Trupurile militarilor morţi, aduse la Laboratorul de Medicină Legală

Trupurile militarilor morţi în accidetul aviatic produs în localitatea sibiană Stejăriş au fost aduse, vineri seară, la Laboratorul de Medicină Legală (LML) Sibiu, potrivit site-ului Mediafax.

Trupurile celor opt militari care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic din localitatea Stejăriş, judeţul Sibiu, au fost aduse, vineri, în jurul orei 20.30, la LML Sibiu.

Maşinile care au transportat cadavrele au intrat prin spatele clădirii, evitând astfel jurnaliştii aflaţi în faţa instituţiei.

Toţi medicii legişti din municipiul Sibiu au fost chemaţi de acasă pentru a face, în noaptea de vineri spre sâmbătă, autopsiile celor opt militari, scrie sursa citată.

În ursul zilei de sâmbătă, familiile militarilor morţi ar putea ajunge la Sibiu pentru a lua trupurile neînsufleţite.

Un elicopter militar IAR-330 PUMA, s-a prăbuşit vineri, în jurul orei 10.40, în zona localităţii Mălâncrav, din judeţul Sibiu. Zona este extrem de accidentată, unde doar maşini de teren sau tractoare pot ajunge. Opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi.

Potrivit MApN, elicopterul aparţinea Bazei 71 Aeriană de la Câmpia Turzii şi urma să participe la un exerciţiu în Poligonul Cincu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.