Rusia: Fundațiile lui George Soros, amenințări la adresa ordinii constituționale și a securității

Luni, 30 noiembrie, Parchetul General de la Moscova a emis un comunicat prin care arată că Institutul pentru o Societate Deschisă al lui George Soros și alte organizații afiliate sunt ”grupuri indezirabile”, interzicând cetățenilor ruși și organizațiilor ruse participarea într-un fel sau altul la proiectele acestor entități.

Procurorii ruși spun că activitățile Open Society Institute și al Open Society Institute Assistance Foundation sunt o amenințare la adresa ordinii constituționale a Rusiei și a asecurității naționale. Procurorii spun că Ministerul Justiției va fi informat despre aceste concluzii și va trece aceste organizații pe lista organizațiilor străine indezirabile.

Potrivit site-ul rus RT.com, procurorii au deschis o investigație cu privire la activitățile celor două organizații – ambele sponsorizate de miliardarul George Soros. Se întâmpla în iulie anul acesta, după ce senatorii ruși au aprobat o listă cu 12 grupuri care, în opinia lor, trebuiau verificate pentru presupuse activități anti-ruse. Alte grupuri de pe această listă sunt National Endowment for Democracy (suspectat pentru implicarea în revoluțiile colorate, din Serbia ți până în Georgia și Ucraina), International Republican Institute (condus de senatorul John McCain), National Democratic Institute (condus de Madeleine Albright), MacArthur Foundation și Freedom House.

În iulie, Ministerul Justiției de la Moscova a declarat US National Endowment for Democracy drept grup indezirabil, după ce procurorii au descoperit că organizația a cheltuit milioane de dolari în încercarea de a pune sub semnul întrebării corectitudinea alegerilor din Rusia si pentru a ataca prestigiul armatei ruse.

Legea pentru organizațiile străine indezirabile a intrat în vigoare în această vară. În momentul în care Ministerul Justiției declară indezirabilă o organizație, activele sale din Rusia sunt înghețate, sediile sunt închise și este interzisă distribuirea oricăror materiale produse de acest grup.

Cât privește Fundația pentru o Societate Deschisă, este puțin probabil ca aceasta să mai aiba active în Rusia, deoarece programele sale s-au restrâns în 2003, după venirea lui Putin la putere. În anii 1990, fundatia a fost însă extrem de activă.

În cazul în care interdicția nu este respectată, angajații organizațiilor respective și orice cetățean rus care colaborează cu aceasta riscă amenzi mari și chiar închisoarea.

Decizia procurorilor ruși vine pe fondul anunțării unor sancțiuni economice impotriva comnpaniilor turce care activează în Rusia, în urma incidentului aerian de la granița turco-siriană, în urma prelungirii regimului de sancțiuni impus de UE Rusiei și poate anunța tensiuni mult mai pronunțate in viitorul apropiat, mai cu seamă că accesul navelor ruse in Mediterana, în preajma Siriei, presupune tranzitarea strâmtorii Bosfor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.