Templele munţilor sacri

Aproape toate tradiţiile arhitecturale majore ale lumii s-au dezvoltat ca răspuns la nevoile practicilor religioase. Construcţiile erau locuri de cult, dar în acelaşi timp dădeau o dimensiune simbolică istoriei şi valorilor religioase. Fiecare dintre cele mai răspândite religii, hinduism, budism, islamism şi creştinism, a întemeiat o tradiţie arhitecturală proprie. Cea mai veche dintre marile religii ale lumii, hinduismul, îşi are originile în valea Indusului în mileniul al III-lea î.Ch. Cele două religii, cea budistă şi cea hindusă, s-au răspândit în întreaga Asie, iar edificiile au multe trăsături comune. La amândouă se regăseşte încercarea de a reprezenta Muntele Meru, care leagă cerul de pământ, creând astfel o structură sacră prin care zeii pot interveni în treburile oamenilor. Templul era un spaţiu arhitectural sacru, destinat practicării unor ritualuri. Incinta centrală a templelor indiene hinduse era numită „cameră” sau „matrice” şi era plasată pe axa intrării sub cel mai înalt turn. Majoritatea construcţiilor sunt alcătuite din trei părţi: baza, corpul central şi acoperişul în trepte, care corespund cel trei tărâmuri ale universului. Baza corespunde tărâmului muritorilor.

Iudaismul a apărut în mod oficial când Moise şi-a condus poporul în afara Egiptului în jurul anului 1240 î.Ch., conferind de la început arhitecturii o funcţie emblematică. Vechiul Testament cuprinde descrieri detaliate ale construcţiilor, uneori menţionându-se chiar dimensiunile acestora. Cel mai important edificiu al iudaismului, „Templul Regelui Solomon”, a fost construit pentru a adăposti Chivotul Legii. Primul templu a fost distrus, iar din al doilea se mai păstrează foarte puţin. Cu toate acestea, anumite elemente ale templului au trecut în mitologia arhitecturii. Coloanele răsucite ale lui Bernini, folosite la Baldachinul bisericii „San Pietro” din Roma, urmează o descriere din Biblie. Alte construcţii, ca „Escorialul”, din Spania, chiar încearcă să recreeze dimensiunile Templului lui Solomon exact ca în Biblie, presupunând că acestea au calităţi mistice.

Casa lui Shiva pe pământ

Wat Phu

Există locuri în lume în care munţii par să prilejuiască împletirea forţelor cosmice cu cele telurice. E imposibil de stabilit ce le-a adus apelativul de munţi sacri: fenomenele atmosferice, structura peisajului? Cert este faptul că în acele locuri, de-a lungul timpului, templele au luat în stăpânire coastele împădurite.

Interpretarea hindusă a Muntelui Meru implică diferite porţiuni verticale, dar nivelurile superioare sunt mult mai puţin accesibile pelerinilor. Turnuri cu faţade multiple se întâlnesc şi la templele hinduse de la Angkor. Această formă străveche ce atinge apogeul în uriaşul ansamblu Angkor Wat a fost folosită cu secole înainte în Nateay Srei, consacrat în 968. Se ajunge la el pe o alee de 70 de metri lungime, făcută din laterit, sanctuarul central are sub 10 metri înălţime. Dimensiunile reduse sunt accentuate de minunatele culori, urmare a utilizării gresiei de culoare roz-brun, alături de cărămida maronie şi laterit. Calitatea şi bogăţia ornamentelor sunt remarcabile, iar complexitatea ornamentelor de pe pinioane prefigurează marile frontoane decorate cu scene narative de la Angkor Wat.

Angkor a fost capitala civilizaţiei khmere de la sfârşiul secolului al IX-lea până la sfârşitul celui de al XV-lea. În acea perioadă, fiecare conducător a construit un templu de forma unei piramide în trepte, reprezentând Muntele Meru, înconjurat de ziduri concentrice, canale, diguri, şanţuri cu apă, aranjate conform cosmologiei hinduse. Este considerat cel mai mare monument religios din lume. Axa verticală care uneşte turnul central şi baza templului leagă de fapt cele trei univesuri hinduse: al divinităţilor, al oamenilor şi al întunericului. Vârful turnului este locul unde zeităţile locuiesc pe pământ, şanţul cu apă exterior este haosul, iar nivelurile terasate leagă aceste două lumi. Zidurile de la Angkor Wat sunt acoperite cu peste 2.000 de figuri „apsara”. Potrivit legendelor, numele acestor nimfe cereşti înseamnă „apa ce se unduieşte”. Turnul central din prima împrejmuire conţine sanctuarul lui Vishnu. Acesta este unul dintre cele cinci turnuri caracteristice acestor construcţii, ele evocând cele cinci vârfuri ale Muntelui Meru.

Statuie într-o nişă, la nivelul superior al templului Wat Phu

Flviul Mekong curge pe sute de kilometri, asigurând fertilitatea în drumul său către ocean. La câţiva kilometri de malul lui se înalţă, acoperit de vegetaţie, la o altitudine de 1.400 de metri, Wat Phu, templul muntelui Phu Kao. În luna februarie, o mulţime de pelerini laoţieni invadează muntele. Acest vârf, venerat de secole, este spaţiul unul ansamblu religios în care budismul şi hinduismul se amestecă. O dovedesc sanctuarele khmere, din secolulele X-XII, aflate în diferite stadii de ruină. Din fericire, unele sunt în curs de restaurare. Templul are o structură unică. Este precedat de o serie de bazine plasate în axul templului, dintre care numai unul mai are acum apă. Două palate sunt plasate de fiecare parte a axei, la nord şi la sud. Fiecare are o curte dreptunghiulară, cu un coridor la intrare şi uşi false la este şi la vest. Curţile sunt împrejmuite cu ziduri din laterit. Palatele sunt importante pentru pavimentele şi lintourile lor sculptate.

Următoarea terasă are un mic altar închinat lui Nandin, Shiva al munţilor. Nivelul superior cuprinde sanctuarul central format din două părţi: una, în gresie, ocupată de patru imagini ale lui Buddha, alta, în cărămidă, care acum este goală. Trei intrări sunt sculptate cu imagini prezentându-i pe Krishna, Indra şi Vishnu.

Alte sculpturi, în partea de nord, îl figurează pe Buddha, sau forme asemănătoare elefantului şi crocodilului. Aceasta din urmă se presupune că era, în secolul al VI-ea, un loc destinat sacrificiilor umane.

Muntele Wat Phu este considerat casa lui Shiva. Templul ce poate fi văzut acum a fost construit în secolul XI şi este inclus în patrimoniul UNESCO.

Bodishatva şi cimitirul Okuno-in

Templul Muryoin la Koya San

Istoria nu precizează dacă, la întoarcerea din China, Kukai a descoperit muntele Koya San acoperit de zăpadă, de brumă sau scăldat în soarele primăverii, aşteptând furtuna sau vibrând în culorile toamnei. Cert este că acest călugăr a făcut din Koya San un important centru spiritual al arhipelagului japonez. Pe înaltul platou ondulat, străjuit de opt munţi, ce se întinde ca petalele unui lotus, spiritul, ca şi plantele urmează drumul metamorfozei. Aici, altoiul budismului a prins şi şi-a dezvoltat calea lui singulară. Din secolul al IX-lea, şcoala „Shingon” (cuvântul adevărat) s-a dezvoltat la fel ca unele specii de azalee sau rododendroni. Ea susţine că poţi atinge înţelegerea supremă în această viaţă, cu ajutorul practicilor magico-rituale. Acestea sunt practicate în cele 117 temple de pe Koya San din zori până la apusul soarelui.

Splendida grădină a templului Kongobu-ji

Ritul focului, recitări de mantra, de sutra, incantaţii… Fondându-şi mănăstirea în acest loc izolat de lume, Kukai a fuzionat budismul ezoteric cu credinţele prebudiste provenind din cultul munţilor. Şi dacă se spune că pentru a înţelege „Shingon” este nevoie să înveţi sanscrita, pali, chineza, tibetana şi japoneza veche, odată angajat în această natură cu aspecte de mandala cosmică, te întrebi dacă nu este nevoie, pur şi simplu, să fii atent la cântecul lumii. Asta par să şi facă miile de pelerini care, în fiecare an, parcurg potecile de pe Koya San, în veşminte albe, cu pălării conice de pai şi cu bastoane cu clopoţei.

Templul Kongobu-ji

Punctul culminant al pelerinajului se află la „Okuno-in”, un cimitir în care se pătrunde printr-un crâng des de cryptomeria. El numără peste 200.000 de pietre funerare, printre care şi mormântul maestrului. Ajunşi la Koya la căderea zăpezii, pelerinii străbat aleea de piatră luminată de felinare care duce la morminte, flancată de conifere, scufundată în tăcere. Stelele funerare reprezintă cele cinci elemente, pe care se bazează budismul shingon: pătratul este semnul pământului, dreptunghiul, al apei, triunghiul reprezintă focul, semiluna este aerul, frunza de lotus, eterul. Dimineaţa, un grădinar curăţă de zăpadă aleile cimitirului. Omătul se aşază pe capetele statuilor lui Buddha şi Bodhishatva. Pe malul râului se află câteva sculpturi îmbrăcate în gheaţă, de pe care coboară stalactite. Câteodată, gerul se îmblânzeşte subţiind stratul de gheaţă.

Există câteva temple sacre în acest complex, impresionante nu numai la exterior, ci şi la interior.

Biserica din muntele de lavă

Biserica San Juan Parangaricutiro

După două ore de cavalcadă prin plantaţiile de avocado şi mango se ajunge la poalele vulcanului Paricutin, supranumit de mexicani „Monstrul”, născut în mijlocul câmpiei în urma erupţiei din 1943. Conul lui este perfect şi îndeamnă la ascensiune în pofida norilor care îl ascund parţial. O rază de soare luminează din când în când craterul. Picioarele se afundă în stratul de cenuşă călduţă. Aici se ascunde biserica din Parangaricutiro, a cărei campanilă încă răzbate din stratul de lavă, în care câţiva credincioşi o glorifică pe „Fecioara Miracolelor”. Altarul este încă accesibil în adâncul lavei răcite. Bărbaţi, femei şi copii se roagă de-a lungul zidurilor în ruină, surmontate de lintouri piezişe. În acest mediu dezolant, ruinat, ploios, se aprind lumânările ca un omagiu adus Sfintei Fecioare sau poate Pământului-mamă.

India templelor jainiste şi a moscheilor

Templul Shatrunjaya

Pe un drum sinuos, în Gujarat, multe caravane de pelerini şi dromaderi se întâlnesc din când în când cu elefanţi cu trompa colorată. Dominând câmpia cu plantaţiile de bumbac, se ridică „Shantrujaya”, unul dintre cei cinci munţi sacri ai jainismului. De secole, el atrage credincioşi care sunt convinşi că mii de asceţi au atins cunoaşterea deplină, „moksa”, pe acest munte încărcat de energie. Shantrujaya înseamnă „locul victoriei”, pentru că la asceţii jainişti nu naşterea, ci acţiunea contează. De 2.500 de ani, această filosofie religioasă opune atotputerniciei unui zeu creator voinţa sufletului.

Shatrunjaya

Fără a o uita pe aceea a corpului: 3.200 de trepte conduc la cele 863 de temple din marmură albă ridicate în secolele al X-lea şi al XI-lea, repartizate în 11 incinte fortificate. La sfârşitul după-amiezii, când ultimele dangăte ale clopotelor răsună în peisajul de piatră, nenumăratele statui ale sfinţilor cu priviri hipnotice, „tirthankara”, sunt învăluite de întuneric. Se spune chiar că preoţii trebuie să părăsească templele până la ivirea zorilor. Pe cea mai înaltă terasă, un om, desprins de lume, face excepţie de la regulă. Gardianul locurilor urmăreşte zborul papagalilor verzi în lumina apusului.

Moscheea din Shahjahanabad

În 1639, împăratul mogul Shah Jahan a hotărât să creeze un nou centru urban în nordul capitalei de atunci, Agra, care se dezvoltase în jurul Fortului Roşu. Oraşul, numit Shahjahanabad, avea nevoie de o moschee pe măsură, aşa că, în 1650, împăratul a cerut să se construiască „Moscheea ce oglindeşte lumea”. Când a fost terminată în 1656, era cea mai mare moschee de pe subcontinent. Ansamblul este construit pe o stâncă la care se ajunge pe trei scări abrupte. Zidurile împrejmuiesc o curte interioară imensă, mărginită de o arcadă acoperită. La vest de acest spaţiu, unde încap mii de credincioşi, este sala de rugăciuni. În faţadă sunt integrate două minarete înalte a căror formă se repetă în cele două turnuleţe amplasate de o parte şi de alte a aivanului central. Arhitecţii vremii considerau moscheea un succes, deoarece a constituit o sursă de inspiraţie pentru alte construcţii, devenind la scurt timp standardul de formă mogulă. Deasupra faţadei se ridică trei cupole în formă de bulb, a căror formă ondulată este scoasă în evidenţă de benzile subţiri de culoare neagră. Accentul este pus pe linie şi culoare, mai degrabă decât pe masă şi volum. Într-una dintre inscripţiile moscheii ni se spune că şahul Jahan este cel care „a consolidat stâlpii statului… şi a răspândit… credinţa”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.