Șeful CCR, întrebare cheie pentru Kovesi

„Tu nu ești părticică a acelui stat de drept?”, întreabă președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, într-un interviu acordat B1 TV, referindu-se la decizia CCR prin care procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, este obligată să se prezinte în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009.

„Apropo de conflictele acestea, și pe noi ne deranjează și avem convingerea că multe din ele ar putea fi prevenite sau n-ar exista, dacă autoritățile publice ar lucra într-o comuniune, într-o coordonare. (…) Procuratura are niște atribuții. Dacă Parlamentul îi solicită o relație, îi solicită să vină, procurorul poate să facă două lucruri: să se închidă în acea carapace de procuratură, ce mă întrebi tu, nu face parte de aici. Întrebarea mea, tu nu ești părticică a acelui stat de drept? Tu, când cealaltă autoritate are de rezolvat o problemă, nu poți să-i răspunzi, să-l ajuți, să-l consiliezi să rezolve acea problemă? Putea să se ducă cel puțin. Să spună, domne, merg ca să-mi arăt bunăvoința și respectul față Parlament, autoritatea suverană, supremă a poporului. (…) Comisia și-a propus să afle dacă alte persoane, alte instituții s-au implicat. Ce costa să se ducă, să spună „m-am dus, nu am discutat nimic despre fraudă”. Apropo de ce spuneam de cooperarea loială. Nu vreau să avansez argumentele care vor fi cuprinse în decizie. Principiul cooperării loiale, principiul loialității în cooperarea între instituții, aceste motive au fost menționate în declanșarea acestui conflict”, a declarat Valer Dorneanu.

Curtea Constituțională a decis marți că șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, este obligată să se prezinte în fața Parlamentului – Comisia specială de anchetă pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial și de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziție celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei, se arată într-un comunicat al CCR.

„În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea a constatat că există un conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Ministerul Public — Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de refuzul procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție de a se prezenta în fața Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial. În soluționarea conflictului, Curtea a constatat obligația doamnei Laura Codruța Kovesi de a se prezenta în fața Parlamentului României — Comisia specială de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial și de a furniza informațiile solicitate sau de a pune la dispoziție celelalte documente sau mijloace de probă deținute, utile activității comisiei”, se menționa într-un comunicat al Curții.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8493 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.