Traian Băsescu, contestat la cununia fiicei sale

Mai mulţi protestatari, care au ajuns şi în Piaţa Universităţii, au venit la Primăria unde se cunună Elena Băsescu, pentru a protesta.

Oamenii au strigat „Jos Băsescu!”, „Demisia!”, „Hoţii!”

Elena Băsescu a venit la Primărie la braţul preşedintelui Băsescu şi alături de mama sa, Maria Băsescu.
Zeci de jandarmi şi reprezentanţi ai SPP au făcut un cordon în jurul nuntaşilor.
Elena Băsescu și Bogdan Ionescu au spus „DA” în faţa ofiţerului stării civile.

În sediul Primăriei, ziariştii nu au avut acces.

Cununia a durat foarte puțin, iar  la ieșirea din sediul primăriei Sectorului 2, Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu nu au făcut declaraţii şi s-au îndreptat direct spre maşină.

Preşedintele, la rândul său,  a aruncat mulţimii un trandafir alb şi, în pofida busculadei create de protestatari, de oameni veniţi din curiozitate, forţele de ordine şi jurnalişti, el a vrut  să se îndrepte spre grupul de protestatari şi să îi salute, făcându-le cu mâna.

Traian Băsescu s-a urcat apoi în maşină, fără să facă vreo declaraţie.

Cununia religioasă va avea loc spre seară, la palatul Snagov, unde sunt invitați aproape 600 de invitaţi.

Update: Jandarmii au montat garduri la biserica Sfântul Spiridon, unde urmează să aibă loc cununia religioasă a Elenei Băsescu.

Update: Familia Băsescu se află în acest moment la Vila Lac 3 de unde vor pleca spre cununia religioasă.

Aceasta va avea loc la ora 18:00 la biserica Sfântul Spiridon din Capitală.

Update: Mirele Bogdan Ionescu a ajuns deja la vila familiei Băsescu, acolo unde mireasa s-a pregătit şi şi-a schimbat rochia pentru ceremonia religioasă.

Update: Mirii, naşi, rudele şi prieteni au plecat de la vila familiei Băsescu spre biserica Sfântul Spiridon Nou.

Update: Zeci de cetăţeni s-au strâns deja în faţa bisericii în așteptarea alaiului de nuntă. La biserică au putut fi văzuți, printre alții, Adriean Videanu şi soţia acestuia, Traian Răzvan Ungureanu, prinţul Paul, prinţesa Lia şi fiul acestora.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.