La sfârșitul anului 2010, la aproape un an de funcționare a site-ului Cotidianul.ro, am încercat o umbră de bilanț. Ce a ieșit și ce nu?Și încercând un inventar de mici reușite și să îmi răspund într-un fel, vorbind cu Alin Ursu, pe atunci director la o mare fabrică a lui Dr Otker în România, azi reprezentantul pentru jumătate de Europa a unei mari firme franceze, am ajuns la concluzia că n-am făcut aproape nimic pentru valorile românești.
De criticat și de dat în vileag, cât cuprinde. În acel an 2010, când Traian Băsescu se umfla în pene mai abitir decât în primul mandat, era nevoie de o gură de aer proaspăt, de o speranță, de figuri publice care să asocieze performanța și seriozitatea de numele lor. Și să le dea și celorlalți un imbold, o oarecare încredere și să reprezinte ideea că românii pot ieși din resemnare. Nu doar hăhăiala lui Traian Băsescu și gașca sa politică, devenită cu vremea, după cum se vede acum, un soi de bandă politică, dominau țara. Mai erau și performeri individuali, profesioniști care supraviețuiau bâlciului politic și flecărelilor cotidiene și se exprimau profesional și moral la cel mai înalt nivel. Atunci, în acele dialoguri cu Alin Ursu s-a născut ideea de a lansa trofeul Omul Anului. El a fost cel care m-a încurajat și m-a sprijinit de la primele două ediții.
Au trecut cinci ani și Cotidianul.ro a punctat performanțele unor mari artiști, ale unor minunați sportivi sau ale unor curajoși și ingenioși oameni de business. N-am greșit decât cu politicieni. Din acei ani în care prindea contur o opoziție la regimul Boc-Udrea-Băsescu speranțele noastre s-au legat de noul val, de tineri dueliști și de politicieni care întruchipau speranțele alegătorilor. Vremea, puțină câtă s-a scurs de la desemnarea lor ca laureați ai acestui modest clasament întocmit de redacția Cotidianul.ro, i-a infirmat pe aproape toți. Mai exact spus, chiar pe toți. Toți politicienii desemnați Omul Anului de cititori pe bază de sondaj sau de jurnaliști pe bază de vot au infirmat.
Grosolan, revoltător sau stupid, dar au infirmat așteptările noastre și ale alegătorilor. Asta a și făcut ca la decernarea trofeelor pe anul 2013 să eliminăm capitolul ”politică”. La ce să ne mai îmbătăm cu apă rece, la ce să-i mai amăgim pe cititori?
Am înțeles că victoria politică este cea mai iluzorie dintre victorii. Și că performanța politică poate fi arătată cu degetul, subliniată sau omagiată mai ales la sfârșit, când cel ales de semenii săi confirmă încrederea și dă contur nevoilor unei perioade istorice. Adevăratul succes politic nu există în victoria electorală, ci la încheierea unui mandat, în performanțele și promisiunile împlinite.
Anul 2014 a însemnat sfârșitul celor două mandate Băsescu și apariția unui alt pericol –regimul Ponta. Nicodată competiția politică nu ne-a adus înainte un viitor mai infernal decât acesta. Apariția discretă a lui Klaus Iohannis nu părea să schimbe substanțial echilibrul de forțe. Candidatura lui avea o anume indecizie. Cu fiecare săptămână, Klaus Iohannis avea să câștige în susținere și entuziasm.
Trezirea miraculoasă a românilor plecați la muncă în străinătate, provocați și de o mișcare pe net care anunța un viitor fără speranță, a născut un val de entuziasm care a luat semnificația unei mari schimbări. Nu performanțele de anul trecut ne-au obligat să îl includem pe Klaus Iohannis în competiția pentru Omul Anului 2014, ci felul în care el a izbutit să întruchipeze relansarea speranței românilor. Victoria sa a avut, cel puțin pentru primele luni, semnificația unei treziri miraculoase a întregii națiuni.
Și totuși, Klaus Iohannis va putea fi cu adevărat Omul Anului 2014 abia în momentul în care, la sfârșitul anului 2015, speranțele românilor din țară și din străinătate se vor fi regăsit în semnele de progres înregistrate de țara noastră. Altfel, Anului 2014 în politică riscă să devină încă o iluzie lângă cele pe care le-am trăit.
Nimeni și niciodată nu va putea lua înapoi rolurile de antologie ale Oanei Pellea, nici cărțile marelui om de teatru George Banu. Nimeni nu va putea șterge cu buretele spectacolele lui Victor Ioan Frunză și nu va putea îngropa excepționala expoziție dedicată tragismului Brâncovenilor, semnată de Ștefan Râmniceanu. Nimeni nu are cum să minimalizeze succesul înregistrat de Horia Ciorcilă și de Banca Transilvania în achiziția din 2014.
A fost anul în care muzica a răsunat mai frumos în Opera Română și primul teatru liric al României a câștigat în prestigiu și măreție. El se adaugă cu litere mari în istoria muzicii. Anul 2014 a fost anul în care profesorul Șerban Bubenek s-a exprimat pe sine în profesia sa de credință. Performanțele acestor oameni au intrat deja într-un inventar pozitiv al României. Ce este al lor este și al nostru.
Doar capitolul de politică rămâne deschis. Românii l-au ales Omul Anului 2014 pe Klaus Iohannis. La sfârșitul anului 2015 vom afla dacă a fost o alegere corectă sau nu. Dacă el a fost acela sau trebuie să ne gândim la altcineva!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.