Pe 1 octombrie, la TVR 3, ne reamintim cu drag de Florian Pittiş

În apropierea zilei în care Moţu’ ar fi împlinit 74 de ani, urmăriţi duminică, 1 octombrie, două programe speciale: documentarul Portret in Memoriam Florian Pittiş (de la ora 20.00) şi spectacolul Nu sunt turnul Eiffel (de la ora 20.30).

De la ora 20.00, documentarul Portret In Memoriam Florian Pittiş ne reaminteşte personalitatea celui care a fost actorul, regizorul, vocea unică a radioului şi a teleenciclopediei, fondatorul grupului Pasărea Colibri sau al postului de Radio 3NET, cel care a inspirat generaţiilor de admiratori pasiunea pentru muzică, poezie şi libertate. Un documentar cu imagini spectaculoase din arhiva TVR, un Portret recompus din amintirile şi mărturiile prietenilor şi apropiaţilor săi, din spectacole antologice de teatru şi spectacole de muzică şi poezie, din care acesta a făcut parte. Regizori, actori, muzicieni, cantautori, realizatori de televiziune şi radio, au răspuns invitaţiei de a aduce in lumina reflectoarelor, povestiri legate de perioade de timp în care au colaborat prin proiecte sau pur şi simplu s-au aflat în preajma acestui Om, Florian Pittiş. Dintre cei intervievaţi îi amintim pe: Mariana Mihuţ, Mircea Diaconu, Violeta Andrei, Alexandru Darie, Mircea Neacşa, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Andrei Dorobanţu.

De la ora 20.30, ne aducem aminte de Florian Pittiş, urmărindu-l alături de Monica Ghiuță într-o bijuterie vizuală – Nu sunt Turnul Eiffel”, de Ecaterina Oproiu, unul din primele teleplay-uri ale TVR, în regia lui Cornel Todea și Boris Ciobanu. Un arhitect în devenire şi o doctoriţă de ţară pierd ultimul autobuz spre oraş, fiind nevoiţi să o pornească pe jos spre o necunoscută şosea ce are să-i ducă înapoi la civilizaţie. Cei doi eroi devin partenerii unei fascinante aventuri a cunoaşterii de sine şi, inevitabil, a definirii propriului eu prin raportare la celălalt.

Cornel Todea, regizor al filmului Adio, dragă Nela, prieten bun cu Moţu Pittiș, şi-l aminteşte ca pe„un rebel pentru cauza poeziei vieţii. Un rebel care a iubit viaţa prin ce a gândit, prin ce a făptuit, prin ce a dăruit… O energie contagioasă, pe care o risipea fără grija de a păstra rezerve pentru ziua de mâine, o bucurie de a trăi pentru bucuria celorlalţi. Aşa l-am cunoscut, în 1969, când a acceptat propunerea făcută de mine în calitate de regizor, ca, asociat cu Monica Ghiuţă, să pornim împreună la realizarea unuia dintre primele tele-play-uri ale televiziunii naţionale. Spectacolul-film tv, pornit de la piesa cu acelaşi nume a Ecaterinei Oproiu, se chema „Nu sunt Turnul Eiffel”. O aventură pe gustul lui. Porneam cu exuberantă inconştienţă să fabricăm un produs care avea, graţie, prin excelenţă, atmosferei pe care Moţu Pittiş o crea în timpul lucrului, să câştige o bătălie cu produse ale unor televiziuni de renume”.

TVR3 oferă cultură, educaţie, evenimente de ţinută şi producţii regionale prin intermediul Studiourilor Teritoriale ale TVR. Astfel, TVR3 este liantul care uneşte oferta programelor diverse (ştiri, sport, cultură, minorităţi) din principalele zone geografice ale ţării dar şi postul care aduce publicului larg filme clasice şi de artă, teatru, concerte din Festivalul Enescu şi alte festivaluri de muzică clasică, poezie, spectacole de operă şi de dans, interviuri cu personalităţi culturale române şi străine, evenimentele culturale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.