Peste 100 de morți la un templu (VIDEO)

Un incendiu de proporții s-a declanșat în noaptea de sâmbătă spre duminică la un templu din sudul Indiei, în momentul în care avea loc un foc de artificii ca parte a unui festival religios ce marchează Anul Nou hindus. Numeroși oameni au murit.

UPDATE Bilanţul tragediei a ajuns la 105 morţi şi peste 300 de răniţi, conform The Indian Express. Un bilanț inițial indica cel puțin 84 de oameni morți și peste 250 răniți.

Cauza incendiului ar fi o scânteie care a căzut peste alte materiale pirotehnice, unele dintre ele extrem de puternice.

O clădire de lângă templu s-a prăbușit.

Martori citați de agenția IANS au declarat că flăcările au cuprins templul și s-a produs o explozie uriașă. Acoperișul templului a fost afectat de foc. Explozia a fost atât de puternică încât numeroase case pe o rază de o jumătate de kilometru au fost avariate.

Tragedia a avut loc la templul Puttingal din statul indian Kerala.

Premierul indian Narendra Modi a descris accidentul drept „un șoc dincolo de cuvinte”.

Festivalul Vishnu sau Noul An indian este celebrat în provincia Kerala prin focuri de artificii care sunt aprinse în primele ore de după miezul nopții, la încheierea ceremoniilor din templu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.