a unui „prezent atemporal”: Marthe, partenera sa de viaţă care „bântuie” tablourile lui Bonnard şi pe care a pictat-o la masa de toaletă, la baie, şi care a păstrat până la capăt, până în ultimele tablouri pe care i le-a făcut silueta gracilă şi uşor rigidă pe care o avusese în tinereţe. Frumuseţe şi prospeţime păstrate pentru totdeauna graţie unei alchimii picturale ce dorea să producă un lucru imposibil altfel decât prin miracolul artei, cel al timpului regăsit.

Lumina Mediteranei la Cannet

Acest Bonnard du coté de chez Proust, pentru a relua titlul unui articol al lui Michel Makarius, este esenţial pentru a înţelege această operă în care aspectele realităţii imediate, bucuriile vieţii cotidiene nu par minunate, transfigurate decât pentru că regăsesc, de fiecare dată, această clipă smulsă ordinii timpului, care se iveşte la Proust din frânturile fermecătoare ale unor amintiri.

Trebuie să insistăm asupra densităţii culorii, a materiei acestei picturi pentru a risipi ideea greşită a unei fericiri multicolore care îi este prea adesea asociată lui Bonnard.

Migdal în floare

Muzeul Orsay, care posedă colecţia Bonnard cea mai importantă din lume, cu 61 de tablouri, aproape 300 de desene şi 263 de fotografii, încearcă o nouă apropiere de opera artistului, privilegiind continuitatea de la o etapă la alta, mai curând decât invocarea în mod obişnuit între perioada Nabi şi cea următoare, „criza” din 1913 care îl face să evolueze către o artă mai construită. Şi, mai ales, expoziţia se concentrează asupra tematicii anunţate în titlu: Să pictezi Arcadia, după cum scrie în catalogul expoziției Hazan.

Pe malul mării sub pini

Arcadia, ţinutul un Ere mitice în care oamenii, în perfectă armonie cu natura, duceau o viaţă simplă şi fericită. Încă din Antichitate, după Virgiliu, această temă literară şi artistică a traversat secolele şi s-a păstrat până în arta modernă. Revitalizată de Puvis de Chavanne, ea poate fi regăsită atât la Cézanne, cât şi la Matisse, care îşi intitulează chiar o lucrare din 1906 Bucuria de a trăi.

Interior

De la instalarea sa, în 1907, la Vernonnet, în ţinutul Eure, Bonnard a început o serie care se va dovedi lungă şi fecundă, cea a tablourilor reprezentând interiorul casei sau vastele ferestre ce se deschideau spre exterior, spre ceea ce el numea grădina sălbatică, exuberantă, cu Sena curgând pe lâng ea.

Într-o izbucnire de lumină

Şi eu am fost în Arcadia

Suprafeţele plane, figurate geometric, ale spaţiului interior în care sunt plasate elementele Naturilor moarte, mese acoperite cu feţe de masă în carouri, coşuri cu fructe, veselă, uneori personaje, cum ar fi Marthe, copiii, un câine, pisici, sunt puse faţă în faţă cu spaţiul deschis al grădinii în care culoarea devine mai aerată, freamătă sub griurile cerului.

Metamorfoza clar-obscurului

Toate sunt realizate cu o fervoare şi un spirit al celebrării care îi este caracteristic. Matisse, care i-a inspirat poate tema ferestrei deschise, pare, prin comparaţie, rece. În aceste interioare, în aceste grădini, apar adesea figuri „topite” în trama picturală de fiecare dată mai densă, în care pensula întinde culoarea până la o face lânoasă, conferind suprafeţei picturii un aspect de tapiserie. Figuri „topite” şi aproape ascunse, semănând cu „imaginea de covor” pierdută în bogăţia ornamentală.

Nud roz în cadă

În afară de Normandia, celălalt pol de atracţie al picturii sale, care va fi până la urmă dominant, este Sudul, cu peisajele Coastei de Azur descoperite începând din 1904, care produce în maniera sa „o frântură din 1001 de nopţi”, adică o lumină incandescentă aşa cum nu întâlnim decât în Orientul visurilor noastre. La Saint-Tropez, la Collioure, îi frecventează pe Matisse şi pe Renoir, se molipseşte de încântarea fovilor fără a ajunge însă la aceleaşi concluzii. Pentru el, culoarea se intensifică, dar nu va fi niciodată o entitate desprinsă de viaţă, de lumea sensibilă a fiinţelor şi lucrurilor, în mod sigur şi pentru că aceste lucruri pictate sunt trecute prin filtrul memoriei şi emoţiilor.

Nud în lumină

Bonnard va sfârşi prin a se stabili în Sud, la Cannet, unde a cumpărat vila Le Bosquet în 1925. Ultimii 20 de ani ai carierei sale sunt marcaţi de rolul tot mai important acordat luminii şi culorii în evocarea peisajului mediteranean.

Tânără femeie în grădină, colecţie privată

Aceste grădini fermecate ale picturii, Henri Focillon le numea luminoase fabule mediteraneene. Fără îndoială, departe atât de adevărul atmosferic al Impresioniştilor, cât şi de transcrierea culorilor pure ale picturii Fovismului, Bonnard îşi aminteşte de tradiţia peisajului pastoral sau arcadian. În mod explicit, şi cu mult înainte de această perioadă finală, Bonnard dăduse exemple majore ale acestei surse de inspiraţie, cu marile decoruri realizate pentru prietenii lui colecţionari sau negustori de artă, ca Misia Godebska, Gaston şi Josse Bernheim-Jeune, Ivan Morosov, Arthur şi Hady Hahnloser şi vărul lor Richard Buhler sau Georges Besson, în care temele alegorice, cum ar fi Anotimpurile, Mediterana sau Vârstele umanităţii sunt tratate în viziune arcadiană ce combina natura exuberantă, amintirile Antichităţii şi scenele cu figuri contemporane.

Marele Nud albastru, colecţie privată

Dar în singurătatea lui de la Cannet, agravată de dispariţia Marthei în 1942, lui Bonnard îi ajunge să picteze mimoza, migdalul în floare sau scara din grădină, cel mai mic freamăt al frunzişului în lumină pentru a obţine o atmosferă încântătoare, promisiune a unei fericiri în afara timpului. Ca şi cum, Arcadia, până la urmă, era însăşi pictura.

Muzeul Bonnard la Cannet

Siesta, de la Muzeul din Melbourne

Vila de la Cannet, în care Bonnard a locuit din 1922 până la moartea sa din 1947, s-a dorit să fie transformată într-un muzeu. La iniţiativa lui Michele Tabarot, primarul din Cannet, în 1995, afost cumpărat un edificiu, Hotel Saint-Vianney, care a fost reamenajat în vederea creării unui muzeu. Aşteptând inaugurarea din iunie 2011, un Spaţiu Bonnard prezenta, în fiecare an, o expoziţie dedicată lui Bonnard şi epocii lui. Mândru de rangul acordat, de Muzeu al Franţei, decernat în 2006, muzeul a semnat un parteneriat cu Muzeul Orsay cu scopul de a-şi îmbogăţi colecţiile şi expoziţiile personale şi de a beneficia de expertiza ştiinţifică şi tehnică a muzeului parizian. Colecţiile s-au constituit prin achiziţii, donaţii şi custodii publice şi private. Până în 7 iunie 2015, muzeul îşi rearanjează fondurile, în 10 noi depozite. Apoi, expoziţia de vară, sub curatoriatul conservatorului muzeului, Véronique Serranom va fi dedicată lui Henri Manguin, cu titlul Un fov la Bonnard.

Peisaj la Cannet

Nepotul lui Pierre Bonnard, Antoine Terrasse (1928-2013), a crescut în universul domestic din care pictorul a făcut tema sa principală. A intrat în desenul de modă şi a lucrat la Balenciaga şi Lanvin, dar editorul Pierre Skira i-a comandat în 1964 o monografie despre unchiul său. Zarurile au fost aruncate: el va deveni istoric de artă, specializat în Postimpresionism, Nabism şi, desigur, opera lui Bonnard, pe care a colecţionat-o.

În 29 martie, această colecţie va fi dispersată la Casa de licitaţii Osenat, sub titlul Bonnard al lui Antoine Terrasse. Ea numără mai multe uleiuri pe pânză şi pe carton din diferite perioade, printre care şi primul Autoportret cunoscut al lui Bonnard, dar şi carnete de desene, carnete pe care pictorul le avea întotdeauna la el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.