Recolta de documentar

Astra Film Festival, ediția a XXIV-a, are loc la Sibiu între 16 și 22 octombrie 2017.

Cele 7 săli, transformate în cinematograf pentru o săptămână, vor găzdui proiecții ale celor mai noi și captivante filme românești, hituri ale cinematografiei internaționale, concerte, instalații multimedia și evenimente imersive, anunță un comunicat de presă. Dumitru Budrala, directorul festivalului, a remarcat faptul că „Astra Film Festival este un eveniment care a consacrat cinema-ul documentar în România de mai mult de două decenii. Filmele din acest festival au dovedit că au forța unică de a pătrunde în mod direct, forjând substraturile existenței umane contemporane puțin explorate. În ediția din acest an, evenimente inedite vor pune în reflector chiar și aspecte necunoscute ale cinema-ului documentar. Bazându-ne pe succesul cu care au fost primite filmele de ficțiune care au amprenta abordării documentariste/realiste, anul acesta am pariat pe un film de ficțiune surpriză, care va avea premiera mondială și lansarea oficială la AFF, Sibiu.“

Finaliști pe teme

Peste 2.000 de filme din 73 de țări au fost înscrise în acest an, iar publicul va avea de ales dintr-o selecție a celor mai bune 100 de documentare produse recent, în România și în lume, și vor avea ocazia să interacționeze cu regizorii filmelor, majoritatea anunțându-și prezența la festival. Filmele din programul AFF 2017 se anunță a fi un regal de cinema documentar, în care producții din 30 țări prezintă realități din 50 de țări. Titlurile sunt grupate pe mai multe arii tematice: Călătorii identitare, Contra curentului, România pe scurt, Focus Norvegia, În țara altuia, Europa din profil, Peisaje urbane sau Vestigii ale marilor iluzii.

Juriul, format din 13 profesioniști ai breslei, va juriza filmele din cele 5 secțiuni competiționale ale festivalului: Internațional, România, Europa Centrală și de Est, Student și Scurtmetraje. Într-un context în care concizia și durata devin foarte importante și există o cerere tot mai mare pentru documentarele scurte, dar și datorită creșterii exponențiale a producției de calitate în acest segment, am introdus o nouă secțiune competițională de Scurtmetraje.

Film la viitor

Noile forme de cinema, Full Dome și VR, vor fi pentru al doilea an o prezență proeminentă în centrul Sibiului și vor oferi publicului festivalier experiența tehnologiilor acestor noi forme de cinema, dar și posibilitatea de a descoperi cel mai variat și bogat program de cinema virtual, ambele fiind o experiență unică în România.

Cel mai amplu proiect de educație cinematografică continuă, în al nouălea an, cu un program divers și bogat, care include filme documentare și full-dome, ateliere speciale, concursuri, gândite și programate specific pentru elevii din clasele 1-12, dar și un program dedicat profesorilor, promit organizatorii.
De asemenea, festivalul aduce și câteva din producțiile recente ale unor autori consacrați, care reprezintă voci unice ale abordării cinemaului documentar și ale realității care ne înconjoară, precum: „West of the Jordan River“ al regizorului israelian Amos Gitai, „Mrs. Fang“, în regia lui Wang Bing, ce a câștigat Leopardul de Aur la Locarno, și „Homo Sapiens“, o viziune extraordinară a unei lumi post-umane, în regia lui Nikolaus Geyrhalter.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvana Ancutescu 205 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.