„Oamenii trebuie să devină cyborgi”

Elon Musk, programator și antreprenor miliardar, a lansat recent un avertisment referitor la viitorul rasei umane, informează Ilikeit.tech.

Canadianul de origine sud-africană în vârstă de 45 de ani, patron, printre altele, al companiilor Tesla și Space X, a aruncat o privire asupra viitorului nostru, care în viziunea lui nu arată deloc reconfortant. În recentul său discurs susținut la Word Government Summit din Dubai, el a lansat un ultimatum: „Dacă omul nu poate bate mașina, cel mai bine este să devină una“. Musk a declarat că, întrucât inteligența artificială devine din ce în ce mai sofisticată, aceasta va conduce la un șomaj în masă. Vor fi tot mai puține locuri de muncă pe care un robot să nu poată să le facă mai bine decât omul. „Inteligența artificială ar putea eradica umanitatea și acest lucru s-ar putea întâmpla mai repede decât ne-am putea aștepta. Este o situație periculoasă.“

Nu este prima dată când Elon Musk vorbeşte despre nevoia oamenilor de a evolua, aceasta fiind o temă constantă a discuțiilor sale cu privire la modul în care societatea să poată face față amenințării perturbatoare a IA (Inteligența Artificială). „Dacă oamenii doresc să continue să adauge valoare economiei, ei trebuie să-și crească abilitățile printr-o simbioză a inteligenței umane și a celei artificiale. Dacă nu reușim să facem acest lucru, vom risca să devenim «pisici de casă» ale inteligenței artificiale“, a avertizat miliardarul. Elon Musk a inițiat proiectul Hyperloop, ce reprezintă un sistem de transport ultrarapid, care i-a inspirat pe scenariștii filmului științifico-fantastic „Iron Man“. El susține că lucrează la o „dantelă neuronală“ injectabilă, asemănătoare cu o plasă, care se potrivește pe creier, pentru a-i da capacități de calcul digital. Până în prezent, interfețele creier – calculator au fost utilizate pentru sarcini relativ simple, în principal pentru a restabili controlul motor pentru pacienții paralizați și pentru a permite comunicarea pentru pacienții complet paralizați cu leziuni cerebrale, care îi împiedică să comunice verbal sau prin gesturi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.