Somptuoasele colecţii de artă de la Waddesdon Manor

Un tipic castel de pe Valea Loarei, aflat în câmpia englezească, la o oră şi jumătate de Londra. Este o viziune excentrică ce se prezintă la Boockinghampshire. Mobilier şi splendide covoare, goblenuri de Savonnerie, porţelanuri de Sèvres, picturi de Gainsborough, Reynolds şi Chardin, din secolul al XVIII-lea, triumfă în reşedinţa baronului Ferdinand de Rothschild din câmpia engleză, care găzduieşte eclecticele sale colecţii de artă.

Baronul Ferdinand de Rothschild (1839-1898) achiziţionase o fermă în 1874, pe care a transformat-o apoi, împreună cu arhitectul francez Gabriel Hippolyte de Staileur, într-o luxoasă reşedinţă de ţară. “Waddesdon Manor” a fost inaugurată în 1883 cu un luxos party cu numeroşi invitaţi. În 1890, chiar Regina Victoria a fost invitată pentru a admira în castel primele instalaţii de lumină electrică, pentru că “Waddesdon Manor” oferea toate comodităţile posibile şi inimaginabile pentru acele timpuri: încălzire centrală, apă curentă, dar acestea nu erau singurele puncte de atracţie ale castelului.

Grey Drawing Room, cu picturile lui Joshua Reynolds

Ospitalitatea lui Ferdinand era legendară, dar cea mai mare plăcere a sa era aceea de a-şi invita oaspeţii la un dineu. I-au trecut pragul de la şahul Persiei la Henry James, de la Guy de Maupassant la lady Randolph Churchill şi viitorul rege Eduard al VII-lea.

Galeria de Vest

Ferdinand de Rothschild era un pasionat al picturii franceze de la 1700 şi începuse să colecţioneze încă de la vârsta de 21 de ani, începând cu un vas rar din porţelan de Sèvres. “Nu există 10 exemplare în întreaga lume”, explică lordul Jacob Rothschild, actualul preşedinte al “Fundaţiei Rothschild”. Sub egida sa au fost întreprinse impunătoare restaurări, realizând şi noi achiziţii, precum “Castelul de cărţi” de Jean Simeon Chardin, datat 1735. Colecţionar şi de artă contemporană, acesta a dorit să dea un nou curs castelului Waddesdon Manor, introducând piese insolite de design, precum lampadarul semnat Ingo Mauer.

Veranda spre grădină

Fiind un asiduu participant la licitaţiile de artă, lui Ferdinand îi plăcea să achiziţioneze, împreună că vărul său Edmond, care locuia la Paris, lucrări rare şi astfel şi-a creat o splendidă colecţie. La moartea lui Ferdinand, gestiunea “Waddesdon Manor” i-a revenit surorii sale Alice, aceasta fiind o pasionată de arme ce pot fi văzute şi astăzi la Bachelors’Wing.

Decoraţii feerice de Crăciun

Camerele şi saloanele ieşeau în evidenţă prin piesele de la 1700, în stil francez, prin ţesăturile manufacturilor Gobelins şi Beauvais, reprezentând o scenografie ideală în linie cu spiritul lui Rothschild. Când pătrunzi în castel eşti uimit de cele peste 15.000 de obiecte, mobilier şi opere de artă, expuse pe diferitele niveluri ale clădirii, dar şi cărţi rare, porţelanuri, ţesături, picturi, veşminte, oglinzi…

Grey Drawing Room

Fiecare cameră are culoarea ei. Când intri în “East Gallery”, rămâi uimit de frumuseţea unei perechi de vedute veneţiene semnate de Francesco Guardi. Dacă traversezi saloanele, piesele sunt în contrast cu culoarea tapiseriilor, precum în “Red Drawing Room”, unde sunt etalate picturi de Thomas Gainsborough ce stau alături de cele ale lui Joshua Reynolds şi de cele ale lui George Romney, reprezentând un nucleu important al pasiunii acestui colecţionar. În acelaşi salon se întâlnesc piese preţioase, ca un imens covor Savonnerie, reprezentând în centru capul lui Apollo, comisionat în 1683 de Ludovic al XIV-lea pentru Marea Galerie de la Luvru.

Jean Baptiste Simeon Chardin, Castelul din cărţi de joc

“Salonul Roşu” este un spectaculos ansamblu de capodopere. Alături de portretele Prinţului de Galles, realizate de Gainsborough, sunt două comode semnate de ebenistul Riesener, care lucrase odată la Versailles. Covorul are un faimos pedigree, fiind lucrat pentru Ludovic al XIV-lea în atelierele Savonnerie, după un desen de Le Brun şi face parte din seria celor 93 de piese pentru Marea Galerie de la Luvru.

Morning Room la Waddesdon Manor

Bineînţeles, nu lipsesc nenumăratele porţelanuri de Sèvres, o importantă colecţie din care a făcut parte un serviciu de masă aparţinând Mariei Antoinette.

În “Morning Room”, unde se reuneau oaspeţii lui Ferdinand pentru a citi şi a asculta muzică, pot fi admirate capodopere olandeze din secolul al XVII-lea, printre care creaţii de Pieter de Hooch, Albert Cuyp, Gabriel Metsu şi Gerrit Dou, dar şi un excentric cabinet lăcuit negru şi auriu, datat 1770, realizat de René Dubois şi Jean Goyer.

Masa este pusă cu servicii de Sevres, scaunele îmbrăcate în tapiserie de Beauvais

La primul etaj, în “Grey Drawing Room”, între obiectele elegante se remarcă un mic secretaire realizat de ebenistul Martin Carlin în 1765, cu plăci din porţelan de Sèvres, oglinzi veneţiene, picturi de Joshua Reynolds, un pian Peyel şi somptuoase fotolii.

În “Salonul Gri” se află trei portrete celebre, create de pictorul Reynolds: al Ducesei de Cumberland, cel al Doamnei Abbington şi al muzei sale, Lady Jane Halliday.

Unul dintre saloanele palatului

În “White Drawing Room” sunt expuse un faimos serviciu de masă din argint cizelat, realizat pentru regele George al III-lea, ca şi Portretul principelui de Galles şi un altul al regelui George al IV-lea, pictat de Thomas Gainsborough.

În “Green Budoir”, pereţii sunt acoperiţi cu lambriuri din secolul al XVIII-lea, iar pe comodele semnate Jean Henri Riesener sunt etalate porţelanuri de Sèvres.

Brazi împodobiţi la Waddesdon Manor

Se remarcă, în întreg castelul, o colecţie de orologii franţuzeşti din secolul al XVIII-lea, toate în stare de funcţionare, candelabre opulente, cât şi obiecte de “wunderkammer”. Între ele, cel mai admirat este Elefantul creat de Hubert Martinet în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, care, pe sunetul muzicii, îşi mişcă ochii, urechile şi coada. Un ceas ce a avut încorporat un asemenea elefant a fost adjudecat la Sotheby’s în 2012 cu peste 2 milioane de euro. Magia altor timpuri…

Luminile lui Bruce Munro

În “Salonul Baronului” se află şi magnificul birou cu cilindru ce i-a aparţinut lui Beaumarchais.

Masa este aşezată, în “Sufragerie”, cu tacâmuri argintate, cu veselă de Sevres ce a aparţinut Contelui de Choiseul, cu pahare şi trandafiri, de parcă îşi aşteaptă şi acum musafirii la o cină.

Morning Room

Ferdianand de Rothschild spunea: “Sunt fericit că Waddesdon Manor seamănă cu un castel al Renaşterii, dar în interior mobilierul face parte din secolul al XVIII-lea”. Acesta a fost somptuos decorat în gustul francez al secolului al XVIII-lea, încăperile, decorate cu lambriuri cumpărate de la Paris în anii 1860.

Salonul rosu, având pe peretele din dreapta Portretul Principelui De Galles, pictat de Thomas Gainsborough

Totuşi, pictura erngleză este punctul forte al colecţiilor de la Waddesdon Manor. De altfel, tablourile au o ştampilă care aminteşte de ceea ce se numea “Stilul Rothschild”, cunoscut pentru opulenţa lui. Un gust foarte viu pentru decorurile teatrale, dar şi pentru cabinetele intime.

O seară de neuitat, în feeria luminilor de iarnă

De Crăciun, cei care doresc să viziteze acest palat sunt invitaţi la un adevărat spectacol de lumini, atât în grădini, cât şi în castel, opera artistului Bruce Munro. De asemenea, pot fi admirate o expoziţie pe tema “Portretului în sculptura secolului al XVIII-lea”, cât şi o alta cu mozaicuri găsite într-o vilă romană din secolul al III-lea, în urma săpăturilor de la Lod în Israel.

Waddesdon Manor, un imn închinat secolului al XVIII-lea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.