Pensionari, la ușa lui Ponta

Aproximativ 100 de membri ai Federației Naționale „Solidaritatea” a Pensionarilor din România (FNSPR), conform estimărilor Agerpres, au pichetat, luni, de la ora 11,00, sediul Guvernului cerând în principal actualizarea punctului de pensie și elaborarea unei noi legi a pensiilor.

Protestatarii au venit cu vuvuzele și au agitat pancarde pe care se putea citi: „Vrem respect pentru pensionari, nu pomană!”, „Actualizarea punctului de pensie!” sau „Pensionari, salvați capitalismul!”.

„La acțiunea de pichetare de astăzi (luni — n.r.) participă aproximativ 100 de membri de la organizațiile județene Galați, Vâlcea, Brașov, Bacău, dar și din alte județe. Principala noastră revendicare se referă la actualizarea punctului de pensie, care în trecut a fost de 45% din salariul brut pe economie, iar acum este de doar 34%. De asemenea, cerem elaborarea unei noi legi a pensiilor, deoarece actuala lege provoacă mari discriminări în rândul pensionarilor. Nu în ultimul rând dorim să fim primiți în cadrul Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice (CNPV), deoarece în acest mod am putea beneficia de sumele alocate de la Guvern prin Ministerul Muncii, către acest organism independent. În acest an, Guvernul a alocat CNPV suma de 1.520.000 de lei”, a declarat Marin Iancu, președintele FNSPR, citat de Agerpres.

Acesta a precizat că în România trăiesc peste 400.000 de pensionari cu pensii de numai 400-500 de lei, iar aceștia ar urma să fie beneficiarii direcți ai sumelor alocate de Guvern, prin Ministerul Muncii, către CNPV. FNSPR are 125.000 de membri cotizanți, însă reprezintă și interesele pensionarilor cu venituri reduse, care nu-și pot permite să achite cotizația către Federație.

O delegație a protestatarilor urma să se deplaseze la sediul Guvernului pentru a depune o listă cu principalele revendicări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.