Percheziţii la preşedintele Uniunii Camerelor de Comerţ Bilaterale

Polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, fac vineri percheziții în Capitală și în județul Ilfov, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Conform unor surse judiciare, perchezițiile au loc la domiciliul avocatului Nasty Marian Vlădoiu, care este președintele Uniunii Camerelor de Comerț Bilaterale din România, și la biroul acestuia de la Camera de Comerț și Industrie a României.

„Din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană, în perioada 2011 — 2014, a omis, în parte, evidențierea în actele contabile a veniturilor realizate din exercitarea activității de avocat și, totodată, a declarat organelor fiscale realizarea unor venituri mult mai mici decât în realitate”, se arată într-un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB).

Persoana vizată urmează să fie condusă la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.