Percheziții la persoane suspectate de delapidare în domeniul silvic

Polițiștii din Ilfov efectuează luni dimineață șapte percheziții la mai multe persoane bănuite că ar fi valorificat material lemnos, în valoare de peste 610.000 de lei, din mai multe cantoane silvice, fără a înregistra în contabilitate și fără a depune în casierie sumele încasate.

Perchezițiile au loc în județele Ilfov și Călărași, urmând să fie puse în executare 10 mandate de aducere.

Potrivit unui comunicat transmis de IGPR, din cercetări a reieșit că, în perioada 2009-2014, 18 persoane, în calitate de funcționari sau contabili în cadrul unui ocol silvic, ar fi valorificat material lemnos din mai multe cantoane silvice, fără a înregistra în contabilitate și fără a depune în casierie sumele încasate.

„Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de peste 610.000 de lei. Polițiștii urmăresc depistarea persoanelor bănuite, vor ridica documente financiar-contabile și au în vedere identificarea de bunuri, pentru recuperarea prejudiciului”, se mai menționează în comunicat.

Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice — Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.