S-a deschis Transalpina Banatului

A fost deschisă Transalpina Banatului, şoseaua care străbate partea de nord a Munţilor Semenic.

Având o lungime de aproape 40 de kilometri, drumul judeţean DJ 582 Văliug – Slatina Timiș a fost modernizat la capătul unei investiţii de 121 milioane de lei. Noua șosea începe din Văliug și se încheie în intersecția cu Drumul European 70. De la Reşiţa la Văliug se circula deja în condiţii foarte bune.

Datorită acestei şosele, turiștii din sudul ţării, care vin în staţiunile din Munţii Semenic scurtează distanța cu 50 de kilometri pentru că nu mai sunt obligați să folosească unica rută disponibilă, prin Reșița, așa cum se întâmpla până acum.

„Este o investiție de 121 milioane de lei, a Consiliului Județean, din fonduri europene, pe Programul Operațional Regional. Lucrările au fost finalizate. Este vorba de 36 de kilometri de carosabil reabilitat, de 32 de kilometri de parapet metalic greu și foarte greu, de circa 240 de podețe noi, de 66 de podețe decolmatate”, a declarat la inaugurarea drumului președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, citat de Express de Banat.

„Lucrările au durat, efectiv, trei ani”, a spus Victor Marinescu, directorul general al firmei constructoare, care a adăugat că portanța drumului nu permite un trafic deosebit de greu. „Prin urmare, va trebui rezolvată problema autoutilitarelor care transportă lemn”, a mai spus el.

Autorităţile din Caraş-Severin speră că noul drum va duce la dezvoltarea turistică a zonei .

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.