Uriaşa avere a Statului Islamic – 2.200 miliarde dolari

Gruparea islamistă radicală Statul Islamic (SI), cunoscută şi ca Daech (acronimul său arab), are o avere colosală, suma dezvăluită de un studiu al Centrului pentru Studierea Terorismului (CAT), citat de revista „Challenge”, fiind de 2.200 miliarde de dolari, adică 1.937 miliarde de euro, aproape echivalentul datoriei Franţei. Potrivit think tank-ului fondat în 2014, Daech a câştigat 200 de miliarde de dolari în plus într-un singur an. De notat că nu petrolul este cel datorită căruia s-au obţinut aceste uriaşe sume, ci impozitele. Autorii raportului citat de ziarul Le Parisien.fr, Jean Charles Brisard şi Damien Martinez, spun că această creştere spectaculoasă a fost consemnată după ce Statul Islamic s-a instalat şi în teritoriul sirian. Astfel, după ce, la începutul lunii septembrie, mişcarea jihadistă a preluat controlul câmpurilor petrolifere de la Jazal, ea a ajuns să deţină 80% din producţia petrolieră siriană, faţă de mai puţin de 10% din cea irakiană. Totuşi, aşa cum arată raportul amintit, câştigul financiar obţinut graţie petrolului ar trebui împărţit astfel: un miliard de dolari în 2014 şi 600 milioane în 2015, faptul datorându-se bombardamentelor coaliţiei internaţionale, care a creat probleme transportului aurului negru.

În decurs de un an, impozitele au devenit sursa principală de venituri pentru Daech, ele trecând de la 360 milioane de dolari la un miliard deloari, după cum arată amintitul CAT. „Din ce în ce mai mult, Daech a recurs la noi taxe şi la extorcare de fonduri. În provincia irakiană Ninive, în care se află importantul oraş Mossul, SI impozitează salariile celor 60.000 funcţionari din regiune. Acest lucru aduce în casieriile grupării jihadiste între 500 şi 600 milioane de dolari pe an”, a declarat Jean-Charles Brisard revistei „Challenge”. Cei doi specialişti în problemele terorismului arată că între 5 şi 10% din importurile de bumbac ale Turciei ar proveni din zonele controlate în proporţie de 90% de Daech în nordul Siriei. Gruparea jihadistă mai câştigă bani, dar nu mulţi, vânzând gaz, grâu şi droguri.

Donaţiile partizanilor săi reprezintă o altă sursă consistentă de venituri. După cum s-a aflat datorită unui raport al ONU dat publicităţii în august, jihadiştii practică şi comerţul de sclavi, şi asta într-un mod bine organizat, cu o grilă de preţuri foarte precise: copiii sub 10 ani sunt vânduţi cu 150 de euro; adolescenţii – cu circa 110 de euro; femeile între 20 şi 30 de ani – cu aproximativ 70 de euro. Aceste diferenţe de sume demonstrează că nu forţa de muncă este cea care contează, ci posibilitatea de a le spăla creierele. Cu cât ei sunt mai tineri şi mai maleabili, cu atât costă mai mult. Este interesant de ştiut şi modul în care Daech vinde mărfurile, dat fiind că mulţi se interesează cum ajunge o organizaţie teroristă atât de urmărită să valorifice o resursă atât de bine supravegheată, cum este petrolul. Pentru a face acest lucru, islamiştii se bazează pe reţele criminale de contrabandă kurde, iordaniene şi turceşti. Disimulată în exporturi oficiale, provenienţa petrolului Statului Islamic, odată rafinat în Turcia, devine imposibil de descoperit.

Acelaşi CAT susţine că, la ora actuală, gruparea Daech ar controla 130 de bănci, în care sunt depozitate rezervele pieţii interne. „Plăţile făcute de Statul Islamicc se fac graţie sistemului Hawla, arată Jan-Charles Brisard. Banii circulă prin intermediul reţelelor de schimb. Astfel, o persoană încredinţează o sumă anume unui agent, care stabileşte o relaţie cu un alt agent apropiat de destinatarul sumei, ce i-o dă acestuia după ce-şi opreşte un comision”. Acest sistem financiar bazat pe intermediari a apărut în secolul al VII-lea, pe marile drumuri ale mătăsii şi mirodeniilor, şi a fost validat între timp.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dumitru Constantin 677 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.