Relele tratamente aplicate minorilor și corectitudinea politică a poliției britanice

Sute de copii sunt obligați să se căsătorească în Marea Britanie sau în țările lor de origine, arată o anchetă realizată de Sunday Times. Este o practică interzisă de legea britanică, dar la care poliția închide ochii de frică să nu fie acuzată de xenofobie.

”Sute de copii sunt căsătoriți forțat în Marea Britanie, iar autoritățile închid ochii”, scrie The Sunday Times. Ancheta amintită arată că multe minore din Marea Britanie – cea mai mică are șase ani sunt obligate să accepte căsătoria religioasă aranjată de familie, ”un scandal care are loc în secret”.

Căsătoria are loc in Marea Britanie sau în țările de origine. În circa 25%, cei doi „soți” locuiesc în Marea Britanie. În 2014, autoritățile au identificat 1.276 de cazuri de căsătorii forțate, dintre care 22% inplicau persoane cu vârsta sub 17 ani. Cel mai des este vorba despre minore care trăiesc în Marea Britanie, provenite din familii originare din Pakistan, Bangladesh sau Afganistan. O parte dintre minore rămân însărcinate împotriva voinței lor la doar 14 ani.

Asociațiile care le ajută pe victime spun că aceste cifre sunt mult mai mici decât în realitate. The Sunday Times citează mai multe asociații care luptă împotriva acestei practici. Numărul de alertări primite de ChildLine a înregistrat o creștere de 30% în urmă cu un an. Asociatia Karma Nirvana a descoperit doar ea peste 1.000 de asemenea cazuri începând din 2013. Șase minore au rămas însărcinate fără să-și dorească acest lucru. ”Cazurile înregistrate nu sunt decât vârful aisebergului”, spune Jasvinder Sanghera, fondatoarea Karma Nirvana. ”Problema apare la băieții și fetele care fac școala în Marea Britanie, dar școlile nu observă aceste cazuri”. Potrivit ministrului Educației, școlile sunt libere să decidă ce abordare să aibă în cazul căsătoriilor forțate.

Autoritățile și serviciile sociale se codesc să intervină în această practica de teamă să nu producă probleme în comunitățile respective și de teamă să nu fie acuzate de xenofobie. ”Unii văd căsătoriile forțate drept o particularitate culturală sau religioasă, însă este vorba de o formă de rele tratamente aplicate minorilor”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.