Simona Halep despre eșecul la Wimbledon

Simona Halep, eliminată marți de la Wimbledon, a declarat că se aștepta la un turneu dificil, dar nu să piardă în chiar primul tur.

„Știam că va fi dificil, dar nu în felul acesta, ca să fiu sinceră”, a spus Halep după meci, citată de site-ul WTA.

„Sincer, nu am o reacție, pentru că, așa cum am spus și în weekend, nu aveam așteptări de la acest turneu”, a mai spus Halep, la conferința de presă de după meciul pierdut.

”Știam că va fi un turneu dificil pentru mine, dar nu mă așteptam să pierd în primul tur. Ea (Cepelova, n.r.) a jucat foarte bine, a luptat până al sfârșit, a evoluat agresiv când a avut ocazia”, a mai spus Simona Halep.

”Viața nu e mereu frumoasă, dar am puterea să merg mai departe și să mă gândesc la ce trebuie să fac pentru a fi mai bună și să mă simt din nou bine pe teren în timpul meciurilor. Trebuie să muncesc mai mult. După câteva înfrângeri înainte de Wimbledon încrederea mea nu a fost la cote prea înalte. Iar în timpul meciurilor e dificil, pentru că resimți presiunea, iar dacă nu faci față poți pierde”, a mai declarat românca.

Simona Halep a fost învinsă marți de jucătoarea slovacă Jana Cepelova, numărul 106 WTA, cu scorul 5-7, 6-4, 6-3.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sebastian Lazar 1128 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.