Protest al pensionarilor

La ora 10.00 a început acțiunea pensionarilor de pichetare a sediului Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, urmând ca la ora 12.00 să pornească în marș spre sediul Guvernului.

La protest organizatorii așteaptă aproximativ 100 de persoane.

Pensionari din Federația Națională „Solidaritatea” a Pensionarilor din România – FNSPR sunt nemulţumiţi, printre altele, de faptul că punctul de pensie este amânat și că nu reprezintă 45% din salariul mediu brut pe economie.

De asemenea, Marin Iancu, președinte FNSPR, a declarat pentru Agerpres:

„Obiectivul protestului de astăzi (miercuri — n.r.), al membrilor din cadrul Federației noastre este cu referire directă la intrarea Federației noastre în Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice, vizavi de opoziția nejustificată a acestui organism de ne primi (…)”.

Potrivit acestuia, în prezent valoarea unui punct de pensie se situează în jurul a 830 — 850 de lei și ar trebui să ajungă la 1.200 de lei.

„Protestul mai vizează și aplicarea legii cu privire la grupa I și a doua de muncă, unde este trunchiat aplicată, așa cum de altfel se întâmplă la noi”, a precizat Iancu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.