UE, faţă în faţă cu două capete ale „balaurului” South Stream

Premierul slovac Robert Fico a prezentat la Moscova proiectul unui nou gazoduct care va trece prin Bulgaria, România, Ungaria şi Slovacia. Proiectul i-a fost prezentat premierului rus Dmitri Medvedev ca o nouă variantă pentru livrarea gazelor ruseşti către Europa, scrie agenţia bulgară Novinite, citând agenţia TASS.

La Summitul Parteneriatului estic de la Riga, la finalul lunii mai, România, Slovacia, Ungaria şi Bulgaria au semnat o declaraţie comună prin care susţin ideea interconectării reţelelor de transport de gaze în sistem bidirecţional. Practic, astfel ar putea lua naştere Eastring. Denumirea Eastring nu apare în această declaraţie. Totodată, declaraţia amintită face referire la susţinerea creării unei Uniuni Energetice în cadrul UE.

Raţiunea principală a construirii acestui gazoduct ţine de declaraţiile Moscovei privind încetarea livrării de gaze către Europa via Ucraina începând din 2019. Eastring îşi propune să fie o alternativă la tranzitul prin Ucraina, la fel ca şi proiectul rus Turkish Stream.

Proiectul Eastring a fost făcut public la finalul anului 2014 de către directorul companiei de transport gaze din Slovacia – Eustream. Fostul premier de dreapta al Cehiei Mirek Topolanek este acum director de relaţii publice al Eustream şi unul dintre promotorii proiectului Eastring. El a susţinut mereu că acest gazoduct nu-şi propune să concureze cu proiectele Rusiei, ci să le completeze. Iniţial, gazoductul a fost prezentat ca o modalitate de reducere a dependenţei regiunii balcanice de gazele ruseşti. Eastring, o conductă cu o lungime cuprinsă între 832 şi 1.015 kilometri, ar urma să aibă o capacitate de până la 20 de miliarde de metri cubi pe an. Conducta ar urma să treacă prin Bulgaria, România, Ungaria sau Ucraina şi Slovacia. Costul estimat al proiectului este de 1,3 miliarde de euro şi ar putea deveni operaţional la finele lui 2018. Segmentul cel mai lung ar trece pe teritoriul României.

Acum însă, premierul Slovaciei invită Moscova să participe la alimentarea acestui gazoduct, care, în cazul în care construcţia va începe la termenii preconizaţi, ar trebui să fie finalizat în anul 2018. Mai mult, potrivit premierului slovac, Eastring ar urma să fie conectat şi la gazoductul rusesc Turkish Stream. Potrivit DPA, Robert Fico mai spune că România şi Bulgaria ar putea participa şi la proiectul Turkish Stream. Practic, odată conectate, cele două gazoducte ar reface în mare parte traseul South Stream – un proiect al Gazprom puternic contestat de UE şi abandonat de Rusia ca urmare a retragerii Bulgariei (potrivit declaraţiilor Moscovei) şi a problemelor financiare ale Gazprom (potrivit surselor europene).

Este drept însă că Eastring va fi conceput de la început pentru a permite transportul gazelor în regim invers, dinspre Europa Centrală către ţările estice şi cele din Balcani. Capacitatea de transport va fi de 20 de miliarde de metri cubi pe an în prima faza, iar după finalizarea fazei a doua se va ajunge la 40 de miliarde de metri cubi. Sursele potenţiale de gaz pentru acest gazoduct sunt Azerbaidjan, Turkmenistan, Rusia, Irak, precum şi noile zăcăminte descoperite în Marea Mediterană în zona Ciprului. În cazul fluxului invers, statele balcanice vor fi aprovizionate cu gaze din depozitele şi sursele alternative de gaz de care dispune Europa Centrală şi Occidentală.

Declaraţiile făcute de premierul slovac la Moscova sunt cu atât mai interesante cu cât UE şi Statele Unite au încercat să descurajeze cât mai mult implicarea Greciei şi Ungariei în proiectul Turkish Stream (gazoduct care ar trebui să traverseze Marea Neagră, Turcia, Grecia, Macedonia, Serbia şi Ungaria). Acum, premierul Fico, un lider care a adoptat o poziţie ambivalentă faţă de criza din Ucraina, spune că se poate ca la acest proiect să participe România (care s-a opus mereu proiectelor energetice ale Moscovei) şi Bulgaria (ţara care ar fi determinat Moscova să renunţe la proiectul South Stream).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.