Ponta vrea „modernizarea” legilor Big Brother

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după o ședință a coaliţiei de guvernare, că liderii acesteia îşi doresc relansarea discuţiei privind legile siguranței naționale, cunoscute generic ca legile „Big Brother” spunând că în anul 2015 se poate lua o decizie privind „modernizarea” acestora.

„Am discutat (în coaliție – nr.) despre faptul că în acest context politic este important şi ne dorim o relansare a discuţiei care s-a blocat de foarte mult timp privind legile siguranţei naţionale. Este un context în care forţele politice, societatea civilă, standardele europene pe care trebuie să le îndeplinim, ne permit să discutăm din nou şi să luăm o decizie în cursul anului 2015 privind modernizarea legilor siguranţei naţionale”, a spus Ponta.

Întrebat dacă are în vedere un nou proiect cu care guvernul să vină în Parlament, premierul răspuns:

„Nu. Avem în vedere principiul, că este un moment, şi SRI, şi SIE, şi celelalte norme legislative sunt foarte vechi, din anii 90, că între timp România a intrat în NATO, că au loc tranformări importante – e o discuţie la nivelul societăţii – şi că în 2015 putem, cu decizii luate prin dialog între cei care suntem acum la guvernare, cei care sunt în opoziţie, repet, prin dialog şi prin deschidere faţă de ceea ce înseamnă România anului 2015 şi anii care urmează să îmbunătăţim legislaţia în sensul unei ţări europene care garantează pe de o parte drepturile şi libertăţile fundamentale, pe de altă parte însă are nişte instituţii puternice pentru că o ţară democratică fără instituţii puternice nu rezistă”, a spus Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.