Nu am putut remarca preocuparea vreunei puteri sau autorităţi a statului de a gestiona, în toate dimensiunile şi implicaţiile, criza provocată de tragedia familiilor care şi-au pierdut copiii, ori sunt la căpătâiul răniţilor care se zbat între viaţă şi moarte.
România nu pare a avea un lider adevărat, un lider cu prestigiu şi autoritate morală, care să întruchipeze valorile în care crede comunitatea, pentru ca în momente ca acestea să ne polarizeze energiile către un ţel.
Mulţimile revoltate, ieşite ori adunate în pieţele publice, au nevoie să-şi transmită, să le fie ascultate şi satisfăcute revendicările. În patru zile nu s-a găsit o cale de comunicare. Cine şi cum îşi va asuma acest rol? Cine şi ce direcţie va da acestor revendicări, ştiut fiind că psihologia mulţimilor poate, cu foarte multă uşurinţă, excede raţionalităţii.
Prima rundă a “consultărilor” cu partidele, alianţele politice şi “societatea civilă” nu a avut un moment de bun augur. Astrologul Palatului Cotroceni a dat greş. Ori i-a schimbat vreun serviciu secret astrogramele, ori nu a avut datele reale ale “situaţiei operative din câmpul tactic”.
La baza acestei concluzii preliminare stă chiar scurta şi săraca declaraţie de presă a preşedintelui, după încheierea celor două zile de pelerinaj la Preşedinţie a partidelor, alianţelor şi a “societăţii civile”.
Preşedintele a făcut o declaraţie care a aruncat în aer întreaga logistică de pregătire a marilor deciziilor politice, la vedere şi secretă, care are obligaţia corectei şi completei sale informări.
Faptul de a fi fost captivat de “think tank”-ul societăţii civile, de a fi aflat lucruri pe care nu le ştia, altminteri nu avea ce să aprecieze, decât dacă i s-a spus ce dorea să audă, trimite în ridicol importante departamente ale Administraţiei Prezidenţiale. În primul rând, cele de comunicare cu organizaţiile neguvernamentale, analiză politică, securitate naţională şi, în mod aparte, staff-ul Comunităţii Naţionale de Informaţii, condus de Dudu Ionescu.
O mână de diverşi, chipurile selecţionaţi dintre militanţii mitingurilor din ultimele două zile, au surclasat cele mai profesioniste şi performante structuri ale statului, plătite cu bani grei pentru ca preşedintele să poată veghea la respectarea Constituţiei şi buna funcţionare a autorităţilor publice, la apărarea drepturilor şi libertăţilor noastre.
Nu putem crede ce ne-a spus preşedintele, fiindcă am accepta că statul român nu mai există. Dacă nu ar mai exista statul România, Iohannis ar fi preşedintele nimănui!
Gestul preşedintelui de a face un joc “în orb” pune serioase întrebări în legătură cu autorul regiei.
Ceea ce ne apare şi mai îngrijorător este că, după toate datele, atâtea câte pot fi observate, inducerea crizei politice de la Bucureşti pare a fi o nouă verigă adăugată în lanţul slăbiciunilor care vulnerabilizează flancul estic al euroatlantismului.
Comportamentul liderilor partidelor la Cotroceni a fost o mostră de laşitate şi complicitate tacită la un joc pe sub masa aşa-ziselor consultări politice.
Toţi ştiau, căci nu sunt chiar naivii lumii, că zeci de mii de oameni, în Bucureşti şi în marile centre regionale (Iaşi, Cluj, Craiova, Timişoara…), nu pot apărea organizaţi în pieţele publice, oricât de grav ar fi motivul. Nu era aceasta o temă preocupantă pentru fondul consultărilor? Nu trebuiau, mai întâi, să se întrebe, şi o parte şi cealaltă, ce li se întâmplă cu adevărat?
Mai mult chiar, o importantă portavoce, preşedintele Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei, Alexandru Cumpănaşu, un “prieten” al ambasadorilor străini promovaţi într-o emisiune de succes a postului de televiziune Realitatea, a spus, în direct, că “marţienii” (n.n. din ambasade!) i-au şoptit de câteva zile ce va urma. Se putea intui, chiar şi fără ajutorul surselor din mediul diplomatic. Dar, în legătură cu acest fapt, cum că pe la nişte ambasade se ştia, se discuta şi, mai mult, s-a şi avertizat, sunt foarte serioase motive de reflecţie.
Şi ca să întăresc temeinicia motivelor de reflecţie, am să relatez un fapt petrecut vineri, 6 octombrie 2015, ora 13.50 în faţa unei clădiri abandonate din Piaţa Charles de Gaulle, unde până înainte de evenimentele din decembrie 1989 a funcţionat Ataşatura Comercială a URSS. În locul numit, la ora menţionată, pe trotuarul de lângă imobilul aflat în paragină era adunat un grup de tineri, care comunicau cu un roşcovan aflat în curtea fostei reprezentanţe, în timp ce de peste gard le dădea nişte bannere roşii înfăşurate pe lance neagră. După grai şi alte aparenţe (trădate de cele două prezenţe feminine din grup), păreau a fi studenţi de dincolo de Prut… Era ceva ilegal, trebuia anunţată poliţia?! Întrebarea o fi retorică, dar ascunde în tâlcurile ei erodarea unui climat al securităţii publice, care în alte împrejurări nu ar fi fost posibilă.
Nu suntem în faţa unor revolte, pur şi simplu, spontane, oricâte aparenţe ar fi construite pentru a ne manipula percepţiile. Problema este cât costă întreţinerea aparenţelor şi de unde vin banii?
Şi cum gestul preşedintelui de a ne da de gândit, dacă statul român mai există, nu poate rămâne neobservat, nu putem să nu reiterăm: “Pe ce mână joacă Iohannis, un preşedinte al nimănui?!”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.