PNL Diaspora dezaprobă numirea lui Bogdan Stanoevici

PNL Diaspora nu este de acord cu numirea fostului ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici, în funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii și solicită demisia de urgență a guvernului.

„Dorim să reamintim opiniei publice faptul că Stanoevici se numără printre principalii vinovați ai eșecului organizării secțiilor de votare din străinătate, motiv pentru care a și fost remaniat în urmă cu aproximativ o lună. De asemenea, domnia sa a afișat o atitudine constant arogantă la adresa românilor din Diaspora care doreau să voteze”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Diaspora transmis, sâmbătă, Agerpres.

PNL Diaspora consideră „inacceptabil faptul ca, la numai câteva săptămâni după ce un ministru este remaniat pe motiv de incompetență și conduită inadecvată cu funcția pe care o ocupă, aceeași persoană să fie numită într-o altă demnitate publică, așa ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”.

„De asemenea, maniera aleasă de Victor Pota pentru a-l reintroduce pe Stanoevici în Guvern — vineri seara, la adăpostul ultimelor minute de program — este exponențială pentru stilul abject în care PSD înțelege să conducă executivul. „Cu câteva zile în urmă, premierul Ponta lansa un apel în care cerea românilor să îi acorde timpul necesar pentru a înțelege cu ce anume a greșit și care sunt cauzele uriașului vot de blam primit în 16 noiembrie”, se mai arată în comunicat

PNL Diaspora susține că „prin acest gest Victor Ponta demonstrează tuturor că nu este capabil de autocritică și că nu va putea înțelege niciodată nimic din propriile greșeli”.

Bogdan Stanoevici, fost ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, de profesie actor, a cărui demisie a fost cerută din cauza problemelor cu care s-a confruntat diaspora în a-şi exercita votul la alegerile prezidenţiale, a fost numit de premierul Ponta secretar de stat la Ministerul Culturii. Decizia de numire în funcţie a lui Stanoevici a fost semnată vineri de Victor Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.