Stelian Tănase a prezentat dezastrul din TVR

Situaţia financiară a televiziunii publice este dramatică. Din 2006 şi până în 2012, TVR a mers doar pe pierdere. Legea actuală a TVR nu-i sancţionează pe cei care au devalizat postul public. ANAF a fost sesizat privind jaful din TVR.

Tănase a sesizat ANAF privind jaful de la TVR

În cadrul unei conferinţe de presă, directorul general interimar al TVR, Stelian Tănase, a prezentat punctual datele dezastrului financiar din instituţie. El a prezentat şi cauzele dezastrului, care sunt şi externe postului public de televiziune, dar şi interne. Legat de cele interne, Stelian Tănase nu a pronunţat nume de vinovaţi, dar a precizat că a remis până în prezent două dosare la ANAF şi că urmează să mai remită încă trei peste câteva zile. ANAF urmează să stabilească cine a greşit – mai pe româneşte, cine şi cum a contribuit substanţial la jaful din TVR. Iată situaţia din ultimii ani din TVR:

  • 2002: venituri 257 milioane lei/cheltuieli 232 milioane lei : + 18 milioane lei (director Valentin Nicolau)
  • 2005: venituri 447 milioane lei/cheltuieli 415 milioane lei: + 32 milioane lei (director Valentin Nicolau)
  • 2006: venituri 505 milioane lei/cheltuieli 522 milioane lei: – 17 milioane lei (director Tudor Giurgiu)
  • 2007: venituri 522 milioane lei/cheltuieli 552 milioane lei: – 29 milioane lei (director Tudor Giurgiu – până în luna iunie – Alexandru Sassu din 21 iunie)
  • 2008: venituri 568 milioane lei/cheltuieli 621 milioane lei: – 54 milioane lei (director Alexandru Sassu)
  • 2009: venituri 572 milioane lei/cheltuieli 620 milioane lei: – 48 milioane lei (director Alexandru Sassu)
  • 2010: venituri 571 milioane lei/cheltuieli 733 milioane lei: – 162 milioane lei (director Alexandru Sassu – martie – Alexandru Lăzescu)
  • 2011: venituri 583 milioane lei/cheltuieli 735 milioane lei – 161 milioane lei (director Alexandru Lăzescu)
  • 2012: venituri 590 milioane lei/cheltuieli 737 milioane lei – 147 milioane lei (director Alexandru Lăzescu – 12 iunie, Claudiu Săftoiu – din iulie)
  • 2013: venituri 544 milioane lei/cheltuieli 541 milioane lei: + 2,5 milioane lei (director Claudiu Săftoiu – până în noiembrie)

Perioada PDL-Băsescu, cea mai neagră

După cum se vede din tabelul prezentat mai sus, TVR a avut balanţa pe plus până în 2005. Primul an pe minus a fost 2006, sub conducerea lui Tudor Giurgiu. De atunci, an de an, „minusul” a crescut, dar în perioada 2010-2012 a venit „apocalipsa”, cu un minus de 470 de milioane de lei. A fost perioada de vârf a regimului PDL-Băsescu. În 2010, până în luna martie, a fost director general Alexandru Sassu – el a fost propunerea PSD din 2007, şi a fost urmat în funcţie de Alexandru Lăzescu, propus de PDL.

Tănase: Legea nu sancţionează vinovaţii

Stelian Tănase a explicat că legea de funcţionare a postului public de televiziune nu are vreun articol prin care să fie sancţionaţi cei care produc pagube, care greşesc grav etc. „Practic ce se întâmplă aici. Ai gestionat prost instituţia, a suferit pierderi mari şi din vina ta, te dă jos Parlamentul şi cu asta gata. Vine altul. Care poate face la fel, este dat şi el jos de Parlament. Atât. Nu există vreo sancţiune concretă, o răspundre pentru pierderile cauzate”, a precizat Tănase.

Pe de altă parte, directorul interimar al TVR a precizat că o parte din pierderi este cauzată de factori externi şi a exemplificat prin legislaţia în vigoare. „În 2003 s-a redus taxa TV de la 4,5 la 4 lei. În 2005 prin modificarea Codului fiscal a fost eliminată scutirea de TVA pentru programe şi licenţe. Tot în 2005 s-a introdus contribuţia pentru CNC în valoare de 15% din veniturile de publicitate. La posturile private contribuţia este mult mai mică. Prin Legea audiovizualului la postul public de televiziune s-a limitat la 8 minute pe oră perioada de publicitate; în plus noi nu avem dreptul să întrerupem un film, o transmisie sportivă etc. şi să băgăm publicitatea. Într-o astfel de situaţie, pentru foarte mulţi, TVR nu mai este atractiv pentru a acorda publicitate. Legislaţia este veche, de 10, 15 ani, ea trebuie actualizată”, a mai spus Stelian Tănase.

Ce soluţii imediate vede directorul TVR

Primele soluţii pe care le vede pentru redresarea postului sunt pentru Stelian Tănase următoarele: reducerea cheltuielilor de producţie, obţinerea aprobării pentru indexarea taxei TV şi obţinerea unei amnistii fiscale. „Sunt în ultimul timp câte 3 zile la Ministerul Finanţelor. Este legal o singură dată ca instituţia să beneficieze de o amnistie fiscală. În ceea ce priveşte taxa tv, nu este vorba să solicităm o creştere a ei, ci o indexare cu procentul de inflaţie pe care ni-l comunică INS. Noi în România avem cea mai mică taxă TV. Să facem o comparaţie. Un elveţian care a văzut Jocurile Olimpice de la Soci plăteşte 385 de euro pe an taxa tv. Un român care a văzut Jocurile Olimpice de la Soci plăteşte 11 euro pe an. Da, sunt salarii mai mari în Elveţia decât în România, dar diferenţa este uriaşă. O indexare nu va afecta abonatul TVR”, a conchis Stelian Tănase.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.