Ponta către ambasadorul Franței: Trebuie să continuăm autostrada Comarnic – Braşov

Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, la recepţia de Ziua Franţei, că trebuie continuate proiectele comune pe care cele două ţări le au, dând drept exemplu lucrările la autostrada Comarnic – Braşov, informează Agerpres.

„Am construit societatea modernă pe inspiraţia modelului francez şi cred că democraţia, legea, sistemul social, cultural s-au inspirat din modelul francez. Cred de asemenea că trebuie să mulţumim mereu Franţei pentru ajutorul pe care l-a dat României pentru a deveni membră a Uniunii Europene şi de a învăţa să trăiască în Europa după cei 50 de ani de comunism. Înţeleg să vă transmit acest mesaj din inimă din partea guvernului meu şi, pentru că sunt prim-ministru, trebuie să vă spun că prima unitate economică pe care am vizitat-o ca premier a fost uzina de la Mioveni, Dacia Renault . Sunt foarte convins că trebuie continuate proiectele comune pe care le-am închis, nu ştiu de ce. Trebuie să continuăm autostrada Comarnic – Braşov, care din păcate pentru toţi românii, nu este terminată“, a declarat Ponta, la recepţia desfăşurată la reşedinţa ambasadorului francez la Bucureşti.

Premierul a subliniat că trebuie continuate marile proiecte energetice pe care cele două ţări le-au început.

„Trebuie să punem la punct nu doar idei, intenţii, ci trebuie să facem şi lucruri concrete. Iată, aceasta este ideea Guvernului român. Sunt foarte optimist că vom reuşi şi vă rog, domnule ambasador, să transmiteţi preşedintelui dvs, guvernului dvs, poporului dvs că aici, la Bucureşti, în România, aveţi un alt popor latin care iubeşte mult Franţa, societatea franceză şi care are foarte mult de învăţat de la dvs“, a adăugat Ponta.

Solicitarile premierului au fost remarcate și de agenția de presă franceza AFP, care subliniaza că Victor Ponta si-a anuntat intentia de a dezvolta proiecte economice, in special in domeniul infrastructurii și energetic.

Succesul guvernării PDL iese încă o dată la iveală

Consorțiul franco-grec Vinci-Aktor a pus punct în 2010 unui contract cu statul român pentru construcția unei autostrăzi de 55 de kilometri între Comarnic și Brasov, informează AFP. Un an mai tarziu, Bucurestiul a reziliat un contract de 150 milioane de euro, plus TVA, câștigat de Colas (grupul francez Bouygues), pentru constructia unei autostrazi in sud-estul tarii. Autoritatile au invocat „intarzieri importante”.

In 2008, ministrul Economiei de la acea vreme, Adriean Videanu, a anuntat ca România „se bazează” pe expertiza companiei franceze Areva pentru realizarea unei a doua centrale nucleare însă declaratia nu s-a concretizat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.