Patriarhia şi TVR, campanie în sprijinul sinistraţilor

Patriarhia și Televiziunea Română inițiază campania umanitară „Solidari cu familiile sinistrate din Oltenia!”, în urma inundațiilor din sudul țării, anunță Biroul de presă al Patriarhiei într-un comunicat.

În scopul ajutorării celor afectați de revărsarea apelor din ultimele zile, Patriarhia Română îndeamnă ierarhii și preoții de la parohii și mănăstiri, mai ales din partea de sud a țării, ca în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, între 1 și 14 august, să organizeze, la centrele eparhiale, protoierii, parohii și mănăstiri, colecte constând în produse neperisabile (ulei, zahăr, făină, orez, conserve), apă plată și minerală, produse de igienă, pături etc.

Bunurile colectate vor fi trimise la Centrul eparhial Craiova pentru sinistrații din județul Gorj, la Centrul eparhial Râmnicu Vâlcea pentru sinistrații din județul Vâlcea și la Centrul eparhial Slatina pentru sinistrații din județul Olt.

Produsele colectate vor fi distribuite în localitățile afectate de inundații prin intermediul consiliilor și comitetelor parohiale, sub îndrumarea preoților parohi și coordonarea centrelor eparhiale amintite, care vor raporta periodic Patriarhiei Române modul în care au fost distribuite bunurile.

Conform sursei citate, Patriarhia și Televiziunea Română își exprimă speranța ca, prin ajutorul oferit, oamenii greu încercați de inundațiile din Oltenia să depășească momentele grele prin care trec.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.