Unde a dispărut averea PCR?

Averea imobiliară a Partidului Comunist Român a fost evaluată, la începutul anilor 90, la circa patru miliarde de dolari. Era un patrimoniu imens, compus din palate, vile, case de protocol, plus diverse obiective economice care făceau parte din fosta „Gospodărie de partid“. O avere uriașă care a dispărut, rătăcită prin întortocheatele văgăuni ale capitalismului mioritic.

La scurt timp după prăbușirea regimului comunist, s-a vorbit, în fel și chip, despre bani și averi. Mai întâi, s-au pus în discuție banii „clanului Ceaușescu“, ascunși în seifurile unor bănci din străinătate. Bani care n-au fost găsiți, însă, niciodată. Apoi, în anii care au urmat, interesul public s-a concentrat asupra fantomaticelor conturi secrete ale Securităţii. Dar, până la urmă, nici despre acelea n-am aflat mare lucru. Însă în toți acești 27 de ani aproape nimeni nu și-a îndreptat atenția către o avere concretă, aflată chiar sub ochii noştri: „avuția PCR“. O avere colosală, de a cărei soartă nu s-a ocupat nimeni. Nici măcar justiția! Iar în aceste condiții avuția fostului Partid Comunist a dispărut, înghiţită încet, încet, de hăul „economiei de piaţă“.

„Nu ne vindem țara!“ Nu, zău?

Ianuarie 1990: ciudatele evenimente pe care încă le mai numim Revoluția din decembrie se încheiaseră de câteva săptămâni. Dar în ţară nu era liniște. Şi nici în Bucureştiul luat cu asalt, aproape zilnic, de hoardele de proletari care, atunci când nu se lăudau în gura mare că „Noi muncim, nu gândim“, zbierau isteric „Nu ne vindem ţara!“. Habar nu aveau ei că, nici dacă ar fi vrut, n-ar fi avut cum să o vândă; cu asta se ocupa, deja, puterea nou instalată la cârma ţării. „Vidul de putere“ rămas în urma prăbuşirii regimului comunist fusese ocupat, rapid, de „emanații“ Frontului Salvării Naţionale, adunați în jurul lui Ion Iliescu. Dar transformarea FSN într-un partid care urma să participe la alegeri a nemulţumit o bună parte a societăţii. Motiv pentru care, aparent, anumite decizii au fost luate sub presiunea străzii. Astfel, în urma unor mişcări de protest din Capitală, noua putere a emis, pe 12 ianuarie, un decret care scotea PCR în afara legii. A doua zi, după ce demonstranţii se împrăştiaseră pe la casele lor, decretul a fost anulat sub motiv că ar fi fost antidemocratic. Acum, privind cu obiectivitatea dată de trecerea vremii, putem aprecia că multe dintre evenimentele petrecute atunci au fost doar un joc de glezne, un nor de fum menit să mascheze alte decizii, cu adevărat importante. Atunci, la o săptămână după joaca de-a „uite PCR-ul, nu e PCR-ul“, Consiliul Frontului Salvării Naționale a emis, aproape fără ştiinţa opiniei publice, un act cu adevărat important, de care nimeni nu-şi mai aminteşte acum: Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990. Era o înşiruire de vorbe și cifre care acum, la fel ca în urmă cu 27 de ani, nu spun absolut nimic prin ele însele. Dar semnificaţia lor reală reiese din numele complet al acelui act oficial: „Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990 privitor la trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului Partid Comunist Român“.

Adevărata moștenire a PCR

Încercând, parcă, să facă pe plac publicului intoxicat cu poveştile despre cântarele de aur găsite acasă la Ceaușescu, în Palatul din Primăverii, Decretul-Lege nr. 30/1990 spune în deschiderea sa: „Cadourile şi trofeele primite din ţară şi din străinătate, existente în depozite, palate şi vile, vor fi inventariate împreună cu Ministerul Culturii. Obiectele de valoare muzeistică, istorică, de artă şi cinegetice vor fi preluate de Ministerul Culturii şi vor fi introduse în patrimoniul naţional. Restul cadourilor şi trofeelor vor fi valorificate de comerţul de stat. Ministerul Finanţelor, împreună cu ministerele interesate, va face reevaluarea cadourilor şi trofeelor“. Dar, după cum avea să se vadă peste doar câţiva ani, „cadourile şi trofeele“ erau doar nişte fleacuri. Adevărata avere PCR era cea constituită din „fonduri fixe“, de fapt un imens patrimoniu imobiliar, detaliat în cele 14 „Anexe“ ale „Decretului-Lege nr.30/1990“. Anexe care sunt nişte liste lungi, ce contabilizează sute de „repere“, de la sedii centrale sau locale ale organelor de partid la întreprinderi speciale şi de la palate, vile de protocol și apartamente de lux, până la case de vânătoare, răspândite prin ţară. Toate la un loc alcătuiau „patrimoniul PCR“ pe care noile autorităţi le-au repartizat ministerelor de acum 27 de ani. Anumite evaluări, niciodată oficiale, făcute la începutul anilor 90, au stabilit că patrimoniul PCR valora, la sfârşitul anului 1989, în jur de 40 de miliarde de lei. Socotit în leii lui Ceauşescu, de pe vremea când dolarul valora, la cursul oficial, 10 lei, patrimoniul PCR ar fi costat „la prima strigare“… patru miliarde USD.

Fostul muzeu al PCR a fost repartizat Ministerului Culturii, care a înființat acolo „Muzeul Țăranului Român“

Zestre pentru ministere

MINISTERUL CULTURII. Menţionat în „Anexa 1“ a Decretului-Lege nr.30/1990, ministrul Culturii a fost „primul venit – primul servit“ pe lista participanţilor la împărţirea „moştenirii“ rămase de pe urma PCR. Conform textului oficial, Cultura a primit atunci 16 obiective diverse. Primul menţionat este Castelul Buftea, cu tot cu anexele sale: de la centrala termică, staţia de pompare, sere şi răsadniţe – cu tot cu terenul agricol aferent – până la popicărie, un teren de sport şi un debarcader. Următorul obiectiv menţionat este Castelul Arcuş, din judeţul Covasna, cu tot cu parcul de şase hectare, lacul de 11,2 hectare, o livadă de două hectare, sere, ciupercărie şi grajduri. Ministerului, tot Ministerului Culturii i-au fost repartizate sediul fostului „Muzeu al PCR“ din Şoseaua Kiseleff nr. 3 (actualul Muzeu al Ţăranului Român), Muzeul Naţional de Istorie, spaţiile fostului Consiliu de Stat din Palatul Regal, Muzeul Ceramicii şi Hotel Economat din Castelul Peleş – Sinaia, Palatul Olăneşti, Palatul Herăstrău din Şoseaua Kiseleff nr. 28, cu un parc de 1,4 ha, precum şi imobilul din Ştefan Gheorghiu nr. 1. Dar și sediul a ceea ce ar fi urmat să devină Centrul de Creaţie şi Cultură „Cântarea României“.

MINISTERUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI. Următorul venit la „masa succesorală a PCR“ a fost Ministerul Învăţământului. Care a primit, mai întâi şi mai întâi, Academia de Studii Social-Politice din bd. Armata Poporului, cu tot cu spaţiile administrative şi gospodăreşti (cămine, cantină, depozite etc.). Şi, abia intrat în „capitalismul democratic“, acelaşi minister n-a refuzat să preia, printre altele, sediile fostelor institute locale comuniste de învăţământ politic: Şcolile inter-judeţene de partid Galaţi, Cluj, Constanţa, Oradea, Braşov şi Timişoara. Şi nici Sediul Cabinetului de partid din Tulcea, ori Hotelul-restaurant Timişoara.
PRIMĂRIILE LOCALE. Zestrea cea mai amplă, fie doar şi sub aspectul numărului obiectivelor primite, a revenit primăriilor locale. Acestora li s-a repartizat, conform „Anexei 3“ respectiv „Anexei 3a“ a Decretului-Lege nr. 30, sediile tuturor fostelor comitete judeţene ale PCR, sediile fostelor comitete municipale de partid, sediile fostelor comitete orăşeneşti şi comunale de partid, sediile cabinetelor pentru munca ideologică din fostele comitete judeţene ale PCR. Cărora li se adăugau o mulţime de case de oaspeţi prezidenţiale. Plus hotelurile şi restaurantele zise de partid, care funcţionaseră, mai peste tot, în regim de „circuit închis“, accesibil de obicei „mahărilor de la Partid“, după cum se spunea pe atunci. În total, primăriile locale au primit 88 de „repere“ menţionate pe rând, unul câte unul.

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI. Marele beneficiar al moștenirii PCR a fost Primăria Municipiului Bucureşti, care primea, prin intermediul Oficiului de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic, câteva zeci de imobile, de la sedii de ambasade sau consulate până la sedii de firme străine, care funcţionaseră, atâtea câte funcţionaseră, în România socialistă.

Ministere, dar și case conspirative

La rândul său, întreprinderea pentru Administrarea Clădirilor Bucureşti, aflată pe atunci în subordinea Direcţiei de producţie şi prestaţii din Ministerul Economiei Naţionale, a primit mai multe obiective care ar fi urmat să capete două destinaţii distincte: să devină sedii administrative ale unor ministere sau alte organe centrale ori să fie închiriate, pe valută, ambasadelor şi reprezentanţelor străine. Din prima categorie făceau parte Casa Poporului şi sediul fostului CC al PCR, locul unde ar fi urmat să se instaleze Ministerul Culturii, Ministerul Învăţământului, Ministerul Sporturilor şi Ministerul Sănătăţii, care în realitate nu au ajuns niciodată acolo. Din cea de-a doua categorie făceau parte zece imobile de lux din „zona zero“ a Capitalei. Ulterior, acestea din urmă au intrat în patrimoniul RAAPPS, care a cam făcut ce a vrut cu ele. Municipalitatea a mai primit și o serie de imobile situate în ,,Zona Zero” a Capitalei. Recentul scandal privitor la întâlnirile pe care Codruța Kovesi le avea cu Florian Coldea au adus în atenția publicului casele conspirative K2, K4 și T14 ale SRI. Surse informate din presă au declarat că este vorba despre imobilele de la numerele 2 și 4 de Bulevardul Kalinin și cel de la nr. 14 de pe strada Turgheniev. Interesant este că Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990 stabilea că imobilele situate pe str. Turgheniev urmau să fie ,,închiriate pe valută ambasadelor și reprezentanțelor străine“. Dar, cu toate acestea, iată-le enumerate acum printre casele conspirative ale SRI. Și probabil că nu vom afla niciodată câte dintre imobilele de lux provenite din averea fostului PCR sunt acum case conspirative puse la dispoziția serviciilor secrete.

Turismul, mai bogat decât Armata

Ceva mai sărăcuță a fost zestrea primită de Armată, detaliată în „Anexa 4“: „Lista imobilelor, inclusiv mijloacele fixe şi obiectelor de inventar aferente, care trec la Ministerul Apărării Naţionale“, care cuprindea, alături de noul, pe atunci, sediu al MApN, din centrul civic al Capitalei, opt case de oaspeţi şi vile aflate în zone de interes turistic, precum şi Cazarma Scroviştea. În schimb, Ministerul Turismului a fost „miluit“ şi a primit, atunci, 26 de vile, case de odihnă şi hoteluri, răspândite prin cele mai frumoase zone turistice ale ţării. Alte 25 de imobile, în general cabane, dar şi complexuri de vânătoare şi piscicole, au fost atribuite, prin lege, Ministerului Apelor, Pădurilor şi Mediului Înconjurător. În acest caz, zestrea primită includea, fără un inventar detaliat, şi terenurile, pădurile şi lacurile aferente.

Lista „moştenitorilor PCR“ continuă, evidenţiată meticulos în „Anexe“, cu Ministerul Agriculturii, care a primit mai ales Întreprinderi Agroindustriale ai căror beneficiari de bază fuseseră, până de curînd, mai ales structurile locale comuniste de partid şi de stat. Dar și toate unităţile de mică industrie care se ocupau cu ,,prelucrarea şi confecţionarea“ blănurilor nobile: vulpe argintie, nurcă, dihor – din judeţele Bacău, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Neamţ, Satu Mare şi Vâlcea.

Palatul din Primăverii, fosta locuință a familiei Ceaușescu, a devenit acum o instituție muzeală

Guvernul României

Ministerul Sănătăţii, Ministerul Sporturilor şi Academia Română au fost şi ele „miluite“, nu cu nişte fleacuri, cu alte zeci de imobile provenite tot din averea fostului PCR. Ultimul, dar nu cel de pe urmă dintre moştenitorii fostei averi a PCR era, conform Decretului-Lege, însuşi Guvernul României, căruia i se puneau la dispoziţie zece palate şi vile, de la Palatele Cotroceni, Primăverii, Floreasca (Lac l şi Lac ll), Snagov, „Foişor“ şi „Pelişor“ la fostele vile prezidenţiale din Snagov, Neptun sau Predeal.

În 1989, PCR avea circa șase milioane de membri care plăteau cotizație în raport cu salariul pe care-l primeau. Dar, pentru simplificarea calculelor, haideți să spunem că fiecare dintre ei plătea zece lei. Așadar, în decembrie 1989, în visteria centrală a PCR trebuie să se fi aflat cotizația pe acea lună. Așadar, cel puțin 60 de milioane de lei, deci minim șase milioane de dolari. Iar pe întregul an 1989, membrii de partid au achitat minimum 72 de milioane de dolari. Ce s-a întâmplat cu acei bani? În buzunarele cui or fi intrat? Nu s-a aflat niciodată!

Unul dintre revoluționarii care au intrat în sediul CC al PCR ne-a relatat că a fost de față atunci când Dan Iosif și câțiva colegi de-ai lui au scos din subsolul clădirii 11 saci din pânză, în care s-ar fi aflat circa zece milioane de dolari. Unde au ajuns acei bani? Nici despre asta n-am aflat nimic. Ion Iliescu, prietenul și mentorul politic al lui Dan Iosif, ar trebui să fie la curent cu modul în care s-au folosit acei bani. Din păcate, nimeni nu l-a întrebat absolut nimic despre acei saci cu bani. Poate că acum, după redeschiderea Dosarului Revoluției, se va găsi vreun procuror curios, care să-l întrebe și despre ei.

La un moment dat, Teodor Mărieș a afirmat că, la sfârşitul anului 1989, în conturile PCR trebuie să fi existat circa patru miliarde de dolari. La care s-ar mai adăuga alte aproximativ trei miliarde, tot în valută forte, din conturile UTC, a organizaţiilor de pionieri şi şoimi ai patriei. Bani despre care el este convins că au fost „delapidaţi de către oamenii lui Iliescu“. Motiv pentru care a și solicitat deschiderea unei anchete penale. Anchetă penală despre care nu s-a mai aflat, însă, absolut nimic.

Nu știm pe ce se baza Mărieș când vorbea despre aceste sume. Deocamdată, singura cu adevărat palpabilă este „Averea imobiliară“ a PCR. Spuneam mai devreme că, pe la începutul anilor 90, acest patrimoniu a fost evaluat la circa 40 miliarde de lei „supergrei“, cum erau ei pe vremea lui Ceauşescu. Dar nu ştim dacă nu cumva acele evaluări s-au făcut la valoarea lor de inventar, infimă în raport cu cea reală.

„Miliardarii de carton“

Cam asta ar fi, extrem de sumar enumerată, averea fostului PCR care a fost dată în proprietatea ,,întregului popor“. Emis de CFSN, în calitatea sa de putere politică provizorie, actul care stabilea „naţionalizarea“ acestei averi fabuloase a intrat în vigoare abia pe 7 februarie 1990, odată cu „Hotărârea de Guvern nr. 115, privind aplicarea Decretului-Lege nr. 30 din 18 ianuarie 1990 în legătură cu trecerea patrimoniului PCR în proprietatea statului“. Lege care a început să se aplice abia după publicarea sa în Monitorul Oficial nr. 148, din 30 iunie 1992. De atunci şi până în ziua de azi, ministerele s-au tot organizat şi reorganizat, până când unele dintre ele au dispărut cu desăvârșire, cu tot cu ceea ce primiseră „moștenire“ de la PCR. Iar cu timpul, alte bucăţi din averea fostului PCR s-au mişcat de colo până colo, până când multora dintre ele li s-a pierdut urma. Singurele pe care le mai vedem, cu ochiul liber, sunt imobilele care adăpostesc acum instituţiile cele mai importante ale statului.

De aproape trei decenii, ne tot văităm că averea României este jefuită ca-n codru. Dar ne facem că uităm, sau poate că nici nu ştim, că acest jaf a început încă din 1990, odată cu risipirea în cele patru zări a fostei averi a PCR. Însă ceea ce știm este că, la scurt timp după intrarea în vigoare a HG. nr 115 și publicarea sa în Monitorul Oficial nr. 148/30 iunie 1992, în România au început să apară primii „îmbogățiți ai tranziției“, celebrii „miliardari de carton“, despre care brusc, practic peste noapte, am aflat că sunt deținători de mari averi. Din păcate, în ultimii 27 de ani, justiția nu a cercetat niciodată ce s-a ales de fosta avere a PCR. Poate că acum este prea târziu, dar nu ar fi lipsit de importanță ca autorităţile să analizeze, totuși, ce s-a întâmplat cu „moştenirea PCR“. Iar asta pentru că, oricât de odioasă ni s-ar părea ideea, şi aceea a făcut parte din avuția națională.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.