Mai ieri alaltăieri, am ajuns în preajma unei probleme banale care dă nenumărate dureri de cap. Este vorba de introducerea cardului de sănătate, o operațiune prevăzută de lege, cu un anume trecut și cu un foarte mare cost. Din câte am înțeles până acum, producerea și distribuirea cardului de sănătatea a costat ceva între 5 și 8 milioane de euro. Nu sunt în măsură să calific utilitatea sau inutilitatea acestei măsuri. Părerea mea este de partea variantei cu utilitatea cardului. Prin introducerea acestuia se obține o evidență strictă a cetățenilor asigurați. De ce este utilă această evidență? Este ca un soi de recensământ. Ba este mai mult mai folositoare.
Cardul reglementează identitatea asiguratului și aproape că exclude posibilitatea gonflării cheltuielilor de medicamente și spitalizări. Ce rău poate să producă o asemenea inventariere de tip medical? De aici lucrurile se complică halucinant. Ce date poartă acest card și cum se accesează? Lucrurile devin mult mai complicate și ies chiar din sfera mea de pricepere și de interes. Până una alta, țara noastră s-a încurcat la capitolul distribuție. Aiureala din statutul cetățenilor în materie de domiciliu și reședință a încurcat și poșta, și CNAS, și medicii și pacienții.
Pacienții se plâng că nu le-au primit, medicii de familie refuză să se implice în distribuirea cardurilor returnate de Poștă, oamenii nu știu cum să le folosească și cum să introducă PIN-ul, cer lămuriri în legătură cu modul în care se va produce inițializarea și ce fel de informații din dosarul medical personal vor fi încărcate pe card. Mesajele sunt contradictorii, iar părerile de-a dreptul nebune. Nu există român care să nu aibă o părere a sa și o idee despre cum ar trebui rezolvate lucrurile, inclusiv cu luarea lor de la capăt. Deruta unora mai este amplificată și de niște credincioși care văd în card o simbolistică satanică sau cine știe ce alte aiureli magice.
Pe un asemenea fond, lucrurile se deteriorează. Cel puțin în materie de percepție. Vasile Ciurchea, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, se tot zbate să explice. Săptămâna trecută și-a pierdut patru ore spre a le explica unor credincioși utilitatea și lipsa de pericole a cip-ului de pe card. De altfel, oficial, BOR susține operațiunea de introducere a cardurilor deși în particular mulți preoți își fac cruce și îi întărâtă pe enoriași împotriva acestui biet card de sănătate.
Presupun că atunci când utilizarea cardulului este obligatorie (și mai sunt puține săptămâni) mulți oameni se vor lecui de speculații și fantezii și vor da fuga să și-l ridice, să-l inițializeze și să-l prezinte. Cei care le au (12,5 milioane de români) vor valida inițiative, iar ceilalți se vor codi sau, în cele din urmă, se vor conforma și ei.
Până atunci, circul va continua în valuri și reprize. Cardu-n sus și card-un jos, cine de unde îl ia și cum îl folosește!? L-am întrebat pe președintele Casei Naționale pentru Asigurări de Sănătate de ce nu declanșează o campanie de comunicare. Dar una serioasă, informativă și explicativă care să-i ajute pe oameni să înțeleagă. Nu are bani! Cum adică, nu are? Nu există buget pentru așa ceva. Nu a fost prevăzut. Cel mai mare (sau unul dintre cei mai mari) ordonatori de credite din România nu are bani să explice desfășurarea unei campanii de comunicare în legătură cu prima literă din alfabetul complicat de sistematizare și modernizare a sistemului de asistență medical?! Râd și curcile! Angajati trei-patru oameni și faceți o echipă și produceți o campanie de comunicare, am insistat eu. Nu avem dreptul! Cereți bani de la Guvern! Nu se poate! Faceți un proiect și accesați fonduri europene! Asta vom încerca, a spus președintele CNAS aproape exasperat de situație.
CNAS a început să comunice pe radiouri amănunte despre operațiunea de distribuire a cardurilor și să bată la ușa televiziunilor în încercarea de a explica utilizarea cardurilor. Atât. Statul român nu are bani și nu a descoperit încă importanța campaniilor de comunicare. Probabil că în zona Finanțelor, la Guvern sau la contabili, acolo unde se împart banii, comunicarea este o afacere dubioasă, care trebuie evitată pentru a scăpa de ochiul DNA. Mai mult, România nu are încă reglementată situația de gratuitate a comunicării de interes public. O asemenea campanie s-ar fi putut derula cu contribuția tuturor mijloacelor de comunicare în masă din toată țara printr-o simplă prevedere legală sau printr-o ordonanță de urgență. La câte se dau, ce mai conta una scurtă! Iar compatrioții noștri ar fi aflat, iar lucrurile ar fi mers mult mai simplu și fără atâta tărăboi.
Mă tem că din frica de a-și asuma decizii, de groaza DNA-ului și mai ales din cauza unei gândiri încremenite în prefabricate de tip comunist, statul român nu își comunică deciziile. Le ia, le îngroapă, le lasă baltă sau pur și simplu le lasă să se rostogolească. Ce-o ieși, Dumnezeu cu mila. Cine este de vină? Instituțiile, oamenii, prejudecățile, teama de decizie, nepăsarea, prostia? Sau toate la un loc, câte un pic din fiecare!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.