Toți candidații la șefia ANI, respinși la proba scrisă

Consiliul Național de Integritate a anunțat joi că cei trei candidați la funcția de președinte al Agenției Naționale de Integritate (ANI) au fost respinși la proba scrisă a concursului și că se pot depune contestații până pe 31 august, transmite Agerpres.

Potrivit anunțului CNI postat joi pe site-un instituției privind rezultatele examenului, Bogdan Stan, Petre Claudiu Platon și Ion Ionel Gârleșteanu au fost respinși la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de președinte al Agenției Naționale de Integritate, susținut în 24 august.

CNI precizează că în situația în care vor fi candidați declarați admiși, în urma contestațiilor, interviul se va desfășura în 11 septembrie și în cadrul căruia se prezintă planul de management pe termen scurt și mediu privind organizarea și funcționarea ANI.

Bogdan Stan este în prezent vicepreședinte al ANI, el conducând instituția ca președinte interimar din luna martie 2015, după demisia lui Horia Georgescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.