Șefa Secției de Psihiatrie a SCJU Arad, dusă la audieri

Șeful Secției de Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, medicul Delia Marina Podea, cadru didactic la Universitatea de Vest ‘Vasile Goldiș’ din Arad, a fost ridicată, marți după-amiază, de anchetatori și dusă la audieri, în dosarul în care procurorii acuză că s-au făcut teste clinice ilegale pe pacienți.

Potrivit unor surse, citate de Agerpres, măsura a fost luată de procurori în urma descinderii care a durat mai multe ore, atât la unitatea medicală pe care aceasta o conduce, cât și la cabinetul privat și la domiciliul acesteia. În urma percheziției efectuate la locuința mecicului, anchetatorii ar fi ridicat calculatoarele existente și, de asemenea, mai multe tablouri de valoare.

Polițiștii, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul General, au făcut marți 26 de percheziţii într-un dosar privind studii clinice ilegal pe pacienți.

Conform unui comunicat al IGPR, din cercetări a reieșit că mai mulţi angajaţi din sistemul sanitar ar fi derulat studii clinice cu încălcarea prevederilor legale, fapte cu potenţial generator de riscuri în ceea ce priveşte autorizarea intrării pe piaţă a unor medicamente ce afectează negativ starea de sănătate a populaţiei (medicamente folosite în special pentru tratarea unor boli mentale).

„Astfel, medicii incluşi în derularea de studii clinice ar fi falsificat întreaga documentaţie de evaluare a pacienţilor – subiecţi, fie prin falsificarea consimţământului de participare la studiu acordat de către pacient sau de către aparţinătorii acestuia, fie prin consemnarea în fişele de evaluare sau foile de observaţii a unor aspecte false referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienţilor, tratamentul urmat şi efectele acestuia. Medicii ar fi inclus în studiu persoane care nu sufereau de afecţiunea pentru care era testat medicamentul experimental sau nu ar fi administrat medicamentul pacientului, în realitate. Ulterior, medicii ar fi prezentat către sponsorul comanda studiul, respectiv societăţile percheziţionate, documentele necesare avizării şi aprobării punerii pe piaţă a respectivelor medicamente ce au făcut obiectul studiului clinic”, se mai arată în comunicat.

Parchetul General a arătat la rândul său într-un comunicat că din cercetările efectuate a reieșit că un medic psihiatru de la un spital din Arad, având și calitatea de cadru didactic la o universitate din același oraș, a solicitat și a primit sume de bani de la persoane interesate să figureze cu internări în cadrul Secției de Psihiatrie, în vederea fundamentării/întocmirii ulterioare a unor dosare de pensionare pe caz de boală.

Potrivit procurorilor, unora dintre pacienți le condiționa internările fictive de participarea la studiile clinice pe care același medic le conducea. Scopul acestui demers era obținerea, pentru sine, de sume suplimentare de bani, întrucât retribuția medicului pentru derularea acestor studii se cuantifica în funcție de numărul de pacienți înrolați.

Procurorii arată că din probatoriul administrat până în prezent a reieșit faptul că medicul psihiatru, utilizând ascendentul moral și profesional de care beneficiază în relația cu medicii rezidenți ai Secției de Psihiatrie, cărora le este îndrumător de rezidențiat, îi determina și îi constrângea pe aceștia să săvârșească astfel de ilegalități. Studiile clinice erau efectuate fără consimțământul informat al subiecților, fiind consemnate în documentele întocmite aspecte necorespunzătoare adevărului referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienților, tratamentul urmat și efectele acestuia.

Potrivit procurorilor, pentru obținerea semnăturii pe declarația privind consimțământul participării la studiu, medicul psihiatru acționa în două modalități: fie prezenta documentul pacienților sau aparținătorilor acestuia (în situația pacienților fără discernământ) drept acord pentru prelevarea unor probe biologice ori pentru efectuarea unor analize (ex: ECG), fie contrafăcea sau dispunea unor medici rezidenți să contrafacă semnătura.

Pentru a asigura numărul de pacienți prevăzut în protocoale, medicul psihiatru includea în studii și pacienți care nu suferă de afecțiunea pentru care era testat medicamentul experimental. La indicațiile acestuia, medicii rezidenți și asistentele medicale consemnau în foile de observație simptomele necesare includerii în studiu, omițând total sau parțial consemnarea simptomelor reale.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.