O scriere monumentală

Ştim prea bine că lumea în care trăim schimbă felurile de scriere a istoriei. De aceea, spre exemplu, un om cu rigoarea profesiei de istoric, precum Harald Zimmermann (Siebenbürgen und seine Hospites Theutonici, Böhlau Verlag, Köln, Weimar, Wien, 1996, pp.1-22), sublinia nevoia urcării de la istoria cantităţilor, ce domină tradiţia scrisului istoric, la „istoria calitativă”. Sub acest termen, peste care se trece prea grăbit de către istoricii regiunii, este vorba de istoria realizărilor exemplare în materie de instituţii, descoperiri şi creaţii, nivel de viaţă, deschidere spre lume.

După părerea mea, apelul acestui cunoscător profund al istoriei de la Carpaţi se cuvine complementat cu apelul la intrarea în istoria factuală a comunităţilor, prin recurs la surse certe. O asemenea istorie factuală a comunităţilor din Transilvania ne-o oferă astăzi, într-o scriere monumentală, Ladislau Gyemant şi echipa care l-a secondat – Remus Câmpeanu, Anton Dörner, Florin Mureşan şi Amalia Gyemant (pentru indici şi ilustrare) – cu lucrarea Conscripţia fiscală a Transilvaniei din anul 1750 (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2009-2016). Ne aflăm, în acest moment, după publicarea, în2009, a primului volum din lucrare, în două părţi, însumând 2.550 de pagini, şi, în2016, a celui de al doilea volum, în trei părţi, însumând 2.462 de pagini. Ne putem deja da seama de anvergura neobişnuită (5.012 pagini până acum) a lucrării – una dintre cele mai vaste publicate vreodată în istoriografia de la noi – chiar dacă al treilea volum, care-şi propune să examineze procesul deciderii, realizării şi valorificării conscripţiei amintite, este în faza pregătirii.

După cum se ştie, prin conscripţia din 1750 se voia stabilirea populaţiei contribuabile din Transilvania. Din conscripţie au rezultat atunci o sinteză şi analize individualizate în limba latină, depuse în arhive, pe 2.117 localităţi contribuabile. Au rezultat şi analize ulterioare de evaluare a atuurilor şi dezavantajelor localităţilor. Lucrarea realizată de Ladislau Gyemant redă, în traducere, materialele conscripţiei şi, în Tabelul principal, pe 24 de rubrici, ţintele şi datele sintetice ale conscripţiei.

Corpusul arhivistic al conscripţiei, în original, a fost prezervat în Arhivele Naţionale ale Ungariei. Autorii Conscripţiei fiscale a Transilvaniei din anul 1750 au adăugat, la acest corpus, documente aflate în arhive personale de la Bistriţa şi o lucrare descoperită pentru Nocrich. Într-un întins Studiu introductiv, Ladislau Gyemant îşi propune să stabilească emergenţa conscripţiei şi să facă cunoscute rezultatele ei, pentru ca, în volumul final, să ofere celor interesaţi de istoria de la Carpaţi “liniile definitorii esenţiale ale imaginii societăţii contribuabile din Transilvania la mijlocul secolului al XVIII-lea, într-un moment decisiv pentru demararea programului reformator menit a aduce modernizarea dorită şi imperios necesară a structurilor sale” (I, p.IX).

Nu stăruim asupra muncii, vreme de şaptesprezece ani, de elaborare a lucrării – de la consultarea arhivelor naţionale ungare, la microfilmare şi developare, apoi traducere, întocmirea de hărţi lămuritoare până la nivelul situaţiei fiecărei localităţi conscrise, la editare, la interpretarea datelor şi elaborarea lucrării. Numai o muncă enormă, pornită din conştiinţa nevoii de opere istorice majore şi din tenacitate extrordinară, putea duce la capăt o întreprindere de o asemenea anvergură.

Foarte probabil, cu lucrarea lui Ladislau Gyemant ne aflăm în faţa principalei opere de istorie a Transilvaniei din cultura română de la Suplex-ul lui David Prodan şi Voievodatul Transilvaniei al lui Ștefan Pascu încoace. O recomandă documentaţia exhaustivă, analiza cu instrumente obţinute din istorie, economie, sociologie, filosofie socială, precizia formulărilor, calitatea eminentă a argumentării, etica cercetării. Este o operă creată nu pentru nevoi propagandistice de moment, ca atâtea altele, sau din interese comerciale, ci pentru a elucida chestiunile cele mai profunde ale istoriei şi a înfrunta timpul.

Conscripţia fiscală dispusă de autorităţile imperiale în Transilvania – aşa cum atestă convingător scrierea lui Ladislau Gyemant – a fost nu numai temeinic gândită, riguros organizată şi condusă cu pricepere, dar a şi privit o gamă largă de indicatori, conform unei bune cunoaşteri a ceea ce înseamnă modernitatea economică. Ea nu oferă textual imaginea completă a societăţii, căci conscripţia a rămas, chiar pe timpul reformismului din secolul luminilor, în interiorul regimului de Stări, cu inerentele lui privilegii şi scutiri de impozite (I, p.LXXI). Dar, în aceste limite, autenticitatea şi integritatea datelor formau preocuparea dominantă. Instrucţiunile imperiale obligau conscriptorii ca “în spaţiul lăsat liber în fruntea tabelului să includă descrierea oraşului, târgului, satului, locului conscris şi anume, dacă oraşul, târgul, satul sau locul respectiv se află într-un teritoriu sau ţinut fertile şi potrivit pentru comerţ; din ce surse şi în ce fel se întreţin locuitorii săi şi unde obişnuiesc să-şi vândă produsele; dacă locul respectiv are două sau trei părţi de hotar; cu câte animale de jug se ară; dacă se practică gunoirea pământului şi la câţi ani o dată; cubulul de semănătură de toamnă şi de primăvară, câte clăi sau cruci dă într-un an de ferticlitate medie, iar claia câte măsuri de grăunţe; de asemenea (dacă există vii) urna de must de calitate medie pe care o produc, la ce preţ mediu poate fi vândută; dacă există păduri şi păşuni suficiente sau chiar din belşug, Despre cele menţionate să fie interogaţi juzii şi bătrânii locului care urmează a fi descris, după ce au depus sau nu în prealabil jurământ, în calitate de conscriptori” (I, LXXXIV).

Conscripţia din 1750 vorbeşte astfel mai mult decât despre fiscalitate şi nu doar în termenii acesteia. Tabelele conscripţiei cuprindeau date privind populaţia contribuabilă, distribuţia ei pe ocupaţii, habitatul, capacităţile de producţie agricole, viticole şi fâneţe, efectivele de animale, veniturile impozabile din legumicultură, pomicultură, morărit, berărit, fierberea rachiului şi închirierea caselor, veniturile şi datoriile publice, contribuţii şi restanţe fiscale, posesorii străini şi lucrătorii pământului altora, valorile medii pe familie şi valori numeroase pe comunităţi locale. Volumul Conscripţia fiscală din Transilvania în anul 1750 oferă tabele edificatoare în multiple privinţe, iar Studiul introductiv al lui Ladislau Gyemant aduce interpretări exacte ale datelor privind societatea transilvană de atunci.

Cine scrie istoria Transilvaniei trebuie să fie gata să facă faţă diferenţierii etnice. Conscripţia imperială nu a conţinut vreo rubrică separată pentru aspectul etnic, dar în 256 de localităţi conscriptorii au reţinut date privind originea etnică a conscrişilor. Autorii Conscripţiei fiscale a Transilvaniei din 1750 au tipărit în completare Anexe ce oferă date pentru jurisdicţiile cuprinse în conscripţie. Acestea relevă, arată Ladislau Gyemant, “o proporţie a localităţilor cu majoritate românească de 53,7%, a celor maghiare de 36,5%, a celor săseşti de 9,7% şi a celor armene de 0,1%. În cifre absolute, se înregistrează 1069 de localităţi româneşti…, 727 maghiare…, 193 săseşti…, 2 armene….În comitate şi districtul Făgăraş, localităţile româneşti reprezintă 70,4%, în raport cu cele maghiare (24%) şi săseşti (5,6%). În scaunele secuieşti, ponderea localităţilor maghiare este de 91%, faţă de 9% caracterizate de izvor ca având majoritate românească. În districtele şi scaunele săseşti, localităţile cu majoritate săsească au o proporţie de 58%, faţă de cele româneşti (38%) şi maghiare (45%). Dintre locurile taxale, 74% sunt preponderent maghiare, iar cele româneşti şi armene reprezintă câte 13%“ (I, p.XXII). Pe bună dreptate, se subliniază că într-o problemă ce a opus două veacuri istoricii Transilvaniei, “un izvor de sorginte oficială oferă pentru prima oară posibilitatea depăşirii estimărilor de epocă sau a calculelor mai mult sau mai puţin afectate de subiectivitatea autorilor mai vechi sau mai noi, pentru concluzii statistice şi istorice cu un credit sporit de veridicitate” (I, P.XXIII).

Scrierea Conscripţia fiscală din Transilvania în anul 1750 se deschide spre multe direcţii. Strict istoriografic, ea îşi ia datele pentru istoria modernă a Transilvaniei dintr-o explorare istorică rară – cea a unui recensământ executat organizat şi ghidat, pe de o parte, de intenţia inflexibilă de a stabili o stare de fapt, pe de altă parte, de găsirea perspectivei de dezvoltare a provinciei. Conscripţia organizată de autorităţile imperiale a dat “prima imagine reală şi comprehensivă a societăţii contribuabile” din întreaga istorie a Transilvaniei (II, p.CCCLIII).

Reconstituirile istoriografice pe care Ladislau Gyemant le face în studiile introductive de sub semnătura sa la cele două volume însumează 434 de pagini – ele însele un impunător volum distinct, de fapt o lucrare de sine stătătoare. Mai importantă este, însă, împrejurarea că reconstituirile publicate până în clipa de faţă sunt ireproşabil sprijinite pe date factuale, prelucrate în lumina unui spectru larg de interogaţii.

În primul volum, incursiunea lui Ladislau Gyemant în “antecedentele şi premisele conscripţiei” este ocazia de a caracteriza politica fiscală a imperiului, iar “informaţiile oferite de descrierile localităţilor” permite explicitarea istorică a organizării administrative-teritoriale, a cadrului natural, structurii ocupaţionale, a agriculturii, a creşterii animalelor, a viticulturii, silviculturii, comerţului, relaţiilor de proprietate. Ladislau Gyemant se concentrează asupra fiscalităţii şi premiselor asumate de conscripţia din 1750, dar nu ocoleşte ocazia de a arunca priviri în viaţa societăţii, plecând de la ceea ce conscriptorii au remarcat, fie şi adiacent. De pildă, la un moment dat, el spune că descrierile localităţilor cuprinse în conscripţie confirmă imaginea Transilvaniei “cu un cadru natural echilibrat şi variat, favorabil unei mari diversităţi de elemente capabile să determine structura ocupaţională a locuitorilor” (I, p.XXIX). În alt loc, Ladislau Gyemant arată că “în comitate transpar în multe locuri informaţii privind relaţiile dintre stăpânii de pămînt şi ţărani, care reflectă o diversitate considerabilă ce contravine includerii în scheme rigide, preconcepute. Astfel, dacă nu lipsesc referinţe la acapararea celor mai bune pămînturi de cultură, fîneţe, vii, păşuni şi păduri de către nobilii proprietari, cu agravarea lipsurilor şi neajunsurilor de care se plâng contribuabilii conscrişi, totuşi în numeroase cazuri de această natură apare imaginea unor relaţii de convieţuire şi colaborare, constituite în timp şi consfinţite prin cutumă între cele două părţi” (I, p.LXIX-LXX). “Bivalenţa” relaţiilor din comitate este simultană uneori cu ceea ce conscriptorii au ţinut să consemneze pentru Pământul Crăiesc – “conflictul latent” din localităţile mixte între saşi şi români, “izvorât din modalităţile tradiţionale de câştigare a existenţei şi de practicare a activităţilor economice specifice” (I, p.LXX). Ladislau Gyemant infirmă ipoteza colonizării masive a Transilvaniei cu români veniţi din Principate, care este menţionată de către conscriptori doar în 13 cazuri din 2001 de localităţi vizate.

În studiul introductiv la al doilea volum, Ladislau Gyemant se concentrează, în 361 de pagini, asupra “populaţiei contribuabile” şi realizează, printr-o inteligentă analiză sociologică şi demografică, o redare diferenţiată a societăţii transilvane. Scutiţii de contribuţie în virtutea regimului Stărilor, persoanele libere, iobagii, jelerii, meşteşugarii, comercianţii, apoi habitatul, oamenii legaţi de agricultură, silvicultură, creşterea animalelor, de alte surse de venit impozabil, pe urmă veniturile şi datoriile publice, contribuţiile diferitelor unităţi teritoriale şi categorii sociale se bucură de examinare scrupuloasă. Foarte probabil, Ladislau Gyemant a dat, cu lucrarea Conscripţia fiscală a Transilvaniei din anul 1750, cea mai riguroasă şi solidă operă de demografie istorică din cultura română de până azi.

Și aici, după interpretarea datelor statistice, Ladislau Gyemant aruncă o privire în “societatea contribuabililor”. Aceştia se recrutau în proporţie de 58% din comitate şi districtul Făgăraş, 22% din juridicţiile săsesşti, 17% din scaunele secuieşti, 3% din locurile taxale, 13% din mediul urban, 60% din familii de iobagi şi jeleri, 20,2% din ţărani liberi. În comitate şi districtul Făgăraş, ponderea localităţilor cu majoritate românească era 70,6 %, maghiară 23,9 %, săsească 5,5%. “Dintre categoriile socio-juridice de contribuabili, aproape jumătate din cuantumul contribuţional total revine în sarcina ţărănimii dependente, peste o treime oamenilor de condiţie liberă, circa o zecime orăşenilor, iar restul celorlalte categorii. Micii nobili prestează partea preponderentă a contribuţiei lor în scaunele secuieşti, precum şi în comitate şi districtul Făgăraş, preoţii contribuabili, iobagii, jelerii şi oamenii fără domiciliu stabil în comitate şi districtul Făgăraş, oamenii de condiţie liberă, orăşenii şi ţiganii în jurisdicţiile săsesşti, iar cei din categoria Alţii în locurile taxale…. Dintre categoriile contribuabile, dacă cifrele absolute şi proporţia din cuantumul total indică ţărănimea dependentă ca cea mai mare purtătoare de sarcini de această natură, din analiza datelor privind media pe familia contribuabilă reiese, în schimb, că cele mai încărcate cu sarcini contribuţionale sunt familiile de oameni de condiţie liberă, de orăşeni şi de mici nobili” (II, p. CCCLX).

Vasta lucrare Conscripţia fiscală a Transilvaniei din 1750 ilustrează încă o dată ideea că modernizarea se face pe o analiză temeinică a stării de lucruri. Proiecte de schimbare ce nu încep cu radiografierea curată a acesteia nu dau rezultate. Indirect, ea este o contribuţie la a cunoaşterea abordării modernizării din Transilvania din partea reformismului iluminist şi la teoria modernizării. În Studiul introductiv, Ladislau Gyemant observă că, în urma acestei conscripţii, s-a introdus “un sistem fiscal modern, durabil, pomenit până astăzi ca vestitul model al fiscalităţii austriece, ce a conferit ordine şi stabilitate, un caracter previzibil, transparent şi perfectibil în locul abuzului, improvizaţiei şi inegalităţii anterioare de sorginte medievală” (I, p.XVII). Modernizarea unei societăţi nu se poate face decât pe o bază fiscală cu asemenea caracteristici.

Lucrarea Conscripţia fiscală a Transilvaniei din 1750 nu este doar despre transilvăneni. Ea lămureşte, direct sau indirect, multe probleme din istoria României, având în vedere ponderea Transilvaniei printre provincii şi, desigur, ceea ce au în comun societăţile timpului, ceea ce le deosebeşte, dar şi observaţiile, analogiile şi interogaţiile ce vor apare în urma lecturii. Analiza din cuprinsul lucrării lui Ladislau Gyemant este atât de exactă şi de bine condusă spre ceea ce este hotărâtor, încât nu se va mai putea scrie de acum istoria epocii moderne – a Transilvaniei şi a ţării – fără a o folosi.

Pe bună dreptate, în Nota asupra ediţiei, Ladislau Gyemant aminteşte destinul nefast al autorilor de scrieri de referinţă din România ultimului deceniu. El a fost concediat în 2014 de la Institutul de Istorie „Gheorghe Bariţiu” din Cluj-Napoca, cum o spune cu francheţe, prin „aplicarea obedientă a aberantei legislaţii a guvernării Boc” (II, p.X).

Nu este, desigur, decât un alt exemplu de situaţii ce se petrec în aceşti ani şi în care neisprăviţii lovesc oameni care lucrează şi au dat ceva acestei ţări! De aceea, volumul al doilea, cu cele 2.462 de pagini care îl compun, a trebuit să fie finalizat cu întârziere, în afara acelui institut, pe cont propriu. Volumul a fost tipărit în cele din urmă, cu sprijinul Fundaţiei „Alexandrion”, în urma câştigării de către Ladislau Gyemant a Premiului ziarului „Cotidianul”, condus de Cornel Nistorescu.

Am mai spus şi nu pot decât să reiau – Ladislau Gyemant este astăzi cel mai temeinic istoric al Transilvaniei, cu scrierile de departe cele mai elaborate, de la David Prodan şi Ștefan Pascu încoace. Spre exemplu, cartea Mişcarea naţională a românilor din Transilvania între anii 1790 şi 1848 (Editura Știinţifică, Bucureşti, 1986) rămâne de căpătâi în domeniu. Cu Ion Budai Deleanu, De originibus populorum Transilvaniae (ediţie critică, traducere şi note, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1991) Ladislau Gyemant a tradus în română una dintre cărţile de bază ale culturii acestei ţări. Cartea Evreii din Transilvania (Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2004) şi revista de notorietate internaţională Studia Judaica contează ca pietre de hotar pentru istoria evreilor din regiune. Este o mare pierdere, în primul rând pentru noile generaţii, distrugerea, după2012, a tradiţiei studiilor iudaice, ca şi a altor programe de anvergură, la Universitatea Babeş-Bolyai, în urma forţării absurde la plecare a lui Ladislau Gyemant şi a altor specialişti de prim-plan şi a prăbuşirii în prea obişnuita degradare.

Conscripţia fiscală a Transilvaniei din anul 1750, aflată de azi sub privirile cititorilor, este o altă carte de referinţă, ce lămureşte în manieră se poate spune clasică multe probleme, cu argumente peremptorii.

În Conscripţia fiscală a Transilvaniei din 1750 Ladislau Gyemant dă, prin anvergura demersului şi efortului şi prin forţa analizei sale, încă o lecţie cu privire la felurile de a scrie istoria în zilele noastre. Istoria el o scrie cu angajament faţă de valori, dar la distanţă de istoria liricoidă, ce înlocuieşte cercetarea arhivelor cu efuziuni. El o scrie cu grija acurateţei în raport cu faptele istorice, adică la distanţă de istoria comercială, ce exploatează adesea mai mult ipoteze plauzibile decât date sigure. El o scrie cu preocuparea de a edifica şi a convinge în mod argumentat oamenii şi cu respect faţă de cititor, aşadar, la distanţă de istoria propagandistică. Ladislau Gyemant dă, odată cu Conscripţia fiscală a Transilvaniei din 1750, o scriere monumentală a istoriei propriu-zise, de care este vitală nevoie.

(Din cuvântul lui Andrei Marga la lansarea lucrării Conscripţia fiscală a Transilvaniei din 1750, Muzeul de Artă, Cluj-Napooca, 5 iulie 2016)

www.andreimarga.eu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andrei Marga 581 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.