Raport FMI: România e cea mai săracă ţară din UE

România a devenit, oficial, ţara cu cel mai scăzut nivel de trai din Uniunea Europeană, arată statisticile FMI. PIB-ul pe cap de locuitor, calculat în funcţie de puterea de cumpărare, a scăzut anul trecut sub cel al Bulgariei, care ocupa până acum ultimul loc. Din păcate, în viitor, ne vom consolida ultima poziţie în clasament.

Statisticile Fondului Monetar Internaţional arată că România se află în topul ţărilor cu cele mai slabe performanţe economice în perioada 2009-2011. Iar acest lucru s-a văzut şi la nivelul standardului de viaţă: produsul intern brut al României pe cap de locuitor, raportat la puterea de cumpărare, a scăzut anul trecut cu 6% faţă 2008, până la 11.869 de dolari. Până anul trecut, Bulgaria era ţara europeană cu cel mai scăzut nivel de trai.

Statisticile Fondului Monetar Internaţional arată, însă, că Bulgaria a înregistrat anul trecut un produs intern brut pe cap de locuitor, ajustat la puterea de cumpărare, de 11.883 de dolari, peste cel al României. Iar estimările incluse în baza de date a FMI arată că decalajul dintre cele două ţări se va mări până în 2015, în favoarea vecinilor de la sud de Dunăre. Iar faţă de celelalte state din regiune, nici nu poate fi vorba de o comparaţie: Polonia şi Ungaria vor încheia acest an cu un PIB de peste 18.800 pe locuitor, iar în Cehia, indicele se apropie de 25.000 de dolari. Produsul intern brut pe cetăţean, ajustat la paritatea puterii de cumpărare, este un indicator utilizat frecvent pentru a compara standardele de viaţă din diferite ţări. Indicele ţine cont, printre altele, de rata inflaţiei şi de costul vieţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.