O stagiune încărcată de surprize la Teatrul din Sibiu

Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu se pregăteşte să-şi întâmpine publicul, din septembrie, cu un program extrem de bogat şi atractiv, ce îşi propune să prezinte până la finalul acestui an şi în cursul anului viitor un număr de 14 premiere, ajungând astfel la cifra record de 100 de spectacole active în repertoriul curent. La acestea se adaugă proiecte în colaborare cu alte teatre europene, turnee naţionale şi internaţionale şi participarea la Festivalul Naţional de Teatru.

Constantin Chiriac a anunţat premierele şi turneele stagiunii 2014-2015, precum şi alte proiecte stabilite până la finalul anului 2015.

După trei avanpremiere care vor avea loc în luna septembrie, programul Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu va continua cu microstagiunea premierelor în perioada 1-4 octombrie: Marat /Sade după Peter Weiss, regia Charles Muller, Amadeus de Peter Shaffer, regia Gavriil Pinte (la Secţia Germană), Lecţia de Eugène Ionesco, regia Mihai Măniuţiu, şi De ce Hecuba? de Matei Vişniec, regia Anca Bradu, un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Pe 5 octombrie va avea loc prima reprezentaţie din această stagiune a spectacolului Oidip, regia Silviu Purcărete.

Constantin Chiriac a anunţat că regizorul Radu Afrim va veni la Sibiu pentru prima oară în cariera sa, pentru a monta spectacolul Tatoo de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes, cu premiera pe 25 octombrie la Secţia Germană, urmat de un alt spectacol în premieră la Secţia Română.

Unul dintre cele mai interesante proiecte ale anului 2015 va fi spectacolul Nathan Înţeleptul după Gotthold Eprhaim Lessing, o coproducţie între TNRS, Schauspiel Stuttgart şi Oslo National Theatre, în regia lui Armin Petras.

Kushida Kazuyoshi (Japonia) revine la Sibiu cu o punere în scenă a piesei Stafia e aici de Kōbō Abe. De asemenea, Alexandru Dabija, Alexa Visarion şi Andriy Zholdak au răspuns invitaţiei directorului general Constantin Chiriac de a monta spectacole pe scena TNRS până la finalul anului 2015.

La Secţia Germană, actorul şi regizorul Daniel Plier va monta un spectacol în premieră până la finalul anului. Pentru 2015, Şerban Puiu propune o adaptare după Dave Freeman cu titlul Un pat plin de oaspeţi (premiera în martie 2015), iar Cristi Popescu va monta spectacolul Cu mulţumirile firmei de Lutz Hübner, premiera fiind programată în decembrie 2015.

În cadrul unei colaborări a Secţiei Germane cu Teatrul Ecce din Salzburg, spectacolul Ulciorul sfărâmat de Heinrich von Kleist, regia Reinhold Tritsche se va juca în premieră la Sibiu în aprilie 2015.

Teatrul Naţional Radu Stanca va susţine turnee în ţară la Festivalul Internaţional de Teatru Oradea, la Festivalul Eurothalia din Timişoara, la Iaşi, la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti, dar şi în străinătate, la Minsk, Shanghai, Madrid, Bruxelles, Tokyo, Stuttgart, Bochum, Weimar, Bruchsal, Copenhaga, Tbilisi, alte turnee fiind în discuţie şi urmând a fi contractate.

Constantin Chiriac a subliniat continuarea colaborării cu Departamentul de Artă Teatrală a Universităţii Lucian Blaga şi cu şcoala de management cultural din cadrul Universităţii, pentru realizarea de noi spectacole, turnee şi proiecte.

Unii dintre cei mai cunoscuţi regizori români şi străini au răspuns invitaţiei directorului general Constantin Chiriac de a monta spectacole pe scena Naţionalului sibian până la finalul anului 2015. Mihai Măniuţiu, Radu Afrim, Alexandru Dabija, Alexa Visarion, Charles Muller (Luxemburg), Armin Petras (Germania), Kushida Kazuyoshi (Japonia), Andriy Zholdak (Ucraina) vor fi prezenţi la Sibiu pentru a monta spectacole la Secţia Română.

La Secţia Germană vor monta regizorii Radu Afrim, Gavriil Pinte, Cristi Popescu, Şerban Puiu şi, de asemenea, actorul şi regizorul Daniel Plier.

Luna aceasta, iubitorii teatrului vor putea viziona o serie de spectacole înaintea microstagiunii de premiere.

Vineri, 26 septembrie, la ora 19.00, este programat Puricele în ureche de Georges Feydeau, în regia lui Şerban Puiu.

Decorul: Lia Manţoc şi Alin Gavrilă. Costumele: Lia Manţoc. Ilustraţia muzicală: Şerban Puiu.

Cu: Nicu Mihoc, Cătălin Pătru, Adrian Neacşu, Liviu Vlad, Cristian Stanca, Dan Glasu, Viorel Raţă, Florin Coşuleţ, Cătălin Neghină, Mariana Mihu, Raluca Iani, Cristina Stoleriu, Codruţa Vasiu, Cristina Ragos, Arina Ioana Trif, Ali Deac.

Şi tot vineri 26 septembrie, ora 19.00, la Studioul CAVAS din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte Sibiu, poate fi vizionat Gustul mierii de Shelagh Delaney.

Regia: Veronica şi Cătălin Pătru. Proiecţii Video: Radu Nechit; Sunet: Raluca Ivan; Lumini: Alexandru Udrea.

În distribuţie: Ioana Cosma, Oana Marin, Claudiu Urse, Valeriu Iarca, Sebastian Dobrescu.

Sâmbătă, 27 septembrie, şi duminică, 28 septembrie, ora 19.00, Încurcă-i drace! după Ray Cooney, pus în scenă de Şerban Puiu. Traducerea: Irina Margareta Nistor. Scenografia: Luana Drăgoiescu.

În distribuţie: Florin Coşuleţ, Diana Fufezan, Cătălin Pătru, Pali Vecsei, Adrian Matioc, Adrian Neacşu, Mihai Coman, Codruţa Vasiu/ Cristina Ragos, Veronica Popescu/ Raluca Iani, Cristina Stoleriu.

Marat /Sade, de o actualitate uluitoare

Moarte şi revoluţie în Marat/Sade

Miercuri, 1 octombrie, la ora 19.00, sunteţi invitaţi la premiera Marat/ Sade, după Peter Weiss, în regia lui Charles Muller.

Radical, anarhic şi emoţionant, celebrul text al lui Peter Weiss, câştigător al Premiului Tony pentru cea mai bună piesă a anului 1966, este produs în premieră la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu, într-o propunere originală a regizorului luxemburghez Charles Muller. Scenografia spectacolului este semnată de Dragoş Buhagiar, iar muzica originală este creaţia maestrului Vasile Şirli.

Aflat la azilul Charenton, Marchizul de Sade pune în scenă o piesă care prezintă ultimele ore din viaţa lui Jean-Paul Marat, unul dintre cei mai radicali scriitori şi politicieni ai Revoluţiei Franceze. Alături îi stau pacienţii azilului de boli mintale, obligaţi să „interpreteze“ personaje cheie ale celei mai celebre revoluţii din istoria europeană, în faţa şi pentru distracţia înaltei burghezii pariziene. Acţiunea piesei lui Sade are loc în baia ospiciului, desfăşurată cu permisiunea domnului Coulmier, directorul stabilimentului, o întruchipare a dictatorului care îşi exploatează „supuşii” pentru atingerea propriilor interese: faima de a fi considerat un conducător progresist. Suntem martorii unui dialog între două modele de gândire: Marat este avocatul dreptăţii poporului suprimat de o clasă de conducători corupţi, o dreptate care cere solidaritate oarbă şi care trebuie satisfăcută indiferent de costurile şi sacrificiile umane, iar Sade pledează pentru libertatea individuală absolută, detaşarea de realitatea imediată şi certitudinea că există doar „adevărurile schimbătoare ale propriilor experienţe”.

Textul lui Peter Weiss este aproape în întregime „un teatru în teatru”. Dacă piesa lui Sade reprezintă o critică a practicilor violente ale Regimului Terorii condus de Robespierre (5 septembrie 1793 – 28 iulie 1794) şi, astfel, o demonstraţie a eşecului idealurilor revoluţionare, rezumate în formularea „Libertate, Egalitate, Fraternitate!“, Peter Weiss transformă piesa sa într-o critică extinsă a terorii instituite de om în căutarea oricărei utopii politice.

Spectacolul de la Sibiu relatează în esenţă istoria unui eşec: eşecul unei utopii politice şi a imposibilităţii libertăţii individuale. Actualitatea sa se va simţi în orice ţară în care cetăţenii săi sunt nemulţumiţi de politicienii care îi conduc, iar frumuseţea şi dramatismul său vor fi înţelese de toţi cei care au trăit sentimentul revoltei.

Regizorul luxemburghez Charles Muller a subliniat excepţionala colaborare pe care o are cu TNRS încă din anul 2007, când Luxemburg şi Sibiu au fost Capitale Culturale Europene. Regizorul şi-a exprimat bucuria de a lucra din nou cu actorii sibieni, după ce în anul 2009 a montat la TNRS spectacolul Sfârşit de partidă de Samuel Beckett. Despre textul piesei Marat /Sade a declarat că este de o actualitate uluitoare, punând aceleaşi problematici sau întrebări în Est, ca şi în Vest, oriunde există situaţii politice tensionate, dar primind probabil răspunsuri diferite.

Născut la Luxemburg în 1953, Charles Muller a absolvit Cambridgeshire College of Arts and Technology în 1974. În perioada 1974-1977 a studiat teatrul la State Academy for Music and the Performing Arts Stuttgart.

A fost angajat ca actor la Teatrul Municipal din Heidelberg (Germania), apoi la Teatrul Municipal din Bâle (Elveţia).

Charles Muller şi-a început cariera de regizor în anul 1984. Între anii 1980 şi 2004 a predat la Faculty of Theatre of the Higher Academy of Music of the Sarre, la State Academy for Music and the Performing Arts Stuttgart şi la Baden-Württemberg Film Academy Ludwigsburg.

În septembrie 1998 a fost numit director la Faculty of Dramatic Art of the State Academy for Music and the Performing Arts Stuttgart, iar în 1999 director la Wilhelma Theatre Stuttgart.

Din septembrie 2004, Charles Muller este directorul Teatrului Municipal Esch-sur-Alzette din Luxemburg.

Scenograful Dragoş Buhagiar, aflat la a douăsprezecea colaborare cu TNRS, şi-a mărturisit bucuria de a face teatru împreună cu regizorul Charles Muller şi întreaga echipă a Naţionalului sibian, atenţia şi implicarea cu care abordează lucrul la fiecare spectacol, importanţa pe care o acordă comunicării cu artiştii şi cu personalul tehnic pentru ca rezultatul să fie cel dorit.

Dragoş Buhagiar a absolvit Academia de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti, promoţia 1992. În acelaşi an a primit premiul pentru cele mai bune costume la Festivalul Naţional de Teatru I. L. Caragiale pentru spectacolul Jacques şi stăpânul său, pus în scenă la Teatrul Mic din Bucureşti.

S-a implicat în numeroase proiecte artistice şi din zona media şi advertising, de la spectacole de teatru, la filme de scurt şi lungmetraj, emisiuni sau show-uri de televiziune, videoclipuri, spoturi şi grafică publicitară şi evenimente corporatiste.

A colaborat cu majoritatea teatrelor de prim rang din ţară, creând spectacole alături de regizori şi artişti premiaţi, precum Silviu Purcărete, Helmut Stürmer, Alexandru Dabija, Alexandru Tocilescu, Radu Penciulescu, Andrei Şerban, Cătălina Buzoianu, Andriy Zholdak, Răzvan Mazilu, Dragoş Galgoţiu, Radu Afrim, Lia Bugnar sau Radu Alexandru Nica.

Dragoş Buhagiar este câştigătorul a şase Premii UNITER (Uniunea Teatrală din România) pentru cea mai bună scenografie, pentru spectacolele Roberto Zucco şi Orfanul Zhao în 1996, Chira Chiralina şi Fraţii în 1997, Şcoala femeilor în 2000, Baal şi Alchimistul în 2003, Oblomov în 2004, Elisaveta Bam în 2007, Shaking Shakespeare în 2011.

A fost distins cu câte două premii ale Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru din România (AICT) şi ale Festivalului de Dramaturgie Contemporană din Braşov şi a primit alte patru nominalizări UNITER.

Din 2008 colaborează cu Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu, semnând scenografia pentru spectacolele Hamlet şi Breaking the waves (regia: Radu Alexandru Nica), Turandot (regia: Andriy Zholdak), Felii (de Lia Bugnar), Opinia publică şi Absolventul (regia: Theodor Cristian Popescu), Ultima zi a tinereţii (regia: Yuryi Kordonskyi), D’ale Carnavalului, Călătoriile lui Gulliver şi Oidip (regia: Silviu Purcărete), Platonov şi Împotriva democraţiei (regia: Alexandru Dabija) şi Marat/Sade (regia: Charles Muller).

Scenografia: Dragoş Buhagiar. Muzica: Vasile Şirli. Mişcarea scenică: Adriana Bârză.

În distribuţie: Marius Turdeanu; Adrian Matioc; Diana Fufezan; Serenela Mureşan; Ciprian Scurtea; Ioan Paraschiv; Dan Glasu; Vlad Robaş; Eduard Pătraşcu; Cătălin Pătru; Veronica Arizancu; Cristina Ragos; Raluca Iani; Cendana Trifan; Cristina Stoleriu; Daniel Plier; Cătălin Neghină; Codruţa Vasiu; Dana Taloş; Mihai Coman; Viorel Raţă; Liviu Vlad.

Spectacol realizat în coproducţie cu Théâtre Municipal de la Ville d’Esch-sur-Alzette (Luxemburg).

Un Amadeus plin de culoare

Scenă din Amadeus

Joi, 2 octombrie, la ora 19.00, sunteţi aşteptaţi la o nouă premieră, de data aceasta la Secţia Germană cu Amadeus de Peter Shaffer.

Dispute muzicale în Amadeus

Regia: Gavriil Pinte.

Scenografie: Roxana Ionescu. Cu: Daniel Plier, Wolfgang Kandler, Natalie Sigg, Daniel Bucher, Johanna Adam, Andrei Hansel (a.G.), Ali Deac, Anca Cipariu, Cătălin Neghină.

Lecţia, un subtil text politic

Constantin Chiriac şi Florentina Ţilea în Lecţia. Foto Sebastian Marcovici

Vineri, 3 octombrie, la ora 19.00, la sala Teatrului Naţional Radu Stanca va avea loc premieră spectacolului Lecţia de Eugène Ionesco.

Regia: Mihai Măniuţiu. Traducerea: Vlad Russo şi Vlad Zografi. Dramaturgia: Anca Măniuţiu.

Decor: Adrian Damian. Costume: Irina Moscu. Coregrafia: Andrea Gavriliu; Muzica: Şerban Ursachi.

În distribuţie: Constantin Chiriac, Florentina Ţilea, Mariana Mihu, Veronica Arizancu, Emöke Boldizsár, Ioana Cosma, Serenela Mureşan, Veronica Popescu, Maria Soilică, Cristina Stoleriu, Alexandra Şerban, Codruţa Vasiu.

De altfel, regizorul Mihai Măniuţiu va susţine miercuri, 24 septembrie, ora 11.00, la sala Turandot, Hotel Ibis, o conferinţă de presă la care vor participa Constantin Chiriac, în dublă calitate de director general al Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu şi de interpret al rolului Profesorului.

Jocul manipulării în Lecţia. Foto Sebastian Marcovici

Lecţia este un spectacol ce vorbeşte despre manipulare, seducţie, orori, robotizare, dar şi despre felul în care civilizaţia evoluează, sau ce înseamnă progresul.

Lecţia e un foarte puternic text politic, unul dintre cele mai subtile şi în acelaşi timp generoase texte – în sensul că este compus şi structurat în aşa fel încât să poţi reflecta în oglinzile lui orice formă de dictatură, orice act politic care ţinteşte dezumanizarea, distrugerea individualităţii şi libertăţii omului. Genocidul, spălarea creierelor, purificările etnice, crimele în masă, totul se petrece sub ochii noştri. Nu ne mai putem preface că nu ştim. Trăim într-o epocă în care suntem cu toţii interconectaţi. Cei care pretind că nu ştiu vor să-şi ţină ochii închişi. Un astfel de spectacol îi determină să deschidă ochii. Nu scapi de coşmaruri pretinzând că joci într-o feerie”, afirmă Mihai Măniuţiu.

De ce Hecuba?! – o radiografie a servituţilor lumii

Sâmbătă, 4 octombrie, la ora 19.00, tot în premieră, De ce Hecuba?! de Matei Vişniec.

De ce Hecuba?! este o piesă care forează în fundamentele lumii, un spectacol uluitor despre război şi violenţă, despre naştere şi moarte, într-o stilistică provocatoare, semnată de Anca Bradu.

Scenografia, Video şi Light Design: Mihai Păcurar. Coregrafia: Adriana Bârză. Muzica şi Sound Design: Vlaicu Golcea. Distribuţie: Diana Văcaru Lazăr, Dana Taloş, Maria Tomoiagă, Dan Glasu, Iustinian Turcu, Arina Ioana Trif, Paul Bondane, Liviu Vlad, Iulia Popa, Cendana Trifan, Vlad Robaş, Ioan Paraschiv, Gabriela Neagu, Anton Balint, Tudor Răileanu, Cristian Timbuş.

Spectacol realizat în coproducţie cu Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Centrul de Cercetări Avansate în Domeniul Artelor Spectacolului (CAVAS), Academy of Dramatic Art (University of Zagreb, Croaţia) şi Csokonai Theatre (Debrecen, Ungaria).

Proiect cultural finanţat cu sprijin de la Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Oidip, marca Purcărete

Constantin Chiriac în Oidip. Foto Dragoş Dumitru

Duminică, 5 octombrie, la ora 19.00, Oidip, pus în scenă de genialul regizor Silviu Purcărete, care semnează şi scenariul original după tragediile lui Sofocle, Oedipe la Colonna şi Oedip Rege, întorcându-se la tragedia greacă. “Este un spectacol complicat, nu este genul la care să dea năvală publicul. Oidip este unul dintre cele mai frumoase texte ale literaturii dramatice. Eu lucrez cu un inventar foarte limitat de imagini, aşa că e foarte bine că am făcut acest spectacol, prilej de a-mi exercita din nou pofta de a crea aceleaşi şi aceleaşi imagini. Este un spectacol problematic”, mărturisea Silviu Purcărete.

Ofelia Popii şi Constantin Chiriac în Oidip. Foto Mihaela Marin

Iar scenograful Dragoş Buhagiar adăuga: “Eu am încercat să fiu doar mâna dreaptă a regizorului şi, cumva, să fiu pensula sau pixul care desenează gândurile, dar cu mâna lui”.

Muzica originală: Vasile Şirli. Scenografia: Dragoş Buhagiar. Light Design: Dragoş Buhagiar şi Silviu Purcărete.

Oidip, eterna tragedie. Foto Maria Ştefănescu

Cu: Constantin Chiriac, Mariana Mihu, Diana Văcaru Lazăr, Diana Fufezan, Cristian Stanca, Adrian Matioc, Florin Coşuleţ, Ioan Paraschiv, Eduard Pătraşcu, Pali Vecsei, Emöke Boldizsár, Veronica Arizancu, Cristina Stoleriu, Cristina Ragos.

Le sorelle Macaluso, distins cu Premiul Le maschere del teatro italiano

Spectacolul Le sorelle Macaluso, în regia Emmei Dante, prezentat la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a câştigat Premiul pentru Cel mai bun spectacol de teatru la Gala Le maschere del teatro italiano, un eveniment ce premiază spectacolele şi artiştii excepţionali din Italia. Spectacolul este realizat în cadrul proiectului european Cities on stage/Oraşe pe scenă, la care Teatrul Naţional Radu Stanca este partener alături de Théâtre National de la Comunauté Française Bruxelles, Teatro Stabile Napoli, Teatro de La Abadia din Madrid, Folkteatern Göteborg, Odéon Théâtre de l’Europe din Paris şi Festival d’Avignon.

Spectacolul Le sorelle Macaluso este produs de Teatro Stabile din Napoli, Théâtre National (Bruxelles), Festival d’Avignon, Folkteatern (Göteborg), în colaborare cu Atto Unico / Compania Sud Costa Occidentale şi în parteneriat cu Teatrul Naţional Radu Stanca.

Le sorelle Macaluso sunt un stol de păsări suspendate între pământ şi cer, indecise între viaţă şi moarte. Familia este compusă din şapte surori care stau să-şi amintească, să evoce, să reproşeze, să viseze, să plângă, să râdă de povestea lor.

Text şi regie: Emma Dante.

Distribuţie: Serena Barone, Elena Borgogni, Sandro Maria Campagna, Italia Carroccio, Davide Celona, Marcella Colaianni, Alessandra Fazzino, Daniela Macaluso, Leonarda Saffi, Stephanie Taillandier.

Lumini: Cristian Zucaro.

Decor: Gaetano Lo Monaco Celano.

Proiectul Cities on stage a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.