×
×
Bucureşti
Braşov
Cluj
Constanţa
Craiova
Iaşi
Ploieşti
Timişoara
Bucureşti
Senin
8°C
Senin
17°C / 5°C
Vânt 4km/ora
Umiditate 40%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:00
Vineri, 30 septembrie
Senin20°C / 6°C, Senin
Sâmbătă, 01 octombrie 2016
Parţial înnorat21°C / 8°C, Parţial înnorat
Duminică, 02 octombrie 2016
Parţial înnorat21°C / 8°C, Parţial înnorat
Luni, 03 octombrie 2016
Braşov
Senin
3°C
Senin
15°C / -1°C
Vânt 0km/ora
Umiditate 59%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:00
Vineri, 30 septembrie
Senin18°C / 1°C, Senin
Sâmbătă, 01 octombrie 2016
Parţial înnorat19°C / 2°C, Parţial înnorat
Duminică, 02 octombrie 2016
Posibil ploaie18°C / 6°C, Posibil ploaie
Luni, 03 octombrie 2016
Cluj
Senin
5°C
Senin
19°C / 1°C
Vânt 6km/ora
Umiditate 50%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:30
Vineri, 30 septembrie
Senin21°C / 5°C, Senin
Sâmbătă, 01 octombrie 2016
Lapoviţă18°C / 6°C, Lapoviţă
Duminică, 02 octombrie 2016
Posibil ploaie17°C / 5°C, Posibil ploaie
Luni, 03 octombrie 2016
Constanţa
Senin
8°C
Senin
14°C / 6°C
Vânt 4km/ora
Umiditate 51%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:00
Vineri, 30 septembrie
Senin17°C / 6°C, Senin
Sâmbătă, 01 octombrie 2016
Senin18°C / 8°C, Senin
Duminică, 02 octombrie 2016
Senin18°C / 10°C, Senin
Luni, 03 octombrie 2016
Craiova
Senin
9°C
Senin
16°C / 2°C
Vânt 11km/ora
Umiditate 45%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:30
Vineri, 30 septembrie
Senin19°C / 4°C, Senin
Sâmbătă, 01 octombrie 2016
Parţial înnorat21°C / 6°C, Parţial înnorat
Duminică, 02 octombrie 2016
Senin21°C / 8°C, Senin
Luni, 03 octombrie 2016
Iaşi
Senin
8°C
Senin
18°C / 3°C
Vânt 11km/ora
Umiditate 48%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:30
Vineri, 30 septembrie
Senin19°C / 6°C, Senin
Sâmbătă, 01 octombrie 2016
Parţial înnorat20°C / 9°C, Parţial înnorat
Duminică, 02 octombrie 2016
Parţial înnorat18°C / 7°C, Parţial înnorat
Luni, 03 octombrie 2016
Ploieşti
Senin
7°C
Senin
17°C / 1°C
Vânt 4km/ora
Umiditate 52%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:00
Vineri, 30 septembrie
Senin20°C / 3°C, Senin
Sâmbătă, 01 octombrie 2016
Parţial înnorat21°C / 7°C, Parţial înnorat
Duminică, 02 octombrie 2016
Posibil ploaie20°C / 6°C, Posibil ploaie
Luni, 03 octombrie 2016
Timişoara
Senin
8°C
Senin
18°C / 3°C
Vânt 9km/ora
Umiditate 61%
Precipitaţii 2%
Notat la 09:30
Vineri, 30 septembrie
Parţial înnorat21°C / 7°C, Parţial înnorat
Sâmbătă, 01 octombrie 2016
Lapoviţă19°C / 6°C, Lapoviţă
Duminică, 02 octombrie 2016
Posibil ploaie19°C / 8°C, Posibil ploaie
Luni, 03 octombrie 2016
YoutubeYoutube
TwitterTwitter
facebookFacebook
ContactContact
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 2 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Vineri, 30 septembrie 2016, 11:30
EUR (€)
+0.0039 ↗
4.4654 RON
USD ($)
-0.0016 ↘
4.0203 RON
• • •
Povestea fabricanţilor „Zamfirescu"
Fotografie de familie cu bunicii, Toma şi Vasilica în faţă şi mijloc, primul din stânga este tatăl meu, Nicolae Z., urmează Marioara
Fotografie de familie cu bunicii, Toma şi Vasilica în faţă şi mijloc, primul din stânga este tatăl meu, Nicolae Z., urmează Marioara

Este o poveste veche. Coboară în vremuri când România aşa cum o ştim noi nu exista decât în idealurile unor adolescenţi care vor deveni paşoptiştii de mai târziu. Pe vremea ultimului vodă fanariot, Mihail Şuţu, a fost adus la biserica din mahalaua Bradului din Calea Dudeştilor, datorită pregătirii şi calităţilor sale, un tânăr protoereu din Ţinutul Muscelului. Protoereul, pe numele său Constantin Zamfirescu, se afla în anul 1815 în Bucureşti. S-a căsătorit aici cu Sevastia Marinescu, fiica bucureşteanului Nicolae Marinescu, din mahalaua Bradului. A avut doi fii, cel mare, Ion Zamfirescu, alegând să trăiască la Ploieşti alături de familia sa. Cel mic, Costache, om vrednic şi întreprinzător, a înfiinţat în anul 1840, pe un teren cumpărat de la boierul Stravolca, o topitorie de grăsimi pentru fabricarea lumânărilor, precum şi două cazane mici pentru fabricarea săpunurilor de rufe. Afacerea mergând bine, cu trecerea anilor, îl avem pe "Costache săpunarul", aşa cum era numit, deja impus pe piaţă. Om de acţiune şi progres, căuta să-şi extindă afacerea şi călătorea cu poştalionul la Braşov sau cu vapoarele austriece pe Dunăre până la Viena. Din Austria a cumpărat câteva maşini moderne de lumânări, care l-au adus în ipostaza de furnizor de produse de iluminat pentru curtea domnească, ministere şi case boiereşti.

O afacere ridicată în acelaşi timp cu ţara

El a fost primul în ţară care a adus saci de stearină pentru fabricarea lumânărilor de calitate superioară. După ce săpunurile de rufe au avut succes, manufactura din Calea Dudeşti a ajuns să fabrice şi săpunuri de toaletă parfumate, esenţele de parfum fiind aduse din Grasse, centrul parfumeriilor din Franţa. Fiul cel mare al lui Costache Zamfirescu, Toma Zamfirescu, a preluat manufactura din mâinile tatălui său, după dispariţia prematură a acestuia în anul 1865, în ultimul an de domnie a lui Cuza. Legăturile cu Occidentul, după războiul de independenţă, se realizau de-acuma cu trenul. Toma Zamfirescu a plecat în Marsilia, care era centrul european al industriei săpunurilor şi piaţa cea mai mare a desfacerii grăsimilor din ţările exotice, şi a cumpărat o întreagă instalaţie de fabrică de săpun cu cinci cazane mari de câte 5.000 kg capacitate dimpreună cu instalaţiile auxiliare: tipare, ascensor, platforme, autoclave, cazan cu abur etc. De asemenea, încă alte 20 de maşini sistematice cu răcire cu apă, pentru fabricarea lumânărilor. S-a pus de asemenea în legătură cu casele de parfumuri din Grasse şi Clermont Ferrand sau din Grenoble (Bertrand et Fils etc.), precum şi cu fabricile de parfumuri sintetice din Germania (Schiemmel), care atunci se dezvoltau în ritmul progresului chimiei. La început au fost importate parfumuri pentru săpunurile de toaletă, dar mai târziu legăturile cu casele de parfumuri s-au dezvoltat enorm, chiar şi pentru nevoile combinaţiilor de parfumuri şi de eau de cologne-uri.

Construcţia noii fabrici concepute şi proiectate la Marsilia după o industrie similară a durat aproape doi ani şi a comportat în faza finală:

1. Fabrica mare de săpunuri de rufe, o clădire vastă de cca 30x35 metri, paralelă cu strada la cca 35 m retrasă, având în fronton şi un ceas francez.

2. Fabrica săpunurilor de toaletă inclusă în partea din faţă a fabricii mari, pe cca 15x15m.

3. Fabrica de glicerină inclusă tot în fabrica mare spre cazane.

Fabrica de lumânări se învecina cu Şcoala de meserii „Ciocanul", fiind o clădire cu etaj cam pe 20x15m.

4. Fabrica de săpunuri speciale (glicerina, gudron, marmorat etc.) împreună cu încăperile de ambalaj, depozitele de produse finite de toaletă şi depozitul ambalajelor, totul aflat la parterul clădirii din faţada Căii Dudeşti şi la al cărei etaj era şi locuinţa familiei, complet separate şi ca acces.

Ulterior, cam pe la 1921-1922, s-a înfiinţat noul local special între fabrica mare şi lumânări, pentru parfumurile de lux, şi care cuprindea un laborator cu depozitul de parfumuri brute foarte scumpe, de ambalaje de sticlă şi etichete, cu mesele de ambalaj etc.

Concurenţa şi untul pentru turci

Eticheta cu Centenarul Zamfirescu, fondat în 1840

A fost cel mai bine dotată din ţară fabrică de aceste genuri de produse. O altă activitate a fabricii până la 1916 a fost şi prepararea aşa-numitului unt din seuri în condiţiile igienei musulmane, pentru uzul populaţiilor turceşti din Dobrogea, Bulgaria şi mai departe. Această grăsime provenea numai din seuri de vită tăiate la abator cu o zi înainte, curăţate şi topite în cazane curate (mai târziu în autoclavul sub presiune cu aburi) chiar după 24 de ore de la recoltare. Seul topit mirosea însă foarte frumos şi el era îndată turnat în tinichele de 10 kg zincate. Pentru asigurarea preceptelor şi igienei Coranului garanta hogea din Bucureşti al moscheii locale, iar expediţia se făcea cu chervane mari cu cai venite de la Olteniţa şi mânate de Ghiţă Omăt, un vizitiu straşnic de înalt şi voinic, care iarna la Crăciun ne aducea pepeni verzi (harbuji) ţinuţi proaspeţi în gheţării printr-o metodă azi uitată.

La 1905, în Bucureşti pe Şoseaua Pantelimon, a luat fiinţă o nouă fabrică mai modernă de săpunuri de rufe, săpunuri de toaletă şi glicerină a consorţiului „Schicht", încă prezent pe piaţa germană cu sediul în Bundesgebiet. Directorul ei, Rohbanzer, era un om foarte capabil şi la început, dându-şi seama de renumele fabricii Zamfirescu, a venit cu o propunere de colaborare din partea consorţiului, ceea ce însă nu a avut urmare. Mai târziu, această fabrică germană „Stela" a fost însă în aşa măsură modernizată şi utilată cu noi maşini încât produsele ei concurau serios piaţa şi fabricanţii Zamfirescu au avut destule griji pe această problemă.

Intră în forţă „Chocolata Zamfirescu"

Din partea fiicei sale Ecaterina, Costache Zamfirescu „săpunarul" a avut doi nepoţi, şi anume pe Constantin şi Olimp Zamfirescu. Cei doi adolescenţi s-au apropiat de un industriaş francez, F. Bresson, care deschisese prima fabrică de ciocolată în Bucureşti. La început lucrând ca simple calfe, ajunseră prin vrednicie şi perseverenţă să cumpere în anul 1898 fabrica dlui. Bresson din actualul Bd. Kogălniceanu nr. 38 şi să o dezvolte pe cont propriu. Cei doi fraţi furnizau la început ciocolata chiar ei, mergând cu bicicleta până la Ploieşti, Giurgiu sau comunele mari din jurul Capitalei. Mai apoi prin 1906 fabrica se dezvoltă şi se modernizează rapid, iar produsele au ajuns să rivalizeze cu cele din străinătate. Vânzările realizate în anul 1906-1907 au avut o valoare de 800.000 de franci. Aproape 350.000 de franci din această sumă au însemnat vânzările din capitală. Sediul fabricii a devenit curând prea mic şi Constantin Zamfirescu, care rămâne singur în această afacere, cumpără terenuri în Calea 13 Septembrie, unde a construit o nouă fabrică la începutul aniilor '20. În afară de fabrica propriu-zisă care se întindea pe o suprafaţă de un hectar au fost construite şi locuinţe pentru lucrătorii fabricii, acesta fiind unul dintre primele exemple de răspundere socială a patronului faţă de angajaţi.

"Ciocolata Zamfirescu" devine principalul producător de dulciuri de calitate superioară, iar în anul 1922, casa "Grigore Capşa" acordă fabricii „Ciocolata Zamfirescu" dreptul de a se putea servi de numele de „Capşa SAR" pe etichetele sale de produse de ciocolată. Mai mult, în anul 1931, „Capşa SRL" a încheiat o convenţie prin care acorda firmei Zamfirescu dreptul de a vinde orice produs de ciocolată sub marca, ambalajul şi denumirea „Capşa". Ciocolata Zamfirescu, furnizoarea curţii regale, avea magazine de desfacere a produselor pe Bd. Regina Elisabeta nr. 34, Calea Griviţei 119, Lipscani 87, Calea Victoriei, Piaţa Romană, Piaţa Rosetti, Strada Berzei, dar şi în Sinaia, unde Constantin Zamfirescu era preşedintele Consiliului de Administraţie al hotelului Palace. De asemenea, magazine erau şi la Iasi şi Chişinău. În timp ce naţionalizarea din 1949 a surprins o fabrică de săpun Zamfirescu în declin, fabrica de ciocolată era pe culmile succesului. O poveste născută cu peste două secole în urmă şi eliminată din istorie printr-un decret. Un decret care a modificat şi întreaga morfologie economică şi de mentalitate a României.

În casa familiei Zamfirescu la 1900


Toma Zamfirescu a avut trei fiice şi cinci băieţi. Fetele aveau o altă perspectivă asupra vieţii spre deosebire de băieţi şi vom derula mai departe povestea la feminin, pentru început. Cele trei fiice ale familiei Zamfirescu, Maria, Elena şi Margareta, au urmat pensionul, după moda epocii începutului de veac XX. Alegem pentru firul poveştii noastre destinul fiicei mai mari, şi anume Elena Zamfirescu, născută la 15 mai 1893. Elena, precum surorile ei mai mici, Maria şi Margareta, a urmat clasele primare apoi cursurile cvasi gimnaziale ale Institutului Pompilian, de pe Calea Rahovei, cam pe lângă Tribunalul Mare. Institutul acesta era renumit pe timpuri şi aparţinea unei familii de profesori, soţia fiind profesoară de franceză căsătorită în Franţa cu tânărul Pompilian, care urmase şi el o facultate franceză.

Pensionul era axat pe educaţia şi limbile străine ale fetelor de burghezi bucureşteni, nefiind în consecinţă echivalat cu liceele de stat, deşi avea mulţi profesori ai liceelor şi se învăţau o parte din ştiinţele naturale, chimie etc. din programa analitică a liceelor. Dar accentul se punea acolo pe educaţie, pe literatura universală, pe manierele distinse şi în special pe limba franceză. Aşa se face că Elena şi Marioara, care au urmat timp de opt ani şi mai bine pensionul, vorbeau perfect franţuzeşte, dar mai puţin limba germană, pe care, în schimb, cealaltă soră, Margareta, o vorbea fără greş. Pensionul acesta reuşea într-adevăr să ofere o educaţie aleasă. Elevele erau semi-interne şi erau luate numai duminica acasă de părinţi. De la aşternutul unui pat corect şi până la unele preaparaţii de masă sau prăjituri, elevele erau iniţiate în primirea oaspeţilor, în călcatul lenjeriei sau în aranjamentul unei mese etc. În afara acestei părţi de gospodărie de tip francez, institutul avea cursuri de limbi străine, de literatură, de ştiinţe şi de matematici. La terminarea institutului se dădea un examen de formă la care toate fostele eleve reuşeau foarte bine.

La 17 ani, fată frumoasă şi dornică de viaţă, cu legături destule în familiile burgeze ridicate cu ale căror odrasle fusese colegă, Elena Zamfirescu organiza adesea nişte party-uri în casa familiei, care avea o parte de primire deosebită: un hol de 5x8 m cu tapete franţuzeşti, tavanul în pictură de ulei şi stucatura de bronzuri, parchet de stejar, şi unde se accede pe o scară în spirală de stejar cu parapet de fier forjat şi covor roşu. Din faţa scării se deschidea un salonaş de 5x5m cu balcon de fier forjat la Calea Dudeşti, şi la fel cu tavane pictate în ulei, tapete etc. Aici se găseau şi pianul, şi o masă marchetată Renaissance, toată mobila fiind de stil Louis XV, adusă la timp din Franţa. Tot din hol şi pe aceeaşi parte era salonul cel mare, de 5x10 m, şi care era la fel prevăzut.

Party-urile organizate de Elena se ţineau în salonaş şi în hol, unde se şi dansa. La ele participau fete şi tineri din familii cunoscute, unii mai serioşi decât alţii care urmăreau situaţii prin căsătorii, ei înşişi nefiind ceva de capul lor. Unul dintre aceştia a fost şi locotenentul Gună Rădulescu, care a cunoscut-o aici pe vara Elenei, din partea surorii Sofia a lui Toma Zamfirescu, şi care a luat-o de soţie, întrucât Marioara Bolovănenau, o altă candidată, era bogată, dar fără calităţi fizice. Se dansau cadrilul, polka sau valsul după muzica pe care o cânta un pianist, cunoscut ca bun „tapeur", melodiile la modă aduse pe note din Franţa. La aceste primiri apăreau uneori şi mamele fetelor. Elena a fost curtată de mulţi tineri, unii interesaţi, dar alţii atraşi sincer de înfăţişarea ei plăcută, zvelteţea corpului şi gustul îmbrăcăminţii, dar nici unul nu corespundea vederilor conservatoare şi firii voluntare ale bătrânului Toma Zamfirescu, care-şi dorea ori un băiat de moşier, ori unul de negustor. Unul dintre tinerii serioşi a fost băiatul profesorului universitar Popovici-Mezin, de la Universitatea din Bucureşti. Băiatul, abia ieşit licenţiat în litere şi filologie, a dorit s-o ia în căsătorie. Era un tânăr plăcut şi serios, dar Toma Zamfirescu s-a opus la căsătorie. Ulterior, băiatul acesta a ajuns profesor universitar la Iaşi şi la Bucureşti.

Prima minge de fotbal din ţară a fost a Zamfireştilor

Toma Zamfirescu a avut cinci băieţi. Cel din urmă, Ionel, s-a născut chiar în anul 1900, pe 25 iulie. Asemenea fraţilor săi, a făcut şcoala primară în cartier, şcoală numită „General Adrian" şi aflată pe Calea Văcăreştilor, azi sistematizată. În adolescenţa lor a fost marele război, dar abia după aceea viaţa li s-a schimbat foarte mult. Ionel Zamfirescu şi fratele său mai mare cu numai cu doi ani, Constantin, au trăit prima tinereţe în perioada ce a urmat războiului. Tinerii Zamfirescu au iubit mult sportul, în special fotbalul.

Mişcarea sportivă era foarte redusă printre tinerii anului 1900, atunci fiind practicate numai luptele greco-romane, gimnastica la aparate şi oina, care era foarte răspândită mai ales în licee, unde existau echipe organizate pentru concursuri interşcolare. Fraţii mai mari Zamfirescu făceau gimnastică la paralele şi ridicare de greutăţi. În anul 1919, Toma Zamfirescu le aduce băieţilor mai tineri prima minge de fotbal din ţară la acea vreme. Dar ea le-a fost furată fraţilor Zamfirescu, tocmai la Sinaia, de către băieţii familiei Berindey. Vila familiei Berindey de la Sinaia avea un teren mare cu iarbă în faţă, care permitea jocul fotbalului. Dar prin anii 1922-23 au fost fabricate în ţară primele mingi cu cameră de aer, iar fotbalul a cunoscut o mare dezvoltare.

Dincolo de şcoala de meserii „Ciocanul", vecină cu casa Zamfireştilor din Bucureşti, spre sud, a existat un teren viran neîngrădit, cam de vreo trei hectare, pe care se jucau toţi copiii mahalalei şi unde se jucau „rişca", arşice şi alte jocuri pe bani, de către pungaşii din mahala. Băieţii Zamfirescu au adunat imediat câţiva tineri cumsecade din familii cunoscute şi au jucat adesea pe acel teren un simulacru de fotbal. Aveau multă asistenţă dintre golanii şi copiii jinduitori de mahala. După aproape un an, împreună cu alţi trei fraţi ai familiei Angelescu, tâmplar de pe strada Vulturi, a fost creat un club numit „Val-Vârtej" în amintirea unui regiment oltenesc care se distinsese în luptele de la Mărăşeşti, luptând eroic numai în cămăşi. Repede cu bani strânşi de la familie, tinerii s-au putut echipa, au realizat apoi îmbunătăţiri pe terenul pentru care obţinuseră un fel de aprobare de la moştenitorii Stravolca, fostul proprietar, şi şi-au îmbunătăţit formaţia de joc, adoptându-se regulile oficiale de joc.

Atunci când o ţară se schimbă

România a pus capăt evoluţiei ei libere, deschisă tuturor ideilor, treptat, începând cu anul 1945. În cinci ani a fost anulat tot ceea ce s-a creat instituţional în mai bine de o sută de ani de epocă modernă. Odată cu această inversare instituţională a fost anulată şi proiecţia de viitor a celei de-a patra generaţii a familiei Zamfirescu, a patra generaţie de liber-profesionişti, din vremea mişcărilor eteriste şi a Regulamentului Organic ce i-a urmat. Revenirea nu este posibilă. Refacerea mai are o şansă. Iar această şansă ţine şi de recuperarea, fie şi fragmentară, a unor destine de succes de odinioară.

Autorul mulţumeşte şi pe această cale domnului Codin Zamfirescu pentru sprijinul oferit în realizarea acestui material biografic

Adrian MajuruPublicat Luni, 14 noiembrie 2011
8439
 | 23
 | 1
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Centrul Atenţiei
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
17 articole/ Actualizat acum 5 ore
Stelian Tănase

Săptămâna asta e de departe cea mai tare. Demisia lui MRU, acuzaţia de plagiat pentru Laura Codruţa Kovesi conexă cu autodenunţul lui Ghiţă, demisia lui Blaga după ce a fost învinuit de DNA – toate au pigmentat copios mass-media.

Stelian TănasePublicat acum 14 ore şi 27 minute

"