Procuroarea Mirică a deconspirat numele unui martor acoperit din „Dosarul DIPI”

Jurnalistul Răzvan Savaliuc de la „Lumea justiţiei” face o dezvăluire incredibilă: în Rechizitoriul Dosarului „Gabriel Oprea – DIPI”, procuroarea FLORENTINA MIRICĂ din cadrul DNA a deconspirat numele unui martor sub acoperire! Gafa are însă conotaţie penală, căci, potrivit art. 20, al. 2 din Legea 682/2002, riscă acum închisoare de la 5 la 10 ani! Iată ce conţine acest articol:

Demonstraţia lui Răzvan Savaliuc este fără cusur, căci se bazează exact pe documentele de la DNA, adică Rechizitoriul procuroarei Florentina Mirică, avizat din partea instituţiei de Gheorghe Popovici, şeful Secţiei I al DNA.

Astfel, Savaliuc sesizează că încă de la fila 2 a Rechizitoriului se precizează că procurorul ştia că Ionescu Claudiueste numele conspirativ al unuia dintre cei 3 martori sub acoperire, celelalte nume fictive fiind „Mihalcea Ionel” şi „Manea Victor”:

După cum se vede, procuroarea Florentina Mirică înlătură orice dubiu, precizînd că are cunoştinţă despre cele 3 nume ale denunţătorilor ca martori protejaţi: „Prezentul dosar s-a constituit în baza denunţurilor penale formulate de trei funcţionari din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, cu pseudonimele „Ionescu Claudiu”, „Mihalcea Ionel” şi „Manea Victor”, care au solicitat şi au primit acordarea statutului de martor ameninţat şi protejarea datelor de identitate! Din acest motiv, procurorarea Florentina Mirică nu are cum să scape de consecinţele penale din două motive:

– 1. nu poate invoca faptul că nu ştia despre conspirarea numelor denunţătorilor pentru că singură recunoaşte acest lucru în documentul de mai sus (fila 2 din Rechizitoriu) şi

– 2. potrivit art. 20 al. 2 din Legea 682/2002 privind protecţia martorilor, Florentina Mirică se încadrează între persoanele care au luat cunoştinţă de aceste date „în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu”, acesta fiind şi motivul pentru care pedeapsa este mărită, adică închisoarea de la 5 la 10 ani!

Dar să vedem ce a făcut concret procuroarea DNA Florentina Mirică în Rechizitoriul avizat de procurorul Gheorghe Popovici, şeful Secţiei I al DNA.

La fila 58 a Rechizitoriului scrie cu mînuţa ei: „Din declaraţiile colaboratorilor sub acoperire „Mihalcea Ionel”, „Boţilă Cosmin” şi „Manea Victor”, care se coroborează cu notele de constatare şi rapoartele de control întocmite de Comisia de control al fondurilor operative…. principalele nereguli constatate în cheltuirea fondurilor operative ale DIPI au fost urmatoarele:…”! Iată și documentul publicat de „Lumea justiției”:

Aşadar, dacă la fila 2 din Rechizitoriu sînt prezentaţi cei 3 martori sub acoperire cu numele de cod „Mihalcea Ionel”, „Manea Victor” şi „Ionescu Claudiu”, la fila 58 aceştia apar cu numele „Mihalcea Ionel”, „Manea Victor” şi „Boţilă Cosmin”! Prin deducţie, din moment ce doar la doi dintre ei se menţine numele de cod, este clar că al treilea, „Ionescu Claudiu”, este „Boţilă Cosmin”!

Gafa procuroarei Florentina Mirică nu a rămas la acest stadiu al deconspirării numelui, ci a continuat şi prin deconspirarea funcţiei lui Boţilă Cosmin, alias „Ionescu Claudiu”, adică aceea de „Şef al Sectorului Control din DIPI”! Iată şi acest document, adică fila 9 din acelaşi Rechizitoriu:

Tot prin deducţie logică simplă, conform relaţiei tranzitive de egalitate a mulţimilor, „dacă A este egal cu B, iar B este agal cu C, atunci A este egal cu C”, este cît se poate de clar că:

– dacă „Ionescu Claudiu” este „Boţilă Cosmin”, iar

„Ionescu Claudiu” este „Şeful structurii de control a D.I.P.I.”, atunci

– înseamnă că „Boţilă Cosmin” este „Şeful structurii de control a D.I.P.I.”!

Deci, concluzia este foarte limpede: alături de ceilalţi doi denunţători rămaşi anonimi, cel de-al treilea denunţător-martor ESTE BOŢILĂ COSMIN, ŞEFUL STRUCTURII DE CONTROL A D.I.P.I.!

O deconspirare mai clară nici că se putea face, iar în cazul procuroarei Florentina Mirică nu rămîne decît ca procurorii să-i deschidă chiar ei dosar penal pentru încălcarea prevederilor art. 20, al. 1 şi 2 din Legea 682/2002 privind protecţia martorilor!

P.S. Cine vrea să afle amănunte despre această procuroare adusă de Codruţa Kovesi de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria din Buftea direct la structura centrală a DNA, ca Şefă a Serviciul de combatere a corupţiei în Justiţie, poate citi mai multe accesînd site-ul www.luju.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.