Multe s-au mai întâmplat ieri. Evenimentul cel mai puţin spectaculos şi neglijat de opinia publică a fost – spre mirarea mea – discursul lui Iohannis din Parlament la un an de instalarea la Cotroceni, 16 decembrie 2014. M-am aşteptat la o mare animaţie, la interesul mass-media, la agitaţia politicienilor (măcar a liberalilor) şi a celor care îl susţin din societatea civilă. A fost prea multă linişte.

Nu fac un secret că l-am votat, că nu era să-l susţin pe adversarul meu implacabil, Ponta! Nu am votat stânga în 25 de ani niciodată. I-am votat pe liberali constant. Odată Iohannis instalat, destul de repede au venit şi dezamăgirile. Are un stil impropriu unui preşedinte, cu mari perioade de absenţă. Manifestă comoditate şi are plăcerea protocoalelor. Prea multe stângăcii şi bâlbâieli, scuzabile la început, dar care au persistat deranjant dincolo de ce ar fi fost normal. Citind scrisoarea de refuz a lui Liviu Antonesei de a participa la o ceremonie la Cotroceni, la invitaţia lui Iohannis cu acest prilej, am regăsit multe din propriile mele gânduri, rezervele mele faţă de un preşedinte care a avut un prim an submediocru.

În afară de răbufnirea de orgoliu (amenajată de 1-2 consilieri mai isteţi) de după tragedia de la Club Colectiv, Iohannis nu a arătat nimic din ce ne aşteptam şi de care ţara chiar avea mare nevoie. Indiscutabil Iohannis are alt stil decât Băsescu, opusul lui chiar. E mai civilizat, mai european, mai puţin agitat, dar şi mai puţin implicat. Nici televiziunile nu prea s-au înghesuit ieri. Evenimentul programat la Parlament a fost umbrit de alte subiecte. Patronii tv au avut dreptate. Audienţa a fost sensibil mai mică decât altă dată când apărea Iohannis pe micul ecran. S-au temut de stilul lui plicticos. Discursul a fost transmis în direct – la un an de la instalarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni din conformism. Nimeni nu a îndrăznit să lipsească pentru a nu fi considerat ostil de cel mai puternic om politic din România în 2015. Toată lumea se dă bine cu puterea cum stă bine multor gazetari şi patroni de media de când se ştiu ei. E un reflex condiţionat format aşa, tot slugărind la case mari. S-a transmis şi pentru că nu sunt bani pentru programe mai pretenţioase. O transmisie în direct din Bucureşti e ieftină, dă şi o anumită glazură de quality press. Dar în rezumat – redau observaţia a unui realizator tv – Iohannis nu ar fi bun de prompterist la o televiziune. Prompteristul are o meserie grea, citeşte instant cu intonaţie corectă textul de pe cameră. O performanţă la care Klaus Iohannis nu poate spera.

Bref, prestaţia de ieri a lui a fost fără viaţă, iar discursul spus fără convingere. A citit aproape onorabil un text scris de alţii. Nu-i bai, peste tot preşedinţii au speech-writers angajaţi să le scrie discursurile. Repetă apoi câteva efecte teatrale, eventual cu un profesor de actorie. Cum să ridice semeţ privirea la capătul unei fraze, cum să lase o pauză de efect, cum să facă semn cu mâna la final. După părerea mea, ca unul care de 25 de ani văd ca un profesionist asemenea discursuri, Klaus Iohannis nu a fost bine pregătit. A apărut ca un elev prins de învăţătoare că nu şi-a făcut lecţia la citire. Are o frazare fantezistă care nu ţine cont de punctuaţie. De exemplu se opreşte în mijlocul unei propoziţii deşi nu e punct şi continuă apoi ca şi cum ar fi vorba de o nouă propoziţie. Trebuie să faci un efort de înţelegere ca să afli ce vrea să spună.

Clar, Iohannis nu e un bun orator, nu convinge. Nu aici este punctul lui forte. Ar putea eventual să ia lecţii de la Crin Antonescu. Dacă citea texul de 2-3 ori înainte şi şi-ar fi notat cu creionul roşu pasajele dificile, ar fi reuşit cred să citească acel text corect, până la capăt şi fără poticneli. Ar putea încerca la fel ca alţi şefi de stat să înveţe textul pe dinafară şi să privească în foaie numai dacă uită ceva. Iohannis nu a impresionat. Lumea din sala Parlamentului rămasă acolo din obligaţie a fost cam neatentă şi absentă. A aplaudat de complezenţă. Iohannis nu a rostit nicio frază memorabilă şi era cazul cred să aibă măcar una. Discursurile rămân în istorie prin cuvintele care nu se şterg din memorie prea uşor. Iohannis a bifat o obligaţie, cum face de obicei. S-a simţit şi în aceea că nu am reţinut nimic din ce ne-a spus ieri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.