Vanghelie, dat pe 7 piei de Rizea

Nici că se putea ca PSD-ul să dea o lovitură mai mare pe scaunul lui Vanghelie de la sectorul 5. L-a instalat ca interimar pe marele vorbitor Cristian Rizea, cunoscut ca una dintre poamele politice ale partidului. Vanghelie, cel care a ţinut organizaţia din acest sector amărât al Bucureştilor şi care a mai dus în cârcă şi nevoile organizaţiei pe Capitală, a scăpat de o cheltuială, dar şi de ocazia de a mai trage nişte sfori în politică. Pur şi simplu traseul său atât de complicat, de contestat şi de fără factură s-a blocat la DNA. Ce-a făcut Victor Ponta? Şi-a frecat palmele, bucuros că a scăpat de belea şi că poate reforma partidul. Şi aşa îşi dorea să refrişeze PSD-ul, mai ales în zona celor care nu-i cântau în strună. Drept care l-a instalat la sectorul 5 pe nimeni altul decât chinuitul combatant TV Cristian Rizea, avocat şi deputat, purtător de cravate colorate, om de Coasta de Azur şi Monte Carlo şi prieten apropiat al Elenei Udrea şi al lui Dorin Cocoş. Un trans-partinic în materie de relaţii şi interese şi un cercetat de ANI şi DNA (fără nimic definitiv).

Ce credeţi că a făcut noua speranţă a PSD-ului la instalarea sa în fotoliu? I-a chemat pe Viorica şi Ioniţă din Clejani să sublinieze şi să încălzească muzical evenimentul! Acest Cristian Rizea, noutate în politică la fel de mare cum este Marin Anton la PMP, personaj de aceeaşi factură şi cu propoziţii la fel de chinuite, reprezintă ”noul val” Victor Ponta. Ce credeţi că vrea Cristian Rizea? Să şteargă urmele lui Vanghelie? Să schimbe modul în care a funcţionat organizaţia sectorului pomenilor electorale? Să ce? Nici mai mult, nici mai puţin decât să devină primarul acestui sector. Cristian Rizea, poreclit de brăileni şi Rizea-Ferrari, este un mare necunoscut în judeţul de la Dunăre, dar şi un biet deputat care abia are ce scrie în declaraţia de venituri, dar care, în realiate, sare din Ferrari în Mercedes. Exact ca Marian Vanghelie şi ca mulţi alţi PSD-işti de frunte.

Restructurarea PSD în viziunea lui Victor Ponta începe cu mare elan. Şi cu un umor nebun! Un ”pamblicar” de Bucureşti a fost înlocuit cu un pescuitor de ape tulburi la Brăila. Şi care a scăpat de fiecare dată!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Vlad Dumitraș 281 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.