Încă un an a trecut pentru cadavrul tânăr al acestei Societăţi. Tot ce s-a putut obţine de la un organism aproape mort, a fost, în ultimele patru anotimpuri, o uşoară înviorare, care la urma urmei pare întrucâtva un rezultat.
De fapt, Societatea n-a prea existat mai mult de câteva zile din douăsprezece luni. Singur prezidentul, domnul Mihalache Dragomirescu, care a făcut de colaboratorii săi, ori de câte ori a fost nevoie, abstracţia cea mai desăvârşită, a întrupat un an de zile şi Societate şi comitet, fără ca, desigur, să înlocuiască zelul, lesne uzat, şi bunăvoinţa membrilor. Prezidentul nu poate fi acuzat că nu şi-a dat toate ostenelile ca să le împingă indiferenţa la exces. Astăzi, când un nou comitet este ales, domnul Dragomirescu poate avea satisfacţia că numele său n-a fost o singură dată rostit cu elogii, măcar administrative – celelalte ar privi meritele sale intelectuale – şi că vilegiatura sa hibernală a venit la timp.
Prezidentul noului comitet, domnul G. Diamandy, ales cu unanimitate de voturi, este simpatic şi celor mai ursuzi. Scriitorii şi cuviinţa aşteaptă de la domnia sa, care nu-i un profesor universitar scolastic, orgolios şi un om fără orizont, nici un rob papugiu al politicianismului, dar un spirit, o inteligenţă şi am putea zice un libertar în ce priveşte arta, câteva eforturi, capabile să tranforme Societatea într-o confrerie profesională, respectată şi avută.
Domnul Dragomirescu, capacitate groasă de lucruri mărunte şi futile, n-a putut vedea ce-i lipseşte Societăţii, nici concepe un plan sobru şi realizabil.
Pe cât de voluminos în expunerea legilor după care s-ar fi construind un discurs indigest sau s-ar croi o poezie proastă, pe-atât e de puţină cerebralitatea profesorului de estetică, de câte ori trebuie ceva realizat în afară de lista lucrurilor învăţate: be… be…be!
Societatea Scriitorilor trebuie, fireşte, să fie o putere practică pentru ocrotirea tuturor ce-şi mâzgălesc degetele cu cerneală; dar ea n-are să uite că prin definiţie este o companie de artişti, şi activitatea ei va deveni utilă tuturor felurilor de artişti, şi în special pictorilor, care se completează cu scriitorii. Nu e nevoie numaidecât ca statutul să o prevadă, cum credea domnul Dragomirescu, pentru ca Societatea să se lipsească de o întreagă acţiune cu tendinţe artistice, pentru educaţia publicului, cât mai intensă. Expoziţii de pictură şi sculptură, serate muzicale, ilustraţii, afişe desinate, decoraţii etc., care s-ar şi solda în casa Societăţii băneşti.
Primul lucru pe care va avea să-l facă domnul G. Diamandy, va fi să recheme în Societate pe membrii cei vechi, demisionaţi de cele mai multe ori din pricina impotenţei acestei Societăţi sau a susceptibilităţilor de mic egoism. Toţi scriitorii de limbă românească trebuie să facă parte din Societatea Scriitorilor Români – şi alături de cei cu vârstă literară, să fie căutaţi şi chemaţi şi cei mai tineri, care s-au distins în ultimul an.
1914
Tudor Arghezi, Opere, vol IV Publicistică, Ediție îngrijită de Mitzura Arghezi și Traian Radu
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.