Udrea, o nouă veste proastă

Update: Judecătorii de la instanța supremă au decis ca Elena Udrea să rămână, în continuare, în arest la domiciliu. Udrea le-a cerut judecătorilor de la ÎCCJ să fie trecută din arest la domiciliu sub control judiciar, însă cererea i-a fost respinsă.

Deputata f[cuse recurs la decizia de săptămâna trecută.

Judecătorii ÎCCJ nu au aprobat solicitarea Elenei Udrea, din 15 mai, de a schimba arestul la domiciliu cu controlul judiciar.

La ieșirea de la ÎCCJ, Elena Udrea a spus că experiența prin care trece este unică și că încearcă să se bucure de această perioadă .

„Cea mai mare bucurie este să stau în liniște acasă. Ar fi fost mult mai rău dacă aș fi fost în penitenciar, astăzi, de ziua mea”, a explicat Udrea, care își serbează azi onomastica.

„Foarte mulți oameni sunt alături de mine, neașteptat de mulți. Sunt uimită că oamenii au curaj să-mi trimită mesaje pe numărul meu de telefon”, a mai spus fostul ministru, adăugând că presupune că telefonul personal îi este monitorizat.

Întrebată ce face cât este în arest la domiciliu, Udrea a spus că citește foarte mult și a făcut și o recomandare: „Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul”.

Fostul ministru a făcut joi recurs la decizia de săptămâna trecută privind decizia de menținere a măsurii de arest preventiv în dosarul Gala Bute.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.