Sub semnul arhitectului Carlo Scarpa

Arhitectul şi designerul italian Carlo Scarpa (1906-1978) s-a afirmat atât prin reamenajarea muzeelor, cât şi prin conceperea reşedinţelor private, cele mai multe dintre ele realizate în regiunea sa de obârşie, Veneţia.

De la arhitectură la prelucrarea sticlei, trecând prin design şi elaborarea expoziţiilor, opera lui Carlo Scarpa s-a remarcat întotdeauna prin capacitatea unică a autorului ei de a alia dragostea pentru materiale cu simţul detaliului şi recursul la poezia organică a edificiului.

Villa Veritti

Admis în Academia de Arte de la Veneţia, a lucrat concomitent în studioul arhitectului veneţian Vincenzo Rinaldo. Obţine, în 1926, diploma de desenator arhitect, este apoi asistentul profesorului Guido Girilli la Facultatea de Arhitectură din Veneţia, unde, din 1933, devine profesor.

În copilărie, Carlo Scarpa îşi petrecea vacanţele la ţară, în apropiere de Vicenza. Numeroasele plimbări prin această terra ferma din regiunea venetă şi-a pus amprenta pe spiritul viitorului arhitect, care a descoperit în peregrinările sale întâmplătoare vilele lui Andrea Palladio.

Gipsoteca Canoviana de la Possagno

În acest teritoriu suburban, maestrul renascentist construise pentru nobilimea locală minunate reşedinţe în care renaşterea antichităţii se înscria într-o geometrie strictă, marcată în special de simetrii. În felul său, Palladio manifesta în creaţiile sale credinţa în atotputernicia matematicilor de a organiza şi, în consecinţă, de a domina lumea, tot aşa cum vilele sale exprimă, prin monumentalitatea lor, controlul exercitat de proprietar asupra domeniilor lui. O viziune modernă, care a influenţat, de altfel, conştient sau nu, gândirea mai multor heralzi ai arhitecturii moderne, de la Mies van der Rohe la Le Corbusier.

Muzeul Castelvecchio din Verona

Veneţianul Carlo Scarpa a avut şi el în minte acest prestigios model când s-a aplecat asupra artei de a locui şi de a concepe reşedinţe private.

Într-un anume fel, Scarpa a fost întotdeauna un arhitect de interioare. Fie că a amenajat un muzeu, birouri sau a construit case, el a vizat „întregul mediu înconjurător al vieţii şi al acţiunii umane”, după expresia lui Giulio Carlo Argan.

Această ambiţie izvorăşte din dialogul creator cu tradiţia, care înseamnă pentru el, în primul rând, tradiţia Veneţiei, aşa cum se poate vedea în principalele proiecte de case particulare.

Ornamentul ca semnătură

Interpenetrarea spaţiilor şi relaţia interior-exterior la Muzeul Castelvecchio

Activitatea sa în domeniul spaţiilor de locuit este marcată, în anii ’40, de diverse proiecte în colaborare, cum ar fi cel al Casei Pellizzari şi cel al Casei Bellotto din Veneţia. Acestea pot fi considerate şantiere de formare în care se rafinează strategiile constructive şi ornamentale. În 1955, Luciano Veritti îi încredinţează lui Scarpa construirea casei sale din Udine. Arhitectul îşi elaborează planul pentru Villa Veritti pe baza unor ingenioase combinaţii geometrice. Dacă Palladio, în faimoasa sa Villa Rotonda, înscrisese un cerc într-un pătrat, Scarpa creează fuziunea, într-o entitate asimetrică, a unui semicerc cu un dreptunghi, în timp ce, în interiorul perimetrului, figura cercului va fi matricea diferitelor spaţii. Refuzând perfecţiunea plictisitoare a volumelor netede, el elaborează elemente în relief, asociate adesea deschiderilor. În ceea ce priveşte planul, organizează interpenetrarea spaţiilor, dar şi comunicarea între interior şi exterior.

Faţada Fundaţiei Querini Stampalia cu podul desenat de Carlo Scarpa

Abstracţia geometrică a proiectului prinde viaţă prin simţul ascuţit al calităţilor tactile şi vizuale ale materialelor, dar şi prin atenţia meticuloasă acordată detaliilor care hrănesc o concepţie singulară a ornamentului. Scarpa nu se recunoaşte în uscăciunea şi lipsa ornamentului caracteristică unei tendinţe a Mişcării Moderne, cea încarnată de Le Corbusier.

Are relaţii cu industria sticlei de la Murano, mai ales cu firma Cappellin, al cărei consilier artistic devine. şi cu Venini pentru care creează, începând din 1933, timp de 14 ani, piese din sticlă. Posibilităţile plastice ale sticlei îi stimulează cercetările şi experimentările constante privind detaliile.

Banca Populară din Verona

Grija pentru calităţile estetice ale materialelor se regăseşte în restaurările sale şi în punerea în scenă a operelor care se disting prin rafinament, prin expresivitatea diferitelor materiale, prin alternanţa nuanţelor cromatice şi juxtapunerea proprietăţilor tactile (suprafeţe netede şi rugoase), prin claritatea conceptuală între elementele orizontale şi cele verticale.

„Departe de a constitui o simplă adăugire pe o structură preexistentă, ornamentul exprimă la Scarpa modul însuşi în care edificiul a fost construit, subliniind articulările, oferind un cadru rafinat şi senzual vieţii burgheze. Pentru Scarpa, ornamentul nu este niciodată sinonim cu decoraţia”, scrie Jean-François Lasnier în Connaissance des Arts.

Casa Scatturin realizată de Scarpa

Operă testamentară, Villa Ottolenghi, construită cu 20 de ani mai târziu, poate fi considerată împlinirea meditaţiilor sale asupra meseriei şi istoriei. În 1974, avocatul veneţian Carlo Ottolenghi i-a comandat o reşedinţă pentru fiul său Alberto, la Bardolino. Aceasta era aproape gata la moartea arhitectului în 1978. Plasată pe versantul sudic al unei coline, casa domină peisajul sublim al lacului Garda. Cadrul este idilic, dar presupune şi servituţi pentru că regulamentele de urbanism interzic construirea la înălţimea prevăzută de arhitect. Scarpa se resemnează şi proiectează o parte a construcţiei sub nivelul solului, ceea ce impune o relaţie organică a casei cu mediul înconjurător.

Cimitirul familiei Brion

Dacă desenul este întotdeauna de o precizie de orfevru, planul pare de această dată dictat de o geometrie aleatorie, lipsită de unghiuri drepte, care împrumută de la arta barocă motivul emblematic al pliurilor. Organizarea globală devine mai complexă, necesitând crearea unor puncte de reper. Nouă coloane puternice joacă acest rol, pe lângă funcţia lor structurală. Ele sunt compuse din inele alternative de beton şi piatră roz sau albă, într-o discretă referinţă la coloanele rustice de la Villa Serego de Palladio.

Mormântul Brion

Ansamblul proiectului pare conceput ca un dialog cu tradiţia veneţiană, cu puternice conotaţii. Astfel, aleea ce duce la intrare te trimite cu gândul la îngustele calle ale Serenissimei, în timp ce ţiglele acoperişului în terase formează un fel de campo. În sfârşit, omniprezenţa apei, element central al compoziţiei generale, aminteşte singulara relaţie a veneţienilor cu natura. Abundenţa acestor referinţe şi a conotaţiilor nu trebuie să ne înşele însă. Villa Ottolenghi este o operă a timpului ei, în care fluiditatea spaţiilor interioare, de o frumuseţe oarecum rece, este mărturia unui spaţiu de locuit modern. Dar o modernitate situată istoric şi cultural.

După război, „muzeul devine, în Italia, un teren privilegiat al proiectului arhitectural” şi, în acelaşi timp, un veritabil pariu civic, scrie Patricia Falguières în introducerea noului volum. Carlo Scarpa. Arta de a expune.

Interior din Vicenza creat de Carlo Scarpa

Dacă Scarpa a fost unul dintre protagoniştii acestui trend, el s-a exprimat destul de puţin în legătură cu subiectul, lăsând opera sa să vorbească în locul lui. Toate realizările lui expoziţionale sunt descrise, comentate şi ilustrate minuţios, în cartea semnată de Philippe Duboÿ, reînviind timpurile nu foarte îndepărtate în care muzeele constituiau un proiect de avangardă.

În 1942, Carlo Scarpa este scenograful Bienalei de la Veneţia, colaborare ce va dura 30 de ani.

Magazinul Olivetti, redesenat de Carlo Scarpa

În anii ’50 excelează în restaurarea şi reamenajarea muzeelor. I se datorează restaurarea Palatului Abatellis din Palermo, în 1953, apoi a Museo Civio di Castelvecchio din Verona, în 1956, iar în anul următor, cea a Quadreria de Museo Correr din Veneţia. Dar şi extinderea Gipsotecii Canoviana din Possagno.

Textele, însoţite de desene şi fotografii ale arhitectului italian, unul dintre marii inventatori ai dispozitivelor expoziţionale din secolul XX, au fost reunite pentru prima dată şi comentate în lucrarea istoricului de arhitectură Philippe Duboÿ, care l-a cunoscut şi care a avut acces la numeroase arhive, carte apărută în 2015. Sunt evidenţiate expoziţiile monografice Piet Mondrian, în 1952, şi Marcel Duchamp, colaborările arhitectului cu Lucio Fontana şi Arturo Martini, dar şi intervenţiile lui la diferite monumente istorice.

Pavilionul Italiei la Bienala din 1952

„Am o mare pasiune pentru opera de artă. Am căutat întotdeauna să cunosc, să ştiu, să înţeleg şi cred că am destul de bune cunoştinţe critice. Nu ştiu să scriu, n-aş putea scrie un articol critic, dar simt cu acuitate aceste valori. Ele mă emoţionează. De fapt, prefer să fac un muzeu în loc de un zgârie-nori”, mărturisea Carlo Scarpa.

A restructurat, de asemenea, magazine, cum ar fi Olivetti din Piaţa San Marco din Veneţia, Gavina din Bologna, dar şi sediul Băncii Populare din Verona.

În 1956 aprimit, împreună cu arhitectul Ludovico Quaroni, Premiul Olivetti pentru Arhitectură.

Vase Venini proiectate de Carlo Scarpa

În 1965 afost distins cu Premiul IN/Arch şi Medalia de Aur pentru Artă şi Cultură a Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru transformarea Castelvecchio în muzeu.

Carlo Scarpa a murit accidental în timpul unei călătorii în Japonia, unde fusese primit ca un maestru. Potrivit dorinţei sale, este înmormântat în Cimitirul Brion, proiectat de el, din San Vito d’Altivole, aproape de Treviso.

Cu puţin timp înaintea morţii, devenise Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Arhitectură din Veneţia.

În 1984, compozitorul Luigi Nono i-a dedicat compoziţia pentru orchestră A Carlo Scarpa, Architetto, Ai suoi infiniti possibili.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.