UE prelungește cu trei zile suspendarea unor sancțiuni împotriva Teheranului

Uniunea Europeană (UE) a prelungit vineri, până la 13 iulie, înghețarea anumitor sancțiuni împotriva Teheranului, acordându-le astfel negociatorilor pe marginea programului nuclear iranian un răgaz suplimentar pentru a putea ajunge la un acord istoric, în timp ce discuțiile par a bate pasul pe loc, informează AFP preluată de AGERPRES.

Această măsură este menită să ‘acorde mai mult timp pentru negocierile în curs’ de la Viena, a anunțat, într-un comunicat, Consiliul European, care reprezintă 28 de țări membre. Integral pe AGERPRES

Sursa: AGERPRES

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Simona Stroe 349 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.